Se spune că și marile imperii au căzut în momentul în care cetățenii de rând au devenit indiferenți față de politică. Ceea ce noi numim a fi „reprezentanți” ai noștri, adică politicienii, mandatați de noi, subalterni nouă, capătă un spirit de castă. Izolați, sunt din ce în ce mai departe de acțiunea politică concretă, singura corectă în democrație, anume cea a cetățeanului care face ceva. Cum noi ne izolăm din ce în ce mai mult de sfera politică, din frica de a nu ne intoxica de la aceste orătănii care par a face mai mult rău decât bine, se ajunge la o indiferență pe care o considerăm septică. Metabolismul politic ne respinge; în ochii politicii de stat suntem doar o statistică, individul este complet șters. Când un singur om spune ceva care este pe placul politicii, acesta reprezintă „vocea poporului”, când un singur individ se opune vehement deciziilor politice, acesta reprezintă „un dușman al democrației”. Vedem cum planeta fierbe. Canada este blocată de acest individ care se opune. El trebuie stârpit, în concepția politicii canadiene. Australia fierbe și ea, Europa este plină ochi de reacții violente la măsuri aberante ale politicii. Efectul? Zero! Nimic nu se petrece. Nicio schimbare. Doar șurubul se strânge și mai tare în tăcerea indiferentă a celor mai mulți. Lenea și zona călduță a lui „deocamdată mie îmi este bine așa” fac să se adâncească și mai puternic lucrurile. Privim la televizor în fiecare seară pentru a vedea în direct un război gratuit ce izbucnește la granițe. Ce facem? Comentăm ca la un meci. Înjurăm și suntem împărțiți în tabere, precum microbiștii. „Ăia joacă mai bine, ceilalți mai rău, unii au dreptate, ceilalți nu…. Lasă, că și ei ne-au făcut-o nouă…” Apoi mergem la serviciu și ne minunăm de niște facturi abracadabrante pentru care nimeni nu este răspunzător. Politica doar încearcă să găsească soluții. Încearcă. Este suficientă încercarea, căci moarte nu are! Mor oameni pe stradă și indiferența noastră face să pășim peste cadavrul „bețivului ăstuia care nu merită nici o privire”! Etichetele noastre sunt ferme și imuabile. Știm noi cum stau lucrurile de fapt cu ceilalți. Se fură, se înșală, se dau tunuri, se sărăcește, să supra îmbogățește, se ocolesc legi și se dau legi care să avantajeze pe unii, deci se fabrică legi nedrepte. Și ce dacă?! Indiferența noastră este un bloc de granit. „Ce, mă apuc eu acum să schimb lumea?” „Cine sunt eu să fac o revoluție acum?” „La ce bun? Nu merită omenirea întreagă niciun gest de milă!” Da, cam așa este. Omenirea nu mai merită să fie iertată! Ultimul trâmbițaș a sunat, cerurile s-au cutremurat, iar noi bem o pufoaică la crâșma de la colțul străzii. Simt cum urmează să ne facem din nou de ocară în războiul ăsta. Indiferent pe ce front am lupta, tot vom pierde. Suntem blestemați a fi perdanți din start! Ce vreți, soartă grea a unei culturi minore! Și ne place la nebunie această obidă!
Facebook
WhatsApp
TikTok
