TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Laudă Partidului iubit

    Bulgaria a avut curajul să trimită acasă, în Rusia, 70 de diplomați ruși, împreună cu familiile acestora. În România se aud încă icnete mioritice de plecat capul adânc! În schimb, dacă ai curajul să spui ceva, orice, care să atingă atât de sensibilele spirite politice, atunci trebuie să te ții bine pe picioare! Răzbunarea politicianului român este imensă. Pe ai săi supuși, normal! De aceea eu nu doresc să critic nicio guvernare, niciun politician, actual sau fost, la putere sau din opoziție.

Vreau doar să îi laud! Să strig puternic de pe gard: laudă eternă Partidului iubit! Care partid, întrebați? Partidul! Unicul partid – căci în România avem un singur partid cu mai multe denumiri. Cândva a fost minunat de simplu, că se numea Partidul Comunist Român. Atât! Acum este același partid, adică alcătuit în mare parte din aceleași spirite, dar care s-a spart în mai multe denumiri. Adică mai multe „aripi”, cam ca la serafimi și heruvimi… 

    Așadar, stimați politicieni de pretutindeni, doresc să vă aduc sincere laude. Ode chiar! Închinăciune vouă! Mă înclin în fața puterii lumești încarnată în Conducătorii săi, conducători care mi se spune că sunt susținuți chiar de puterile cerești – deci, încă un motiv să mai fac o plecăciune în fața puterii lumești! Aproape că mă simt în acest moment ca Adrian Păunescu în Epoca de Aur…. doar că eu vă laud, politicieni, de frică, nu din convingere extatică. „Îmi e frică și tremur, îmi e frică și tremur… de un nou cutremur” cum zic versurile minunate ale Hotel Cișmigiu-ului cântat de Vama Veche. De ce îmi este frică? De cine, mai exact? De mânia politicianului atins de o vorbă „care ne doare”…. Îmi e frică de mâna Puterii lumești! Îți poate tăia gazul oricând! Îți poate tăia salariul, curentul, păpica… Te poate dizolva cu o singură semnătură… Cum să nu tremuri în fața acestei imense puteri?! Tremuri în fața mâinii puternice a Serviciilor, care merge până la a sparge geamuri și apoi până la „a te distruge”, cum amenință prin liniorii săi. „Stai să vezi ce o să pățești!” „Ai avut curajul să te iei de….? Stai să vezi cine sunt și de ce sunt în stare, eu, Serviciu care…” Gata! Nu mai critic pe nimeni! M-am potolit. Mă declar sincer reeducat! Exact ca în 1984 al lui Orwell, când, la sfârșit, individul este înghițit complet de sistem și complet reeducat! Gata… simt cum m-am reeducat! Acum văd limpede! Ce anume? Să vă spun ce limpede văd!

    Văd oameni politici care se canunesc (adică se obidesc, să căznesc, se muncesc; „canunesc” este un cuvânt mai vechi, pe care îl folosea bunica mea și am considerat că acum se potrivește, căci e spus cu obidă, cum vorbea și ea – o fi venind de la canon, nu știu), deci sunt politicieni care se canunesc de cel puțin 30 de ani să facă ceva din țara asta. Dar nu au avut cu cine, căci suntem o țară de proști. Proști, dar buni. Buni să votăm, normal! Și i-am votat mereu pe oamenii Partidului, oameni speciali, deosebiți, care chiar au avut viziune și chiar au investit timp și energie în a face lucrurile să meargă în țara asta. De ce nu a mers bine? Din cauza noastră, căci suntem răi și mârșavi! Noi le-am pus piedici. Noi ne-am opus binelui. Dar politicienii, din toate timpurile și din oricare partid ar fi fost ei, au fost și, mai ales, sunt oameni minunați. Ați văzut ce frumos râd pe holuri sau la întâlniri? Sunt râsete sincere, de oameni buni, civilizați, care nu ar înjura sau ar strivi o muscă, ce să mai spunem să amenințe sau să facă altele pe la spate! Mă uitam cândva la doamna R., pe care am văzut-o trecând pe un hol – nu spun unde, că… pff, Amza Pellea era inspirat să ocolească vorba aici – și chiar nu am să uit că era veselă și deschisă. Țin minte acest mic detaliu pentru că m-am întrebat atunci: „Cum de spun ăștia că este un monstru de om, că face atâtea rele? Nu poate doamna aceasta să facă așa ceva! Uite ce Om este! Uite câtă omenie degajă!” Vorbesc serios, așa mi-am spus.

