TABLETA de MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – În lumea obiectelor

Există trei autori fundamentali care au tratat despre natura obiectelor, în special despre obiectele create de om: M. Heidegger, G. Simondon și J. Baudrillard. Probabil cu o altă ocazie am să reiau mai în detaliu fiecare concepție în parte. Am să mă rezum acum doar la „atmosfera” ideilor care stau în spatele obiectelor.

Din punct de vedere filosofic, întrebarea care se pune în legătură cu obiectele ar fi următoarea: sunt ele create de om ca simple lucruri care ne definesc exterioritatea și avem cu ele o relație extrem de neutră? Sau sunt acestea niște determinanți fundamentali ai modului în care ne ducem viața? Altfel spus, au obiectele o viață a lor proprie, independentă de noi din momentul în care le-am creat și le-am „eliberat în natură”, iar în măsura în care interacționăm cu ele determină și un mod de a fi modificat al nostru?

Conform autorilor citați, s-ar părea că obiectele pe care le inventăm și le realizăm, satisfac în primul rând o nevoie umană, adică ne devin utile. Asta ar însemna că în momentul în care le utilizăm, ne folosim de ele într-un mod care în aparență nu ne-ar afecta profunzimile ființei. O lopată ne este utilă pentru a deplasa un morman de nisip și nu trebuie să avem o relație „afectivă” sau „personală” cu respectivul obiect. Dacă se rupe, ducă-se! Ne-ar putea deranja doar valoarea ei financiară neprevăzută pe care ar trebui să o acoperim în cazul în care se rupe. Deci, obiectele „trăiesc” în sfera utilității și în aparență contribuie la satisfacerea unor nevoi în mare parte primare. Ne oferă un confort, o dispoziție care, în final, ne orientează existența doar spre lâncezeala și odihna trupului. Mobila este din ce în ce mai comodă, ne face să ne simțim bine și ne scapă de problemele spațiale pe care le avem – deci trebuie să fie și reduse la un minimum spațial, să fie pliabile, să se ascundă eventual în pereți. Obiectele sunt înseriate, își pierd identitatea într-o masă de modele expuse pe categorii. Ele sunt dependente și de modă – care ar fi unitatea de măsură a vieții lor. Ce se demodează, se aruncă; ca și cum ar fi cadavre; și-au trăit și atins scopul, s-au „consumat”.

Acestea ar fi câteva viziuni de ansamblu. De fapt, obiectele ne influențează viața cu mult mai mult decât am crede. Obiectul antic, până la cel contemporan, avea o individualitate anume. În anumite culturi există zei ai bolului, ai lingurii etc.. Sunt obiecte care au viață, sunt personaje de basm. Și astăzi există această reminiscență mentală prin care obiectul are viața sa. Este expus cultural în desene animate și în prezentarea ludică a copiilor.

Un secreter este un obiect de artă. Toate obiectele casnice, dedicate sau nu caselor bogate sau sărace, aveau un anume grad de esteticitate care să le facă unice. Prin pierderea unicității, și a lui aisthesis, a acestui aspect sensibil-afectiv, se retrag în abstractul rațional, care obligă ființa umană la anumite comportamente reci și distante față de lumea obiectelor. Fără să ne dăm seama, realizăm obiecte care ne determină la rândul lor existența, obligându-ne să fim precum ele. Este adevărat că în primă instanță ele sunt create după chipul și asemănarea noastră, dar acest lucru se dublează în momentul în care interacționăm cu propria creație, care devine într-un fel autonomă și ne adâncește în propria existență. Produsul de serie este cel pentru care nu mai simțim nimic în afară de o valorizare financiară. Obiectul ne expune în lume – mașinile sunt cele mai căutate de bărbați pentru a le expune ca pe niște prelungiri ale personalității lor, false sau adevărate. Femeile măsoară ființa umană după obiectele înconjurătoare – pornind de la îmbrăcăminte, până la aranjarea spațiului din casă. Modul de a fi al obiectelor este modul de a fi al nostru, dar li se adaugă un plus de autonomizare care ne influențează din nou, precum o a doua natură. Obiectele artificiale constituie o nouă natură, care coexistă în paralel cu Natura ca zeitate. Plasticul a invadat oceanele, a schimbat „pH-ul” lumii. Natura-zeitate suferă din cauza contactului cu noul hibrid apărut și care capătă forma unei alte naturi. Să nu uităm că zborurile spațiale sunt posibile și compatibile cu viața doar pentru că există obiectele destinate „măsurării” și acordării unui mediu care înlocuiește natura-zeitate. Noile tehnologii bat moneda pe acest aspect al ruperii, al separării de tutela omului creator; roboții tind a-și „găsi” o conștiință aparte, se separă în enclave față de „tirania” umană. Așa cum animalele au început să aibă drepturi și să fie respectate, protejate, căci reprezintă valori naturale cu același statut ca al nostru, la fel și obiectele par a căpăta un statut asemănător. Și aici nu este vorba despre „protecția bunului sau a proprietății”. Ci este vorba despre respectul față de obiectul tehnic care în viitor va putea să „ducă” o conștiință în circuitele sale. Mergem prea mult în imaginar? Oare?


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro