Am să repet până la epuizare experiența făcută de acel profesor universitar din Suedia care încerca să demonstreze studenților săi care sunt efectele nocive ale socialismului. Astfel, el le-a spus că la prima evaluare, indiferent cât de buni sau mai puțin pregătiți ar fi studenții, aceștia vor primi cu toții nota care va reprezenta media clasei. Adică, va aduna toate notele, va face media, apoi fiecare va primi acea notă; și cei care ar fi luat nota 10, și cei care ar fi luat nota 4. Primii vor fi dezamăgiți, iar cei care ar fi picat, se vor fi bucurat. La a doua evaluare, a repetat schema de notare. Și tot așa. Până la sfârșitul semestrului s-a constatat că media, și deci notele primite, erau din ce în ce mai mici. Asta pentru că cei care până atunci învățaseră nu prea mai aveau tragere de inimă să învețe, căci de fiecare dată nota lor scădea, iar cei care învățau superficial sau nu învățau deloc, s-au adâncit și mai mult în ignoranță, căci notele lor creșteau. Într-un final, întreaga clasă ajungea să nu mai atingă o notă de trecere.
Acest exemplu – pe care l-am simplificat oarecum aici – este repetat sub diferite forme pentru a scoate în evidență această idee a neajunsurilor gândirii socialiste. Calitatea scade. Enorm! Un sistem educațional bazat strict sau dominant pe aceste principii nu ajunge niciodată să fie performant. O universitate, un liceu, sau o școală în general trebuie să aibă un sistem de stimulare și încurajare a elitelor. Să mențină un sistem ierarhic, altfel se dizolvă negreșit. Și se ajunge la un nivel cumplit de jos. Exemplu?
Anul 2 al unei specializări de la o facultate cu mare căutare dintr-o universitate din România. Anul de grație 2024. Un curs obișnuit. Să zicem că sociologie. Profesorul vorbește, scrie pe tablă nume de autori, scheme etc. Explică în tot acest timp. În amfiteatru, un student își mijește ochii la tablă. Nu înțelege scrisul profesorului. Acesta observă impasul în care se afla tânărul, se întrerupe și spune: „Cred că nu îmi înțelegeți scrisul. Vă ajut eu. Aici am scris Cutare. Iar aici, cutare.” „Nu, nu!, spune studentul, nu înțeleg lângă acele nume ce ați scris.” „Ah, am scris « 300 î.e.n. ». Aici e „300”” Studentul își notează, dar este extrem de îndoit. „Tot nu s-a lămurit problema?” „Nu, nu înțeleg ce este după acest 300”. „Este « î.e.n. »” Studentul, în ceață. Profesorul…. traduce: „înaintea erei noastre! Anul 300 înaintea erei noastre”. Studentul dă din cap, așa, ca să încheie discuția. Profesorul are o sclipire. Simte ceva. Așa că pune întrebarea grea: „Ce înseamnă î.e.n.?” Studentul, automat și nesigur pe sine, aproape silabisind, spune: „Înaintea…. erei… noastre!” „Bravo! Auziți, dar când este „înaintea erei noastre”? Când a început asta și ce reprezintă?” Studentul privește lung, tăcând agresiv. Blanc. Vid. Țârâit de greieri în noapte. Clipește la cameră precum coiotul din desenele animate, nefiind afectat de nimic. Profesorul se duce un metru mai într-o parte, își scoate praștia din buzunar și își trage un glonț în cap. Adio, educație! Adio universitate!
Vestea s-a dus: a întreba pe un student oarecare ce înseamnă „î.e.n.” este o întrebare dificilă. Se caută, se cercetează să se vadă dacă este un fenomen extins sau a fost o pură întâmplare. Așa că, la un examen de restanță, pe studenții care nu răspundeau nimic, se încearcă să le fie puse întrebări ajutătoare, de genul acesta: „Ce înseamnă „î.e.n.”? Dar „î.Hr.”? Din 5, unul singur a identificat pe „înainte de Hristos”. Doar atât. Dar la următoarea întrebare și acesta a clacat: „Și când este „înainte de Hristos”? Când începe era noastră și când a fost „înainte de Hristos?” Nimic. „Î.e.n” rămâne o imensă problemă. Te întrebi, ce să faci mai departe? Ce poți să faci? Să încerci să decupezi hârtie creponată? Au fost indivizi care au spus chiar: „hai, domn’e, exagerezi! Fă chestii practice!” „Cum ar fi?” „Pune-i să facă lucruri cu care se vor confrunta în viață!” Aceasta este pedagogia și didactica de baltă a părinților care oricând pot să țină locul oricărui profesor, doar că nu au timp de așa ceva, căci altfel, ți-ar arăta ei cum se face treaba. De aceea se ocupă mai bine cu a-i da sfaturi și a critica. E nevoie de o reformă mare în educație. Doamna aceea care își zice ministru, o eminență care aparține lui „î.e.n.”, căci nu mai poți garanta că cineva că ar ști așa ceva, consideră că reforma asta începe cu a pune camere de filmat în școli. Ca să ce? Să măsoare dimensiunea îndobitocirii? Sau să aibă material de „corectat” pedagogic și didactic pe profesori? Să li se spună că nu au fost destul de „practici” la oră? Sau ca să devină o chestiune redundantă și fără soluție cantitatea de violență din școli? Ce ar putea să pățească un elev care habar nu are de nimic, dar care ajunge să fie „student” într-o zi, dar el habar nu are pe ce lume este? „Care sunt vecinii României?” Asta e o întrebare care se pune în anul de grație 2024, în sesiunea de iarnă, într-o universitate din țara asta. Aceasta este o întrebare care se pune deoarece „studentul” nu știe a răspunde la nimic! Nimic! Așa că omul ăla caută să vadă că omul din fața sa are măcar habar de ceva. Să plecăm de la ceva concret, ce toată lumea știe! Să vedem ce știi! Iar surpriza e enormă: „Vecinii României sunt: Germania, Polonia, Slovenia, Bulgaria….” Tot niște părinți știutori au întrebat: „Examenul era la geografie?” „Nu!” „Ei, vedeți, atunci nu aveți voie să puneți asemenea întrebări!” „Dar, dacă examenul este scris, și este la sociologie sau la… semiotică, de exemplu, am avea dreptul să depunctăm dacă respectivul nu scrie corect în limba română?” „Nu, nu aveți voie!” „Deci, depunctat ar fi doar la limba română, nu?” „Exact!” Bun! Perfect! Sublim!
Cele povestite aici sunt adevărate 100%. Am coafat doar cadrul și nu am dat nume. De ce fac acest lucru? Pentru a vă spune că Sistemul Educațional este Mort! Nu este pe nicio buză a prăpastiei, nu este „în cădere liberă!” Gata! S-a atins fundul prăpastiei! Tot sistemul este complet falimentar! S-a închis! Absolut eșuat, precum Marele Plăvan, Întâiul Țării Plimbăreț! Știu, îmi vor spune din nou părinții-care-nu-au-timp-dar-știu-totul-despre-cum-se-predă-și-cum-se-dau-note: „Atunci pleacă acasă! Plecați cu toții acasă!” Nu plec acasă și nici nu doresc să plece colegii mei acasă! De ce? Pentru că acea mână de profesori care a mai rămas întreagă merită să fie plătită și dublu pentru efortul pe care îl face pentru a face exerciții de circ, numere de magie și triplu salt mortal la trapez, totul pentru a amuza, pardon, pentru a satisface clientul elev și student. O umbră de ceva se așază pe acel student care habar nu are ce înseamnă „î.e.n.” și nici care sunt „vecinii României”. Apoi, salarii de mii de euro merită 10 profesori care ar pune pe picioare un singur elev/student! O clasă sau o grupă de studenți trebuie să funcționeze și cu 1, cu 2 sau cu 5 elevi/studenți. Aceasta este concepția mea. Știu, e retrogradă și păguboasă. Dar sistemul acesta care a încetat să existe, doar așa se reanimă. Asta pentru că, din fericire, există încă profesori mari în țara asta, atât în licee cât și în universități. Și încă există elevi și studenți eminenți, pierduți într-o gloată care scoate limba și transpiră de efort dacă citește ziarul.
Morala? Scoateți (îmi vine să zic „dracului”) socialismul, democrația și alte ideologii politice din școală, aruncați la gunoi tot aparatul de stat care se ocupă cu Educația, și lăsați-o să fie ceea ce trebuie să fie: un sistem ierarhic, care pune în valoare elitele, caută să ridice nivelul mediei și elimină complet pe cei care nu fac față sistemului. Nu trebuie inventat nimic nou! Trebuie doar să se revină la Școala ca Altădată, nicidecum la Școala Altfel. Este școala aia despre care vorbește și Aristotel, în care trebuie să îi dai fiecăruia ceea ce merită și să încurajezi pe cei care au un talent sau o abilitate, iar pe cei care nu au nimic de arătat lumii, care nu știu nici pe ce lume se află și din ce specie fac parte să îi așezi în școli speciale, absolut dedicate lor, căci sigur și aceștia ar avea ceva bun de făcut. Cel puțin războaie, sau să toarne asfalt, sau să cultive o ceapă sau să stea cu o capră pe câmp. Toți avem locul nostru sub soare! Doar nu mai amestecați lucrurile! Pentru că altfel aveți de-a face cu mari universități care stau goale în anul de grație 2024, pentru că studenți care, culmea, s-au pregătit ani de zile să intre aici, prin concurs, ca altădată, nu se duc la cursuri. Din 100 de inși intră la curs 3. De ce? Pentru că respectivul curs „nu este obligatoriu!” Adio, Educație! La arme! Sau, alte capete pătrate – politicieni 100% – vin cu „soluții” și mai năstrușnice…. Să închidă universitățile care nu sunt performante, iar prin „performante” ei înțeleg „care au legătură cu mediul economic”. Adică, oricum în mintea lor, o universitate este un fel de școală profesională, care să te învețe să faci bani, așa cum altele te învață să devii electrician, tâmplar etc. (d-astea nu prea mai sunt, oricum). Asta e valoarea care contează în ochii capului pătrat. Sau să închidă școli. Pe acestea pentru că nu „au destui elevi” și fac economie la buget, căci nu merită să plătești un aparat profesoral pentru 5 elevi. Cum să-i explici capului pătrat că aici trebuie să investești masiv? Că ființa umană nu se măsoară în cantitate, ci în calitate! Că școala, educația nu ține de producția de cartofi la hectar, ci ține de calitate! Că merită toți banii să fie dați acelor profesori, căci se pot ocupa de 5 copii mult mai bine decât o fac pentru 30. Și cu siguranță acei copii ajung într-o facultate și vor ști și ce este „î.e.n.”, și vor ști și să citească, să înțeleagă ce citesc, să bată și un cui și să îți calculeze o funcție de gradul I sau suprafața unui teren.
Oricum, exact ca la curs este și acest articol: flatus vocis. Vorbesc și eu să mă aud, nu mă băgați în seamă….
Facebook
WhatsApp
TikTok