Apoi am mai dat mâna cu dl. G. Elegant om… se citea în privirile sale că era pus în temă cu „elementul” care sunt – adică un „anti” al domniei sale și al Partidului, mai ales. Dar el, elegant, domne! Nu s-a arătat. Din contră, mi-a indus bunăvoință, a fost amabil și civilizat. Ce să spună? „Bă, nenorocitule, de ce mă bălăcărești mereu, că am auzit că asta faci, plus ironii…” Nu, dânsul a fost chiar superelegant. M-a paralizat chiar… Plutea peste micimea mea, cum să se împiedice de un ciot?! De la dânsul am auzit foarte elegant pronunțat cuvântul „promiscuitate” când eu, mai bădăran, mi-a scăpat sintagma „hazna politică”. Asemenea oameni pot să încheie un război, pot să mute lumea din loc, căci nu își pierd cumpătul, ca mine, și scapă câte o înjurătură! Deci, cum să mai critici asemenea oameni?! Înjurați Partidul? Statul? Pe politicieni? O faceți degeaba. Laude trebuie să le aduceți, căci nu se coboară să vă strivească, deși pot face asta oricând! Ei sunt legați de mâini și de picioare! De birocrație, de legi… Știți ce greu este să dai o aprobare de un buget? În condițiile legii, normal! Cum să te strecori prin hățișurile legale pentru a face binele ăsta? Știți câtă muncă s-a depus pentru acei 50 de bani la benzină? Habar nu aveți! Este o muncă titanică la mijloc. Oamenii ăia chiar au argumente să vă arate de ce doar atât s-a putut. La fel și legat de salariile noastre! Peste tot sunt argumente solide, dar noi, proștii și răii, nu vrem să le înțelegem! Trebuie să-i înțelegem și pe ei, așa cum ei ne înțeleg pe noi. Ne înțeleg foarte bine că murim de foame! Ne înțeleg că nu avem apă caldă, că nu avem educație, că este corupție, că justiția ne joacă în picioare și că nu este justiție, că murim prin spitale mai rău decât gândacii… Ne înțeleg! Foarte bine ne înțeleg! Noi nu îi înțelegem pe ei! Trebuie să le înțelegem salariile, pensiile speciale. Normal că sunt speciale și salariile și pensiile lor! Normalitatea asta este, pentru că oamenii ăștia chiar depun eforturi imense să ne înțeleagă, pe de o parte, iar pe de altă parte să și acționeze să ne meargă mai bine! Noi suntem răii, căci vedem doar răul peste tot! Când Partidul spune ceva, nu înseamnă că noi trebuie imediat să răstălmăcim totul și să punem la îndoială totul. Nu înseamnă că au gânduri ascunse sau numai gânduri negre!

Lauda mea merge spre a spune că sunt… imaculați. Sunt o oglindă cristalină! Căci ați văzut cum criticile și răutățile noastre ni se întorc înzecit când se lovesc de oglinda asta? V-ați întrebat de ce? Ei, vă spun eu! Pentru că sunt atât de puri și de senini, având tot timpul „conștiința complet împăcată cu cele ce le-au făcut” încât este normal ca gândul rău al nostru să ricoșeze din platoșa aceasta pe care un fel de divinitate pură le-a pus-o pe spate și piept. Rău ne merge pentru că gândim rău și spunem lucruri mârșave despre Partid și Conducătorii săi. Mușcăm mâna care ne hrănește! Dar ei sunt buni… ne hrănesc în continuare, în ciuda răutăților noastre! Ia, de mâine să aducem laude Partidului și Conducătorilor săi, să vedeți ce se schimbă lucrurile! O să vedeți ce bine ne va merge. O să lingem mâna Partidului, iar conducătorii săi au să fie darnici, au să ne considere apropiați, au să ne ofere un loc privilegiat în Paradisul Politic. Laudă ție, Partid iubit, împreună cu Conducătorii tăi iubiți! Credeți în Conducătorii care vă spun că vor face și vor desface! Credeți în tot ce spun! Doar vă vorbesc mereu civilizat, frumos! Vorba lor dulce și calmă este; doar a voastră este nervoasă și plină de noroi și mucigai! Partidul te înțelege, voi/noi nu suntem în stare să-i înțelegem! Numai voi înjurați și scuipați ca la ușa cortului! Cum să nu fie Conducătorii deosebiți și să merite poziția înaltă pe care o ocupă, căci doar o fac profesionist, cu calm, în termeni eleganți, sunt diplomați desăvârșiți, bine școliți, îndoctoriciți… Mucoșii să meargă cu raba la lucru și să scurme cu unghiile cărbunele pentru 1500 de lei pe lună, căci doar sunt debutanți în viață! Mucoșii să laude, și atunci vor vedea cum iese soarele și pe strada lor! Așadar, cu plecăciune, Partid iubit, cu plecăciune Conducători iubiți! Iertați-ne, iertați-ne, iertați-ne! Suntem bicisnici, știm, de aceea vom accepta fără cârtire biciul ce va să cadă pe spinarea noastră! Dulce este biciul Partidului, căci din glonțul Patriei este făurit! Iar dacă milă ai, zvârle-ne o bucată de pâine uscată, ca noi să plângem când o mâncăm, să plângem de fericire că darnic ești, Partid iubit! Iar de ne vei lua pâinea de la gură, tot te vom lăuda, căci înțeleaptă decizie ai lua, bicisnicii de noi nu merităm!