TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Doctor bun, doctor rău

              Mă refer în cele ce urmează la medici! Apoi, prin extensie, la ceilalți doctori – din diferite domenii. Avem tendința de a spune „domnul doctor” sau „doamna doctor” referindu-ne la medici. Mai rar auzim „domnul/doamna medic” când ne adresăm cuiva din acest domeniu. Mi-a venit ideea de a scrie despre un aspect interesant cu privire la medicina zilelor noastre, plecând de la un film care rulează pe rețeaua Netflix – The Good Doctor. În acest film este vorba despre un chirurg stagiar care are autism. Personajul este extrem de bine construit, atmosfera spitalului este extrem de realistă – pentru cazul SUA – dar ne-o putem imagina ca fiind aceeași, cu mici diferențe, și în alte spații, inclusiv românești. Este o lume fantastică, minunată, dar plină de stres, de răutăți și conflicte. Nu știu dacă așa este „mai mult” sau „mai puțin” decât în alte domenii. Nu contează acest lucru deocamdată. Ideea filosofică din spatele filmului mă preocupă mai mult. M-am întrebat: de ce au ales un asemenea personaj pentru a-l face doctor/medic? De ce autism? De ce un om cu dificultăți cumplite pentru a se integra în societate, a se îngriji și a trăi singur, cu probleme „serioase” în a comunica și în a relaționa afectiv cu colegii și pacienții? De ce s-a ales acest personaj, dincolo de o motivație imediată și evidentă, anume aceea a egalității și non-discriminării. „Și un autist poate fi medic, chiar chirurg! Și o poate face chiar mai bine decât un om normal!” Acesta pare a fi sloganul social al filmului. Dar, încă o dată, ce ne spune acest personaj, pus în acest context medical, din punct de vedere filosofic?

            Lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât par într-o interpretare sociologică. Ideea centrală apare odată cu apariția modernității. Este vorba despre ideea de mecanism, de obiect tehnic mecanizat. Lumea este privită sub acest concept. De la Pascal până la Elon Musk (ne-filosoful afacerist revoluționar), realitatea umană este dublată de o realitate mecanică, puternic tehnologizată. Până și omul este privit astfel, ca un mecanism. O boală este un defect comun, propriu întregii „linii umane”. Defectul se remediază intervenind adecvat la nivelul pieselor care trebuie reglate pentru a redobândi sănătatea, adică funcționarea normală a organismului. Inteligența artificială, ca o culme a logicii mecaniciste, poate interveni în procesul acesta de detecție și de vindecare/reglare a organismului. Inteligența Artificială ajută pe medic, îl asistă și chiar îl poate înlocui. Doar avem de-a face cu o super-mașină IA.

            Există o polemică în domeniul medical cu privire la cum ar trebui să fie un bun doctor. Este o polemică ce privește sfera etică-filosofică a domeniului. Astfel, medicul trebuie să fie detașat de boală/pacient, să nu fie prea tare implicat afectiv, căci „îi va tremura mâna”. Or, nimănui nu-i place ca doctorului să-i tremure mâna! De emoție! Un autist poate, din acest punct de vedere, să fie considerat cu adevărat cel mai bun doctor care poate exista. El tratează extrem de egal pacienții, nu prea înțelege și nici nu trebuie să înțeleagă pacientul din punct de vedere al problemelor sale personale… poate fi chiar inconștient, el trebuie să trateze mașinăria vie. Și reușește extrem de bine să facă asta în film, căci cine poate să închidă o rană precum o mașină de cusut? Cine poate să pună un diagnostic perfect, privind individul bolnav așa cum scanează un Computer Tomograf sau cum privești într-un atlas de anatomie și fiziologie? Ca alternativă se poate spune că un doctor rău este cel care are multe afecte, care privește fiecare individ ca fiind asociat bolii sale, care suferă lângă pacient, împreună cu el. Acest doctor este rău pentru că poate fi ezitant cu privire la punerea diagnosticului, precum și în ceea ce privește tratamentul. „Mai face greșeli”. Oare așa să fie? Oare așa să stea lucrurile? Să trăim cu adevărat într-o lume a bilelor care se rostogolesc pe un plan înclinat? Lumea viului se reduce integral la un mecanism după modelul roților dințate, iar în zilele noastre, ceva mai complicat decât un ceasornic? Am nevoie și de doctorul autist, dar și de doctorul implicat afectiv, care stabilește o relație de familie cu pacientul în același timp! Cum să le combini pe amândouă? Dificil, desigur. Oricum, balanța, din păcate, înclină spre medicul-mecanic. Adică medicul care privește viața nu cu ajutorul vieții, ci prin lentilele unui artificial uman. Rezultate bune există, desigur, făcând acest lucru. Dar, de ce uităm atât de repede geniile medicale care merg pe logica ne-autistă? La fel de mari, la fel de performante precum un computer… De ce? Pentru că trăim în epoca mașinismului; mașinăria este la modă!