TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Epoca prostiei

              Aș dori ca la sfârșitul acesta de an să vă aduc aminte de o situație pe care am trăit-o cu toții și, în plus, ne-am implicat în ea fără să cârtim. Doresc să fac acest lucru pentru ca nu cumva să uităm, căci extrem de repede am început să uităm cele pățite în ultimii ani. Sper ca de la anul să înceteze toate inepțiile și formele agravate de prostie. Sau, măcar să se diminueze. Și să fim continuu conștienți de ele.

 

            Imaginați-vă că a existat o perioadă în istoria omenirii în care rațiunea și tehnologia erau la ordinea zilei. Epoca luminilor în apogeul său. Științele s-au dezvoltat atât de mult, încât au putut să pătrundă până în străfundul universului. Tehnologia este atât de avansată încât poate să programeze genetica umană și se ocupă și cu medicina cuantică. Economia este și ea străbătută de la un capăt la altul de explicația rațională. Intervenționismul se face calculat. Societatea este și ea rezultatul unei inginerii, așa cum își dorea Marx. Administrația este un aparat statal impecabil. Totul se mișcă în pași exacți și raționali.

 

            Ei, bine, pe acest fond de lume distopică vine un moment extraordinar în care individul nu mai are nevoie să meargă la o instituție pentru a cere o aprobare, un certificat… Ci, acum, ultimul răcnet al raționalității a scos o perlă: aprobarea poate să și-o dea singur individul! Ce aprobare? Să iasă din casă, de exemplu. Are acasă o seamă de hârtii imprimate – la fel pe toată planeta Terra – prin care își dă aprobare să iasă din casă singur. Ca să meargă la cumpărături, să ajute un prieten, să plimbe câinele. D-astea! De ce ar fi nevoie de așa ceva? Cui ar servi asta? Nimeni nu întreabă! Importantă este executarea ordinului administrativ. Cei care lucrează în acest domeniu știu prea bine – oare mai știu? – că este plin sistemul de lucruri de o inepție care vine să contrabalanseze excesul de raționalitate a lumii științifice. Se pare că echilibrul rațional-irațional nu poate fi perturbat. Omenirea e condamnată să păstreze acest echilibru orice ar fi. Așa că în Administrație întâlnești cele mai multe inepții. Dar și cei mai mulți oameni care acceptă să participe la inepțiile impuse, căci toți iau în brațe pe „nu vă certați cu mine, sistemul e de vină!” Așadar, cui ajută să îți dai singur o aprobare? O învoire? Serviciilor secrete care te-ar putea urmări cumva să vadă în timp real unde te afli și de ce te afli acolo? Ei mai practică asta cu angajații lor – la fel și structurile militare, pompierii… – pentru a putea fi urmăriți mai bine pe unde umblă prin țară sau în afara acesteia. Dar la o populație întreagă, la ce bun să scrii într-o hârtie că ieși să plimbi câinele? „Mi-am dat aprobare să ies să plimb câinele!” Aceasta este cea mai absurdă chestiune pe care mintea umană o poate crea în secolul al XXI-lea! În ciuda acestei absurdități, problema este mult mai profundă decât ne-am imagina, căci d-aia țin și să revin asupra sa. Nu prea poți să o interpretezi altfel decât ca pe un control social desăvârșit, absolut. „Obișnuiește omul să se supună de voie bună oricărei instanțe și vei conduce veșnic!” Cam așa ar suna un dicton al lui Machiavelli astăzi. Ce poate fi mai frumos decât să vezi un om care este încântat (sau nu, dar tot o face) că își dă sieși voie, în scris, semnat, să iasă din casă?! Dacă mai ai ezitări în a cere învoire de la o instituție, adică de la o construcție socială oarecum neutră și abstractă, atunci trebuie să mergi mai departe și să-ți ceri voie ție însuți. Ideea este să păstrezi schema, formula de bază, anume aceea de a avea în sânge că orice gest pe care îl faci aparține sferei sociale. Individualitatea este absolut ștearsă. Aici s-a atins apogeul societății care a șters definitiv orice urmă de individualitate. De aici încolo avem de-a face cu omenirea în stare pură, lipsită de indivizi. Ingineria socială a trecut la o nouă etapă. Dacă a fost vorba doar despre un experiment, atunci acesta a reușit. Ce s-a verificat? Gradul de execuție și, mai ales, gradul de cârtire. A cârtit cineva? A văzut cineva cât de absurdă este cerința aceasta? A făcut cineva ceva în acest sens? S-a opus cineva? Au executat ordinul? Perfect! Experimentul a reușit. Ce facem mai departe? Nimic altceva decât să trecem la nivelul următor cu privire la impunerea legilor absurde și aberante. Sub domnia absolută a legii care – bună sau rea – se execută și i te supui necondiționat, care este un principiu absolut în drept, pot fi introduse cele mai bizare legi pe care o minte bolnavă le-ar putea imagina. Toate au un sens, desigur, dar sensul acesta nu se află în mintea rațională a unui individ? Sau toate acestea servesc unui scop mai înalt, de dimensiune socială? Cred că minunata lume nouă de aici a început să existe cu adevărat. Iar povestea continuă și astăzi. Cu războaie, cu boli, cu nedreptăți sociale cumplite, cu impozite aberante, cu gestionări ilogice ale unor bugete, cu incapacități de acțiune din cauza abundenței de reguli care nu ușurează acțiunea, ci o blochează…

 

Ce să spui despre tragedia de Crăciun? Când au ars acei oameni în acea cabană? Privești la televizor și rămâi uimit de „argumentele” invocate acolo. Că omul ăla – patronul – este agent GRU, că este un mafiot de primă mână, că a furat milioane de euro etc. Și, cireașa de pe tort: „că nu avea avize, d-aia s-a produs incendiul!” Adică toate clădirile din lume care ard, nu au avize, iar cele care ard, dar au avut avize, acolo este vorba în mod clar de accident și nedreptate a sorții. Dar, în cazul ăsta de acum, faptul că avem de-a face cu un patron prieten al Clanului Mafiot al Polițiștilor – lucru de necontestat, desigur – că este și agent GRU – care în imaginarul social este evident că acționează pentru a ucide românii – că a făcut mișmașuri ca să pună mâna pe o grămadă de bani în mod ilicit – lucru și mai evident, că doar ești în România, și nu construiești din bani cinstiți un complex turistic ca ăla altfel – toate acestea, plus faptul că întreg complexul era lipsit de avize, duc în mod evident la o tragedie cumplită. Așadar, cauza oricărui incendiu este lipsa unui aviz, a unui permis, a unei aprobări din partea Statului că are voie sau nu să apară. Exact ca în cazul în care îți dai voie să ieși din casă. Dacă ți-ai dat voie să ieși din casă – să iei pâine, de exemplu – și o mașină te-a călcat, ai avut avizul necesar și deci ești direct răspunzător de acest accident. Îmi aduc aminte cum la Cernobîl, după explozia centralei nucleare, delegatul partidului de la Moscova care venise să vadă cu ochii lui ce s-a întâmplat acolo, a spus: „Aici nu a avut loc o explozie, vă înșelați! Asta pentru că Partidul nu a dat voie ca o explozie de așa natură să aibă loc!” Nici nu mă îndoiesc că centrala de la Cernobîl avea toate avizele necesare!

 

            Abia aștept să vină data de 27 decembrie 2024, atunci când aș dori să monitorizez câte alte minunate idei mai sunt puse în practică în această lume cumplită!