TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Instigarea la ură sub lupa orcilor

    Zilele trecute mi-a fost blocat contul de facebook pentru două zile care, de fapt, au devenit vreo trei spre patru. Pentru prima oară pățesc asta de când am și eu, ca toată lumea, cont facebook. Mi-a apărut brusc, pe ecran, că nu mai pot comenta sau posta nimic, deoarece am încălcat regulile impuse de comunitate și „am instigat la ură”. Și mi se exemplifică instigarea mea la ură – am redistribuit un text de-ale lui Adrian Papahagi, punând și eu un mic comentariu la postare, așa, ca să-i fac și mai multă reclamă. Comentariul era: „Oho! Asta, da! În sfârșit, se spune lucrurilor pe nume!” Cutremurător, nu-i așa? Simțiți ura cum iese la suprafață? Îndemn la revoluție, nu alta! Iar textul lui Papahagi, distribuit de 3000 de ori, este următorul:

„Să ne înțelegem: rușii nu au eliberat Europa de nazism. Rușii au ocupat Polonia alături de naziști, iar apoi au ocupat Europa de Est în locul naziștilor. 

Americanii și englezii au eliberat Europa de nazism, și apoi de comunism. Americanii nu au ocupat Franța, Belgia sau Olanda după ce le-au eliberat; rușii au ocupat Polonia sau Cehoslovacia după ce le-au “eliberat”.  

Nazismul (național-socialism), bolșevismul (internațional-socialism), comunismul, putinismul (național-socialism pur), etc. sunt variante ale aceluiași totalitarism.

Rușii nu au eliberat niciodată nimic, nici măcar pe ei înșiși de dictatura sub care trăiesc de când se știu. Ca hoardele asiatice (care constituie de altfel o bună parte din militarii ei), armata sovietică/rusă e o bandă abrutizată de hoți, violatori și criminali. 

În ciuda câtorva genii occidentalizate (inclusiv grație ortodoxiei), Rusia profundă, copleșitoare demografic și mentalitar, e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa mai degrabă decât prelungirea civilizației democrațiilor europene în Asia.”

    Dincolo de partea amuzantă a situației, care îmi oferă ocazia nesperată de a fi mai detașat de platformele de socializare, un aer rece, totalitar, s-a implementat deja în lume. Merge pe un același trend neo-marxist, combinat recent cu un neo-comunism reșapat sub alte denumiri – cel de democrație fiind una dintre ele, ca în vremea comunismului profund, când România era cea mai „democratică” țară posibil. La câteva sute de kilometri de România există ruși care primesc indicații să omoare toți civilii care ar fi martori ai unei nelegiuiri, se fură mașini de spălat, se ucid copii în mod voit, se rade orice construcție de pe fața pământului… Iar tu, din fotoliul tău, de acasă, care privești deja ca pe o obișnuință tot acest circ absurd al secolului al XX-lea, instigi la ură! Iar sancțiunile nu se vor opri aici, desigur! Să nu fim naivi, doar am trecut printr-o pandemie prin care am fost avertizați de unii oameni încă din primul moment că vom ajunge la lucruri inimaginabile. Iar realitatea, între timp, a bătut imaginația! 

    Ceea ce Papahagi a spus în postarea sa ține de o istorie care dă impresia de a fi interzisă. Asta în ciuda faptului că mai toți istoricii serioși din lume – mai puțin cei ruși, deși chiar în Rusia există încă istorici sau oameni de cultură, minoritari, care recunosc realitatea – știu foarte bine că Stalin a fost alături de Hitler pentru o mare perioadă de timp; că Stalin l-a felicitat pentru invadarea Poloniei pe Hitler cu zece zile înainte ca acesta să facă acest pas. („Convingerea că este posibilă cooperarea cu Germania a fost întotdeauna un element fundamental al politicii externe sovietice. […] Când guvernul național-socialist a venit la putere, relațiile noastre s-au deteriorat, căci guvernul german socotise indispensabil să dea prioritate considerațiilor de politică internă. […] Guvernul sovietic nu a avut niciodată simpatie pentru Anglia. […] Bolșevicii au urât întotdeauna Anglia, mai mult ca orice, chiar înainte de a fi vorba de o colaborare cu Germania.” – spune Stalin în diferite ocazii) Sau, și mai frumos, în 28 septembrie 1939, la a doua vizită a lui Ribbentrop la Moscova, Stalin spune: „Dl. Ministru al Afacerilor Externe a arătat într-o formă prudentă că Germania nu înțelegea cooperarea ca un ajutor militar și că nu avea intenția să antreneze Uniunea Sovietică în război. A vorbit bine și a dat dovadă de tact. Este limpede că Germania nu are nevoie de ajutor la ora actuală și că nu va avea nici în viitor. Dar dacă, contrar așteptărilor noastre, Germania s-ar găsi într-o situație dificilă, ea poate fi încredințată că poporul sovietic îi va sări în ajutor și nu va tolera ca ea să fie zdrobită. Uniunea Sovietică are interesul ca Germania să fie puternică și nu va permite ca ea să fie distrusă.” După două zile, Stalin vorbește cu ministrul turc al afacerilor externe: „Am împărțit Polonia cu Germania, iar Franța și Anglia nu ne-au declarat război. Dar acesta se poate produce. Nu avem niciun pact de asistență mutuală cu germanii, dar dacă francezii și englezii ne declară război, va trebui să ne batem alături de nemți.” (vide Documenty vnesnei politiki, 1939, septembrie 1939, Moscova, tom XXII, vol. 2, p. 149) Sau, în 7 septembrie 1939, Stalin se întâlnește cu Jdanov (Dughin-ul de atunci, ideologul partidului) și Molotov, pentru discuții: „Nu avem nimic împotrivă ca țările capitaliste să se bată între ele, slăbindu-și reciproc forțele. Nu ar fi rău nici dacă situația țărilor capitaliste mai bogate ar fi zdruncinată prin intermediul Germaniei. El, Hitler, fără a o înțelege și fără a o dori, slăbește și sapă sistemul capitalist.” Declarațiile de dragoste între Hitler și Stalin se manifestă în cele mai ciudate moduri. De exemplu, de partea cealaltă, Hitler, din 1939 până la jumătatea lui 1940 suspendă orice publicație antisovietică din Germania. Uniunea Sovietică, la rândul ei, trage de urechi pe Franța și Anglia care se rățoiesc la Germania! După înfrângerea Franței, Molotov îl convoacă pe Schulenburg ca să îi transmită „cele mai calde felicitări ale guvernului sovietic pentru succesele splendide ale armatei germane” (Nazi-Soviet Relations 1939-1941, Editura Sontag & Beddie, New-York, 1948, p. 132)

