TABLETA DE MIERCURI : Pompiliu Alexandru – Ideea de boală

    Din punct de vedere filosofic, pentru ca ceva să existe, trebuie să se manifeste într-o formă sau alta. Adică trebuie să devină obiect posibil pentru o conștiință. Tot ceea ce scapă acestei conștiințe rămâne undeva ascuns în necunoscut. Uneori putem ști că ceva există, că este chiar real, fără să-i percepem sau gândi manifestarea într-un fel sau altul. Pe această existență o putem calcula. Cam ca în cazul acelei planete „care trebuia să existe” în locul cutare în baza unor calcule matematice/astronomice. În fine, principiul acesta este foarte mult pus la lucru în zona comportamentului social. Cum? 

    Boala ne însoțește de când suntem pe acest pământ. Aproape putem spune că viața însăși poate deveni/este o boală. Starea de sănătate este fie o pauză, fie un punct de echilibru – instabil – între diferite paliere care se schimbă continuu, tinzând să ne destrame complet, lucru care se și petrece în momentul morții. Molimele au trecut peste omenire și vor mai trece. Acestea sunt precum norii de lăcuste care apar din neant, rad totul în cale, lăsând în urmă pustiu și foamete, apoi dispar la fel de brusc cum au apărut. Cum au fost privite acestea de-a lungul istoriei? În mare parte ca aparținând unor „voințe” supranaturale sau ca rezultate ale unor acte magice. Reacțiile sau luptele cu aceste boli, din partea societății, au fost uneori eficiente, alteori de-a dreptul hilare. Aproape nimic nu a lăsat gândirea umană deoparte când a fost vorba de a lupta cu o molimă. De la superstiții până la acte curajoase, paleta era imensă. Până și descoperirea microbilor – sau a virușilor, mai recent, când instrumentele de cercetare tehnică ne-a permis acest lucru – a constituit un fel de act magic în economia universului social. Unii oameni nici astăzi nu pot concepe sau înțelege până la capăt cum de pot exista niște „ființe” mici, atât de mici încât nici nu pot fi văzute, care au un comportament anume, o viață proprie, în care se înmulțesc, se hrănesc etc. Nu vizualizăm, nu intuim scara la care aceste jocuri se desfășoară. Cum să îți imaginezi că există chiar o scară – cea a acarienilor – unde putem găsi un fel de reproducere la scară invizibilă sau cvasi vizibilă a unei jungle care are toată fauna specifică ecosistemului respectiv? Adică printre aceste creaturi ar exista „erbivore”, „carnivore”, mici, mari, puternici, agresivi, frumoși, urâți etc. Toate acestea nu există în adevăratul sens al cuvântului decât din momentul în care au fost descoperite. Existau și înainte, normal, dar omul era altul în necunoștința acestui fapt. 

    Care ar fi implicația socială a conștientizării sociale a unei noi dimensiuni a biologicului sensibil la o nouă boală? Ceea ce se întâmplă astăzi este o naștere a unei idei noi, aceea de boală sub altă perspectivă. Boala nu afectează doar biologic-umoralul nostru. Poate exista un virus virtual – după cum, amuzant sau nu, întâlnim această denumire pentru virusul calculatorului, care în esență nu are nimic biologic în el, ci doar un fel de analogie foarte depărtată de ceea ce ar fi un virus „real”. Iar în zilele noastre asistăm la nașterea virusului social, cel care produce distanțarea socială, și nicidecum distanțarea sanitară/medicală, care ar fi fost o denumire mai potrivită probabil. Cum funcționează acest nou virus?

    Suntem ființe sensibile, din ce în ce mai sensibile. Vă aduceți aminte că vorbim despre generații „fulg de nea”, care leșină doar la o vorbă mai nuanțată. O generație care se învinețește pe spate de la o flatulație discretă. Apare o boală efectivă – dată de un virus „real” – imediat isteria începe. Se blochează întreaga societate, cu toate instituțiile sale, care sunt pătrunse de acest virus care parcă nu atacă doar pe cei vulnerabili, ci pe toți și toate. Exact ca în scenariile fantastice. Infectații sunt văzuți aproape precum dușmanii vieții. Ceilalți doresc o distanțare care să-i salveze. Și multe alte forme, care mai de care mai simpatice sau mai raționale. Care e deosebirea dintre a purta o mască ce înfățișează o pasăre, așa cum în Evul Mediu purtau cei care doreau să sperie holera sau ciuma, și cei care își pun astăzi pe față tot felul de obiecte, unele mai inutile decât altele în fața „dușmanului invizibil”, căruia, științific vorbind, nici până acum nu i s-a dovedit comportamentul de transmitere? Mai mult, în viitor, cine va dori să se răzbune pe societate, de ce nu s-ar folosi de „ordonanțele militare” așa cum guvernele se folosesc de „ordonanțele ordinare” ale unei zile obișnuite (sau la liniștea nopții obișnuite)? Vom trăi isteria sensibilității la „atacul” din partea tuturor lighioanelor  invizibile care ne pot răpune și ne adâncesc într-un peisaj apocaliptic fără sfârșit. Ne imaginăm enorm astăzi: că există un virus cam ca în filmele fantastice, capabil să ne transforme în zombi sau care ar eradica definitiv omenirea. Asta fără să luăm în calcul faptul că natura singură își găsește mecanismele de apărare, iar extincție în masă nu prea se poate chiar atât de ușor. E nevoie de mai mult de un meteorit pentru a rade viața. Mor oameni de boli vechi și boli noi! Avem o imagine distorsionată față de ce posibilități și puteri ar avea știința: în ea ne încredem că ar eradica aceste amenințări. Și reușește acest lucru, dar parcă nu fără pagubele colaterale pe care nu le mai putem cuantifica astăzi. Răul acesta cel mai mic din politică l-am trecut în toate domeniile și îl căutăm „în mod științific”, de parcă Răul este o entitate de care nu scăpăm. Este ideea de Boală! Orice boală are un tratament, iar tratamentul acesta ne imaginăm că este leacul universal uneori. Să avem pagube mici, ne dorim! Se pare că privind la salvarea aceasta, pierdem altele, mult mai grave. Umanitatea, de exemplu! Moartea chiar nu este cel mai mare rău care există în lumea asta! Dezumanizarea este cu mult mai periculoasă. Frica eternă este și ea la fel de periculoasă. Libertatea pierdută este echivalentul morții; de fapt, este moartea omului social. Nu spun că partea biologică trebuie pusă pe o scară inferioară, sau că eforturile de a salva cât mai multe persoane nu este bine venit! Spun doar că ideea de boală este o nouă boală adăugată celei existente. Și se propagă dincolo de limitele unui virus invizibil, cu comportament ciudat și în ochii științei. Paradoxul s-a instalat: nu poți nega existența virusului ucigaș pentru unii, inofensiv pentru alții, iar dacă îl accepți, nu poți să mergi, din dorința de a elimina amenințarea, până la a ucide umanitatea pe alte paliere unde se manifestă la fel de puternic ca pe cel biologic. Nu ai făcut nimic! Cu o mână scoți pe om din mormânt, cu o alta îl afunzi în tenebrele sale interioare! Ce poți obține altceva decât un mort-viu, adică acest zombi atât de preferat de imaginarul social?