TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Elogiul nulităților!

              Știi că ceva este cu adevărat stricat în societate atunci când prostul este pus deasupra deșteptului, când valoarea negativă sau non-valoarea sunt deasupra valorilor pozitive, când nulitatea este apărată în fața omului valoros, când omul rău și bicisnic este adulat precum un erou național…. Sau, mai pe scurt și cu trimitere la un exemplu ceva mai concret, atunci când securistul de odinioară, devenit milionar între timp și mare politician sau mai știu eu ce director, adică având o „poziție socială”, este considerat marele salvator și omul de onoare prin excelență. Un exemplu și mai elocvent: torționarul lui P. Goma, supranumit și „măcelarul de la Interne”, cel care a mutilat și torturat peste 70 de persoane, printre care și pe Goma, iar unii chiar murind de la bătăi („[…] iar pe colegul meu Negrea Ștefan l-a bătut în cap, în cap, în cap, până a înnebunit și s-a spânzurat, la Gherla” spune Goma în plângerea din 2004 împotriva torționarilor săi) ce credeți că ajunge? Un protejat absolut. Un exemplu de „Om!”. La fel și o mulțime de alți astfel de securiști fără seamăn! Mai mult, după moartea unui astfel de securist, s-a purces la o înmormântare-model – asta pentru a-i aduce omagiile cuvenite pentru o astfel de viață impecabilă. La Curtea de Argeș! Cu protopopi, arhiepiscopi și o trenă de preoți care s-au înghesuit care-mai-de-care să îi facă o plecare frumoasă Securistului în lumea de dincolo, ducându-se împreună cu mulțimea de rugăciuni de iertare! Corurile BOR-ești s-au auzit, negreșit, până dincolo de Porțile Iadului și ale Raiului, mulți cutremurându-se! Paul Goma, apatridul pentru mulți ani, s-a stins ca un păcătos, îngropat repede și fără niciun fast, ca să îl și uităm!

            Și acum îmi aduc aminte de înmormântarea cutremurătoare a regretatului profesor Corneliu-Mihai Ionescu, într-o iarnă cumplită, acum ceva ani. O mână de oameni, până în 20 de persoane, asistau printre nămeți cum una dintre cele mai mari minți ale acestei nații pleacă pentru totdeauna într-o groapă sinistră, de pământ înghețat, săpată cu greu de bețivii din cimitir…. Sania care ducea coșciugul a țâșnit, fiind însoțită în primele secunde doar de câinii din cimitir (sic!).

            Veți spune că nu contează, că ajungem cu toții în mormânt! Puțin mai contează că stai într-un bloc de marmură sau în pământul plin de râme! Așa este! Eu nu despre asta vorbesc aici. Ci despre respectul cuvenit! Despre morți, numai de bine! Apoi, nu despre cel care moare este vorba, ci despre cel care rămâne în viață; despre cel care aduce omagii și elogii vieții unuia sau altuia.

            Paștele s-a încheiat…. Acum suntem în perioada de 40 de zile în care Omul este Om – vertical și cel puțin prieten bun al lui Dumnezeu. Ca o amintire că purtăm o scânteie divină în noi și că suntem extrem de responsabili pentru acțiunile noastre pe acest pământ. Vrei să fii îndumnezeit? Atunci nu doar cu post și cu rugăciune (de mântuială) se face asta! Ci și cu fapta! Cu grija pe care ți-o porți! Când vizezi îndumnezeirea sau sfințenia, deja ai pășit spre Dumnezeu sau spre sfințenie! Deci, acest lucru te responsabilizează! Trebuie să ai măcar capacitatea de a discerne între ce e bine și ce e rău! Ce este valoros și ce nu este valoros. Pe cine să admiri și pe cine nu! Pe cine să ți-l iei ca model/erou și pe cine nu! Pe cine să ierți și pe cine să ignori! Altfel, ajungem a 2023-a oară să alegem pe Barabas, nu pe Iisus! Alegem și valorizăm, elogiem și admirăm pe tâlharul care a făcut mai mult rău decât bine. Iar pe cei care au făcut binele îi trecem sub tăcere sau, mai rău, îi răstignim! Îi considerăm obraznici sau nesimțiți dacă spun adevărul! Îi crucificăm cu prima ocazie sau îi dăm pe mâna vreunui gâde ce va spune a milioana oară „am eu grijă de tine!” Așa că…. pe cei vii și pe cei morți, Dumnezeu! să-i ierte! Căci iertarea umană este doar de fațadă și înșelătoare, instabilă și haotică. Acum avem impresia că am iertat un aproape ce ne-a greșit, acum ne scuturăm cu ură împotriva celui care nici măcar nu ne-a făcut vreun rău! Că așa este firea umană!

            Cum poți oare să admiri pe cocalar? Cum poți oare să aduci elogii și să susții – financiar, de exemplu – o nulitate absolută într-un post ce ar fi fost destinat unui destoinic? Cum poți să spui că un X este cel mai mare deschizător de drumuri și cel care a clădit mari catedrale, când el a călcat pe cadavre și a strivit sub tălpi tot ce i s-a părut lui a fi un obstacol? Cum poți să alegi încă pe Baraba, cel cu un „CV”  plin de tâlhării, de schingiuiri și de alianțe dubioase – securistice – iar pe Iisus, care are un „CV” impecabil să îl trimiți la păscut și să îl pui să spele WC-urile? Cum poți să te ploconești în fața torționarului și să te zbârlești în fața celui blând? Cum poți să inventezi elogii deșarte în jurul vidului, iar în fața granitului să taci mâlc? Despre ce Om vorbim în situația asta? Despre ce Humanitas ar mai fi vorba atunci și câtă lipsă de respect pentru Dumnezeu care s-a făcut Om pentru a ne ridica din țărână? Nu ne batem joc, până la urmă, de însuși Iisus?