TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Epoca întunecată

Ce poți face în fața iraționalității? Cum te adresezi iraționalului? Ai vreo putere să convingi o persoană irațională? Aceste întrebări mă frământă de ceva vreme, mai exact de când a început această campanie electorală care are în centru anumite personaje care nu ar fi trebuit să existe vreodată pe scena politică. Mă frământă esența fenomenului. Ceea ce vedem la suprafață, manifestarea brută a absurdului sau a iraționalității pure, trebuie să aibă în adâncurile ființei sociale o cauză. Iar aceasta nu este ușor de văzut, chiar dacă un sociolog ar fi gata să explice fenomenul cu ajutorul unor idei care trimit la educație, inteligență etc.

            Îmi aduc aminte cum academicianul Alexandru Surdu ne explica ce înseamnă să fii inteligent și ce înseamnă să fii rațional. Inteligența ține de intelect, adică acea facultate care este capabilă să pună ordine în datele simțurilor, calculând proporții și măsurând. Intelectul dă nume lucrurilor, ca o sinteză a acestor date ce alcătuiesc respectivele lucruri. Un matematician este prin esență un om inteligent. Cu ajutorul inteligenței poți aprecia două mărimi, raportul care se poate stabili între două lucruri, știi ce relații se pot stabili între obiecte, fenomene etc. A fi rațional înseamnă a-ți exersa facultatea numită rațiune. Rațiunea nu pune ordine între datele simțurilor, căci acest lucru este deja îndeplinit de intelect. Rațiunea pune ordine în conceptele elaborate anterior de intelect, creând Idei. Aceste împărțiri au fost făcute cândva de către I. Kant. Academicianul Surdu ne dădea un exemplu extrem de plastic. El spunea că un om inteligent ar putea să îți instaleze acasă calorifere. Trebuie să măsori, să calculezi și să te adaptezi spațiului pe care îl ai. Un om rațional – care ar fi proprietarul de astă dată – este cel care știe când să dea drumul la căldură. Dacă dă drumul la căldură vara, și o închide iarna, suferă. Când îți vine o idee năstrușnică, aceasta trebuie ajustată și pusă în context. Adică să privești mai departe decât în imediat. Ideile se leagă între ele tot așa cum conceptele se leagă între ele pentru a forma propoziții și fraze. Ca să exprimi o idee ai nevoie de mai multe fraze, uneori chiar texte întregi exprimă o idee.

            Epoca întunecată în care trăim este epoca iraționalului. Adică a oamenilor care nu sunt în stare să pună în context idei. Nu sunt în stare să lege ideile între ele pentru a obține un bine. Mai mult, dacă priviți atent la comentariile – scrise – din mediul online, veți vedea că iraționalul s-a combinat în epoca aceasta întunecată cu in-inteligibilul. De obicei numim „prostie” pe cel care ratează exercițiul inteligent. Opunem inteligenței prostia. Iar asta se poate vedea după modul cum se scrie. Abia pot să scrie inteligibil în limba maternă, dar aceste persoane emit idei. Și sunt chiar mândre de ideile expuse. Sunt analfabeți funcțional, nepricepând și nefiind în stare să extragă o idee dintr-un text/discurs oarecare, în schimb, emit idei plecând de la unele conținuturi. Galopează în gol, căci ideile lor nu sunt legate de nimic. Când pleci de la un text ce devine pretext pentru propriile gânduri și idei, nu înseamnă că ai priceput ceva, nu înseamnă că dialoghezi și nu înseamnă că ești conectat la vreo realitate. A trăi în realitate înseamnă a fi conectat, a fi în coerență cu o rețea de interacțiuni și ești în armonie cu respectivele elemente de legătură imediată și îndepărtată ce alcătuiesc mediul în care trăiești. Astfel, aș putea emite o ipoteză, anume că explozia de prostie și de iraționalitate care definesc epoca întunecată de astăzi și-ar avea rădăcina în realitatea virtuală. Faptul că omenirea a fost capabilă, cu ajutorul tehnologiei, să dezvolte o altă realitate în care trăim, anume cea virtuală, ne-a schimbat complet statutul ontologic. Condiția noastră a fost depășită. Ne-am schimbat…, are dreptate Harari când spune că Homo sapiens s-a stins. Avem de-a face cu un alt tip, cu o altă specie umanoidă. Denumirea o căutăm încă. Homo sapiens a trăit doar în două tipuri de realitate până astăzi: cea naturală – biologică, unde găsim întreaga natură, fiind supuși legilor sale precum vegetalul și animalul – și cea cultural-socială – unde ființa umană s-a adaptat la construcția socială, instituțională. La aceasta vine valul trei, cel al realității virtuale. Aici ființa s-a schimbat așa cum Homo sapiens  a ieșit din animalitate în momentul în care a intrat în realitatea socială, devenind ceea ce noi numim „sapiens”. Fiecare astfel de salt a fost însoțit de puternice schimbări, în bine și în rău. Acum am impresia că fenomenul acesta de puternică iraționalitate vine ca un efect secundar al transformării despre care spun. Este frâna, spaima ființei care părăsește un mediu ontologic pentru a se proiecta în unul nou.

