TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – În plină dictatură

Să facem un mic experiment de gândire, după schema lui J. Saramago. Acest scriitor proceda „științific” în scrierile sale. Anume, pleca de la o ipoteză, după care, de astă dată în stil literar, căuta să o confirme, spre deosebire de științele exacte, unde se caută să o infirmi! Dacă ipoteza rămâne în picioare în științele exacte, chiar și după aceste confruntări cu diferite experimente și situații care caută să o pună în dificultate, ea trece din zona ipotetică în cea a teoriei confirmate. Saramago a exploatat frumos acest principiu epistemologic și el proceda oarecum asemănător. Pleca de la o idee simplă – cum ar fi dacă într-o zi, într-o țară, moartea nu ar mai veni?, sau, cum ar fi ca într-o zi lumea să înceapă să orbească din senin? – după care expunea extrem de realist comportamentul oamenilor aflați în această situație absurdă. Realismul te lovea, căci era extrem de plauzibil și extrem de pătrunzător; lucrurile, cu o siguranță matematică ar sta astfel dacă acea situație absurdă s-ar înfăptui. Ei bine, după acest principiu, ne punem și noi întrebarea: dacă ne aflăm astăzi în plină dictatură, una extrem de rafinată, „augmentată” față de ce a fost până acum, iar noi nici măcar nu ne dăm seama de acest lucru?

            Să zicem că Dictatura – comunistă, căci ne este mai la îndemână – ar fi un personaj prevăzut cu voință proprie și inteligență, precum o ființă vie. Așadar, Comunismul ăsta a pus mâna pe niște țări pe la începutul secolului al XX-lea, într-un mod fraudulos – a furat alegeri, și-a eliminat orice concurență posibilă etc. – iar apoi s-a desfășurat în toată splendoarea sa. Violența și cruzimea l-au făcut într-o zi să își dea seama, prin anii ’86, în Rusia, că în condițiile acestea se va prăbuși ca orice alt sistem din istorie. Atunci s-a gândit să se reformeze, să adopte o altă tactică. Primul lucru pe care îl faci după ce comiți o infracțiune și riști să fii căutat și victimele se răzbune pe tine este să te deghizezi. Comunismul a renunțat la numele său, și-a pus mustață, perucă și a fugit și s-a ascuns, stând în umbră. „Voi sta la putere, dar adopt o altă tactică!” Un detectiv particular foarte vigilent, pe numele său Aldous Huxley, l-a mirosit și a arătat unde se ascunde el. Spune Huxley: „Victima manipulării nu știe că este o victimă. Pentru aceasta, zidurile închisorii sunt invizibile, iar victima se crede chiar liberă.” Deghizarea Comunismului a funcționat perfect! I-a luat mințile victimei, aceasta crezând că are de-a face cu Democrația, iluzionată fiind de cuvântul atât de frumos fluturat prin fața nasului, „libertate”! Avea de-a face cu o Democrație nesimțit de liberă; atât de liberă încât îți poți schimba și sexul. S-a ajuns, de exemplu, chiar la prima căsătorie între persoane care și-au schimbat sexul. Adică, el care a devenit ea s-a căsătorit cu o ea care a devenit el! Ai libertatea de a face ce dorești! Natura este imperfectă și noi, ca ființe-zei, putem să o corectăm și să o punem la punct, că este plină de erori! Am dat acest exemplu pentru că eu îl găsesc în vârful piramidei libertății expuse de această Democrație-Comunistă. Dar puteți să aveți parte de mii de alte exemple. Spune Huxley mai departe (citatele sunt din Minunata lume nouă): „Great is truth, but still greater, from a practical point of view, is silence about truth. By simply not mentioning certain subjects… totalitarian regimes can do more than can be done by open violence.” (pasajul anterior citatului de mai sus: „Mare este adevărul, dar chiar mai mare, dintr-un punct de vedere practic, este tăcerea despre adevăr. Prin simplul fapt de a nu menționa anumite subiecte… regimurile totalitare pot face mai mult decât poate fi făcut prin violență propriu-zisă.”). Iar după citatul de mai sus, adaugă: „That he is not free is apparent only to other people. His servitude is strictly objective.” („Faptul că el nu este liber este evident doar pentru alte persoane. Supunerea lui este strict obiectivă.”)