    După aceste declarații de dragoste reciproce, urmează pasul următor al Uniunii Sovietice, care își urmează propria agendă. Să profite de situație! Adică să invadeze tot ce se poate, cum se poate. Acolo unde este posibil să cucerească teritorii, să o facă și mai puternic, iar acolo unde nu poate face acest lucru, să o facă ideologic, căci scopul final este Internaționala, este cucerirea întregii planete de către Comunism. Începând cu data de 7 septembrie 1939, Stalin declanșează operațiunea „anti-război”. Comuniștii din toate țările trebuie să se afișeze ca luptători împotriva războiului, mari susținători ai păcii! Din 25 octombrie, sloganurile tuturor comuniștilor de pretutindeni trebuie să fie: „Jos războiul imperialist! Jos guvernele favorabile războiului!” (Revue d’histoire moderne et contemporaine, nr. 6, 1992, pp. 12-35; articolul „Internaționala comunistă și pactul germano-sovietic” (în rusă) de Felix Firțov). Și comunismul infiltrat are rezultate! Rezultate de care Occidentul este rușinat astăzi, astfel încât și istoria lor are capitole ținute sub preș. Un exemplu: 4 iulie 1940 – relațiile dintre publicații se întărește – L’Humanité încheie un acord cu Ce soir – publicații comuniste și în aceeași seară L’Humanité îndeamnă la fraternizarea cu ocupanții: „Este deosebit de reconfortant, în aceste vremuri de durere, să vezi mulți muncitori parizieni întreținându-se amical cu soldații germani la «bistroul din colț». Bravo, tovarăși! Continuați așa, chiar dacă nu place anumitor burghezi, pe cât de stupizi, pe atât de dăunători.” („Une été 1940. Les négociations entre PCF et l’occupant allemand à la lumière des archives de l’Internationale communiste” – revista Communisme, nr. 32,33, 34, trimestru 4/1992, apoi 1993) 

    În fine, dacă nu v-ați convins încă de adevărul spuselor lui Papahagi, nici de micile detalii redate aici, atunci citiți cu atenție următoarea relatare din 19 august 1939, când Stalin, în fața Biroului Politic expune strategia țării, strategie care pare a fi continuată de Putin și astăzi: „Chestiunea războiului și a păcii a intrat pentru noi într-o fază critică. Dacă semnăm un tratat de asistență mutuală cu Marea Britanie și cu Franța, Germania va renunța la Polonia și va căuta un modus vivendi cu puterile occidentale. Războiul va fi evitat, dar lucrurile pot lua apoi o întorsătură periculoasă pentru URSS. Dacă acceptăm propunerea Germaniei de a semna cu ea un pact de neagresiune, Germania va ataca obligatoriu Polonia, iar Franța și Anglia vor fi obligate să intre în război. Europa occidentală va cunoaște atunci tulburări și dezordine. În aceste condiții, avem multe șanse să stăm în afara conflictului și să putem intra în război într-un moment favorabil pentru noi. Experiența ultimilor douăzeci de ani ne arată că este imposibil să avem în timp de pace în Europa o mișcare comunistă destul de puternică pentru ca partidul bolșevic să pună până pe putere. Dictatura acestui partid nu poate rezulta decât dintr-un mare război. Vom face această alegere, este limpede. Trebuie să acceptăm propunerea germană și să trimitem înapoi politicos misiunea anglo-franceză.” Am subliniat fraza cheie! Stalin declară cu altă ocazie că ei vor interveni ca eliberatori doar la acest moment oportun. Se vede clar acum despre ce fel de eliberatori au fost în istorie rușii! Iar a arăta sau recunoaște acest lucru este periculos, reprezintă chiar o instigare la ură, așa cum consideră orcii ruși sau rusificați ai zilelor noastre, sub regimul minunat de bine chivernisit și camuflat al lui Putin.