            Revin, ce poți face cu o astfel de ființă irațională? Ruptă complet de lume, în sensul că nu pricepe realitatea în care a intrat. O numește „sistem”, dar nu știe exact ce este, nu poate să pună degetul pe aceasta lume pe care o percepe a fi negativă. O numește „stat paralel”, având impresia că aici are de-a face cu o presiune politică oarecare. Sau o numește amenințare a „elitelor”, cum am mai auzit de curând. Adică a unui grup din umbră, care deține secretele lumii, inclusiv că Pământul ar fi plat, menținând omenirea blocată aici, nelăsând-o să evolueze. Acestea sunt manifestări ale minții care pică în irațional. Cum de se ajunge aici? Din lipsă de înțelegere. Din lipsa rațiunii de a se adapta, de a se antrena în noile logici. Sau, altfel spus, având de-a face cu o metanoia (schimbare a minții) care se produce din ce în ce mai mult la anumiți indivizi exemplari, care par a da „tonul” omenirii, proiectând-o în această realitate virtuală, cu bune și cu rele, unii nu pot ține pasul și cad în frica irațională, căutând să se agațe de ceva. Iar o proprie idee sau sistem de idei par a deveni un fel de cocon în care individul plutește. Dacă mai găsește câțiva adepți, la fel de rătăciți, încearcă să coalizeze precum furnicile. Ansamblul obținut, chiar dacă irațional, le dă impresia că dețin adevărul și că „realitatea” este doar aceasta! Probabil ați observat că nu este posibil să argumentați sau să arătați fapte acestor oameni. Argumentele sunt greu de priceput, deoarece necesită înțelegere, efort din partea minții care este atrofiată din lipsă de antrenament. Oamenii aceștia nu citesc, nu fac o școală serios, nu transpiră gândind. Nu se pot concentra nici măcar la un simplu exercițiu intelectiv. Obosesc mintal dacă dau de greu. Confortul minții a dus la această „boală”. Mai mult, în momentul în care sari peste argumente și doar le arăți, indici fapte, aceștia le neagă precum neagă o propoziție. Chiar dacă văd un măr în fața ochilor, spun, precum olteanul dus la zoo, că „așa ceva nu există!” Cum faci un asemenea om să înțeleagă ceva din lumea aceasta? Cum să le explici că realitatea în care trăiesc este una extrem de limitată, ușor de înghițit de cea din care face parte această părticică imaginară? Nu prea ai cum. Chiar dacă le arăți așa cum arăți răsăritul, că un curs valutar a explodat imediat ce X a fost ales, sau că ei sunt mințiți de X, înjurați, disprețuiți etc., iraționalii vor spune că acestea nu sunt fapte, ci interpretări ale faptelor făcute de tine pentru a-i păcăli. Ei aderă atât de mult la propria proiecție imaginară, încât și dacă vor suferi profund, nu vor recunoaște originea suferinței a fi cea rațională. Iraționalul este de preferat.