TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Este tehnologia bună la toate?

             Despre obiectul tehnologic am mai scris. Este un subiect foarte interesant și pentru filosofie. G. Simondon, M. Heidegger și alții, mai puțin cunoscuți, au fost preocupați de esența obiectului creat de om. Există deja o împărțire pe ere a obiectelor tehnice. Una este o lopată, altceva este un frigider și altceva este un computer sau un telefon mobil. Fiecare face parte dintr-o clasă ontică diferită. Dar nu aceasta este problema de față. Întrebarea de acum privește tehnologica ca vârf absolut al gândirii și acțiunii umane. Zilele acestea ni se servește din belșug ideea că putem lucra și de acasă: profesori, administrația publică, contabili și tot felul de meserii care depind astăzi de ordinator. Până și artiștii sunt puși să-și „justifice” activitatea, cântând sau jucând în fața monitorului. Oricât de hilar ar fi, și oricât de slab pregătit ai fi, tot nu poți să spui că așa ceva este chiar o alternativă de luat în seamă pe termen lung! Când se vorbește despre tehnologie astăzi, se are în vedere tehnologia de vârf, cea care depinde în cea mai mare parte de un soft. Tendința ar fi să credem că aceste softuri sau programe – care fac mii de calcule pe secundă și chiar strategii, ar fi cele care „ușurează” munca noastră. De la medicină până la arhitectură, totul pare a se muta în zona aceasta care este considerată a fi virtuală. Vorbim despre realitatea paralelă, virtuală, care este și ea o realitate pură, cu același grad de concretețe precum realitatea materială, cea pe care o considerăm prototipul pe care se grefează „alte realități”. Aceste deplasări în virtual ne obligă în mod automat să gândim altfel, să ne percepem altfel și chiar să acționăm „ca și cum” am face ceva efectiv. Probabil sunt persoane care se simt împlinite când muncesc la o „fermă virtuală”. Există, după cum știți, tineri care câștigă deja bani… jucându-se! Alți tineri chiar muncesc efectiv din niște containere, dirijând drone în alt capăt de lume, trimițând chiar bombe în timp ce mănâncă un croissant, iar seara ies la o bere ca și cum ziua și-au câștigat-o cinstit! Sunt obosiți după o asemenea muncă precum un zidar! Și ei consideră că au „construit” ceva în lumea aceasta! Chiar este bună tehnologia la tot și toate? Este ea cheia care deschide toate ușile omenirii? De la calcularea unui genom de plantă până la acela al omului sau al unui virus nou creat – o nouă creatură ieșită din mintea umană, nu din natură – există o dependență absolută de tehnologie. Până și relația pedagogică pare a se retrage spre virtualul acesta. A sta în fața unui profesor în carne și oase a devenit plictisitor pentru generația actuală. În schimb, a sta în fața unui ecran, profesorul aflându-se la capătul celălalt, este mult mai interesant. Pare mai puțin om, mai puțin individualizat. Să nu ne mire că după acest exercițiu planetar, după aceste experimente tehnologice mai mult sau mai puțin aberante, cu relații virtuale între elevi și profesori, să se considere că, de fapt, cel mai bun profesor al planetei este Google! Așa că e complet inutil omul din spatele ecranului. Un robot care să dețină secretele programării didactice, cea care reușește o vulgarizare adaptată fiecărei grupe de vârstă, va deveni unicul profesor interesant de urmărit al planetei. Ce interes am mai avea apoi, într-un pas următor, să mai urmărim anumite cursuri? Ce să facem cu literatura? Cu filosofia? Cu istoria? Cu umanioarele, în general? Profesorul viitorului nu este mai bine să fie acel robot care să fie capabil să te facă să calculezi și să meșterești – ca în tutoriale – și apoi să îți iei o diplomă în electricitate sau tâmplărie? Profesor uman ar fi păstrat doar în meșteșugarul care, din când în când, în pauzele sale în care fabrică tot felul de lucruri pe care le vinde prin propria sa firmă, mai face un astfel de tutorial, de unde alții pot să învețe. Dacă vor! Și pentru asta o să plătim, normal! Vrei să știi cum să schimbi un bec? Intră pe profesor.online.com și scrie: „cum se schimbă un bec!” Vor apărea chipurile minunate ale unor profesori – unii din Singapore – care își fac reclamă să intri în ograda lor să „îți arate” cum se schimbă becul! Cauți tariful cel mai mic, apoi introduci datele cardului, plătești, și se deschide linia directă cu profesorul ales! La fel și pentru serviciile de sănătate, căci e păcat să nu eliminăm pe cei care consumă bugete mari pentru a-i educa într-ale unei specializări medicale. Nu e mai bine ca medicul să fie înlocuit cu un robot căruia să-i introduci pe o parte analizele și descrierea simptomelor, iar pe altă parte să-ți scoată diagnosticul urmat de tratament? Iar dacă se moare, nu e vina robotului, el a interpretat corect totul, de tine a depins să te vindeci, erai asimptomatic și atipic. Selecția naturală o să îi ajute pe alți roboți, în viitor, să țină seama de cauza morții lui X, pentru a îmbunătăți programul de diagnosticare și de tratament! Medicii de astăzi ar putea să devină fără doar și poate un fel de mecanici ai acelor roboți, să stea pe lângă ei și să-i mai ungă pe la încheieturi. În rest… asigurările medicale să curgă… și banii! Ce scenariu minunat! Da, aduce a teorie a conspirației, dar e normal să fie așa în plină afundare în realități paralele care se suprapun atât de bine realității senzorial-materiale! Aldous Huxley ăsta, sau Orwell, sau Kafka… ce conspiraționiști au fost! Noroc cu Jules Verne, el a decupat doar partea mai optimistă a viitorului!