            Zidurile invizibile despre care vorbește Huxley sunt, așadar, extrem de trainice. Bine gândite! Violența a fost complet resorbită de… Legea juridică! Sub ea se ascunde totul acum. Este trecută în impersonalul Statului care poate, printr-o mișcare de condei, să te pună sub Lege, sub orice fel de Lege, căci ea este sfântă; de fapt, ea este tot ce are mai sfânt omenirea civilizată! Dacă pe Religie a distrus-o acest personaj, îi mai rămăsese Dreptatea. Și pe aceasta a confiscat-o imediat. De fapt, astăzi asistăm în toată splendoarea la înlănțuirea Justiției din toate punctele de vedere. Oricât de paradoxale sunt deciziile sau legile date, oricât de revoltătoare și anti-democratice, anti-libertate, anti-umane până la urmă, acestea sunt de neatins, căci stau sub Lege! Infractorul profită de respectul pe care îl avem pentru Lege și Dreptate, așa cum diavolul profită de iubirea pe care o avem pentru aproape și ura și-o clădește chiar pe iubire!

            Un alt exemplu, social-economic de astă dată: Ai un salariu, ai un venit din munca ta! Iar munca este sfântă! O spune chiar Marx, cel care e luat ca etalon, folosit ca „manual al infractorului profesionist” de către Comunismul-Democrat. Acest infractor, sub Lege, ciupește din rodul muncii tale în fiecare lună, mai ceva ca un burghez de altădată, exploatator! Pe lângă cele normale, căci trebuie să dai aparența de normalitate și de logică, adică niște contribuții pentru sănătate, educație etc., sunt introduse și ciupelile infractorului, căci mai ai și TVA-uri, și accize, și comisioane, și impozite pe propriile tale bunuri etc. Deci, dintr-un salariu, dintr-un venit, rămâi de fapt sub jumătate în urma acestor elemente adăugate… Și ție ți se pare normal acest lucru, chiar dacă vezi că Ciupitorul nu face nimic cu acești bani, căci nici spitale nu ai, nici educația nu e bună, nici drumurile asfaltate… Apoi, șurubul se strânge și mai tare, iar victima tot liberă se simte…. Banii sunt trecuți în sistem virtual, pe un card! Evreii și astăzi refuză să utilizeze cardurile, căci acestea „sunt create ca să nu îți dai seama cât de mult poți să cheltuiești!” Una este să îți simți în buzunar 100 de lei și te limitezi la ei când mergi în piață, căci îi vezi fizic cum scad de la o tarabă la alta, și altceva este să ai o bucată de plastic pe care o dai de la o tarabă la alta până când cineva îți spune că nu mai merge, și abia atunci consulți contul în care „știai că parcă era mai mult!” Acest lucru mi-a fost spus de un evreu, adică de cineva care chiar știe cum să umble cu banii, dincolo de clișeele sociale… Așadar, revenind, după toate aceste ciupeli vine o zi când se mai saltă un zid invizibil. Culmea e că atât de proști sunt cei care iau chiar ei deciziile acestea, încât nici nu pot să gândească două sau trei mutări mai departe în legătură cu efectele unor asemenea decizii, astfel încât ei înșiși devin victime care se cred libere și „au conștiința împăcată”! Deci, într-o zi te pomenești că banul muncit, nu mai ai voie să-l folosești ca înainte. Forma în care îl dai contează! Ce, te deranjează atâta lucru? Înseamnă că ai ceva de ascuns! Nu poți să plătești un televizor cu banii puși la ciorap decât dacă o parte îi treci prin card, prin virtual! Ai, dar nu ai! Nu vrei să îi treci cu tămâie și ritualul impus de Lege, atunci nu îi poți folosi! Ai mașină, dar nu ai voie să ieși pe drum cu ea dacă nu îi pui fundiță! Ești proprietar, dar nu ești proprietar, căci ai limită de acțiune, nicidecum o libertate! Deții un bun, adică proprietatea privată îți este „garantată” de Lege (naiba mai știe ce înseamnă această „garanție”!), dar deții degeaba acest bun, căci nu poți să te folosești de el; undeva se pune o piedică, ți se impune ceva care practic îți anulează bunul ca proprietate și libertatea de a dispune de el! Asta se întâmplă în condițiile în care nu te afli în situația de a deranja pe altul sau a limita libertatea altuia cu acțiunea ta! Nu-i așa că e minunat? Nu-i așa că ați avut impresia că Dictatura a murit? Nu, nu a murit, doar că așa miroase ea!