De prin martie mi-am mutat catedra în „realitatea virtuală”. (Ciudată asociere, pe care mereu o citesc ca „realitate imaginară”). Dincolo de toate ciudățeniile legate de platforme online (am deja cont și „vechime” pe 5 dintre ele), de activități care mi-au tocit timpul și nu numai cu mult mai puternic decât „dulcele stil clasic” (ăla în care profesorii sunt văzuți că „nu fac nimic”), mi-am pus la un moment dat întrebarea: dacă am avea școală doar în acest stil, „virtual”? Chiar dacă într-un roman științifico-fantastic această idee pare extrem de strălucită, realitatea (cea „pură” de astă dată) mi-a arătat că distanța până acolo este mai mare decât distanța de la pat la „toaleta” din fundul grădinii cu care ne lăudăm ca brand de țară. La capitolul acesta ne aflăm undeva mai departe de Comuna Primitivă. Îmi aduc aminte de un fel de interviu luat unei „doamne” extrem de avansate în starea de ebrietate – părea profesionistă – care tocmai fusese bătută de „consort” pentru că nu se înțelegeau cu privire la băutură. Iar doamna era extrem de elegantă în exprimare, încercând să adopte un limbaj cât mai elevat, povestind calm cum s-au petrecut lucrurile. Și am reținut o un termen care se tot repeta: „Mai întâi am servit puțină țuicuță, apoi am făcut cutare, după care el a servit și…., am mai servit și io etc.” Exact acesta este titlul sub care s-a desfășurat această perioadă de „educație online” – s-a servit școală. Acum nu se știe în ce sens trebuie să înțelegem termenul, care a fost intenția frastică: profesorii au servit elevilor/studenților conținuturi, sau elevii/studenții au primit/luat/consumat acest conținut. Exact ca un bețiv care încearcă să fie elevat, folosește cuvinte care nici măcar nu sunt puse corect în contextul respectiv. Adică, mai pe românește, după ce că ne spălăm la copaie, ne mai și folosim de „toaleta” din fundul curții! De ce?
- Limba română este ceva mai mult decât opțional. Gramatical vorbind. Nu știu dacă să mă mai ofuschez pentru diacritice!? Pentru oricare nivel al educației – fie clasa x, fie anul y de facultate. Atunci când se scrie corect profesorul începe să aibă primele semne de plagiat – de fapt, de copy-paste.
- Abilitățile informatice ale elevilor/studenților sunt extrem de limitate în ciuda faptului că folosesc din abundență „resursele online”. Statistic vorbind, peste trei sferturi dintre ei sunt și analfabeți informatic. Programul Office – Word este aproape de nivelul de copaie. Imaginați-vă că după trei ani în care li se explică forma sub care un text tehnoredactat trebuie să arate (în general cu specificațiile: TNR, 12, ½ distanțare între rânduri, aliniere stânga-dreapta), textele sunt date așa cum pică, dacă pică.
- Dacă suntem la nivel de copaie cu „abilitățile informatice”, „toaletei” din fundul grădinii îi corespunde conținutul a ceea ce este pus în „format word”. Încep să îmi dau seama că a plagia înseamnă totuși să ai o anumită abilitate de sortare a informației. Pui ceva-ceva la muncă mintea. Minimum, dar o pui la muncă. Aici este vorba despre o pură acțiune de a combina tastele Ctrl C și Ctrl V (copy-paste). (Mă îndoiesc profund că jumătate dintre ei știu și ce înseamnă acești termeni, care sună mult mai… „autentic” în engleză, căci noi nu avem o „limbă așa de bogată” încât să redăm prin „copiere” și „lipire”). Cu alte cuvinte, se poate lua orice și pune orice într-un astfel de fișier word, neavând nimic de-a face cu cerința exercițiului.
- Ca să fie evitate asemenea fenomene, profesorul care „servește” școală s-a gândit să introducă activități care să solicite creativitatea elevilor/studenților. Rezultatul? Un nou copy-paste. Fără rușine, fără tăgadă.
- Vreți o „monstră” de asemenea lucruri? Iată două lucrări a doi indivizi diferiți!
Mi-am permis să las totul exact cum a fost primit. Am scos doar titlul cursului pe care studentul l-a menționat. Cerințele sunt redate așa cum au dorit ei, adică aproximativ față de cum a fost formularea inițială.
Cea de-a doua lucrare sună cam așa : (atenție ! Este vorba despre alt individ, iar examenul s-a dat online)
Facebook
WhatsApp
TikTok
