TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Despre potolirea ritmului vieții

            Când în mod regulat te ocupi cu psihoscopia sau socioscopia, mergând spre adâncul întunecat al ființei umane, ajungi să fii etichetat ca dependent de umbră sau de mizeria umană. Deh, scormoni în haznaua sufletească! În schimb, există și avantaje ale acestor scormoniri în neantul ființei umane. Anume că vezi mai limpede binele și îl „trăiești” mai cu tărie. Te îndeamnă să faci bine sau să acționezi cumva pentru a-l practica efectiv. Binele trebuie găsit în marea de rău! Răul te agită, îți dă o mișcare browniană din ce în ce mai rapidă. Răul este dușmanul pe care trebuie să îl cunoști extrem de bine dacă vrei să îl învingi! Binele te potolește, se canalizează pe un făgaș, apele sufletești îți curg din ce în ce mai lent. Prea mult bine dă în rău, prea mult rău dă în bine…

            Așadar, există ritmuri ale desfășurării vieții. Alergarea este bună doar ca sprint pentru a urca o etapă a vieții, a trece peste un eveniment, a te cățăra pe munte sau când te afli în pericol. Lași controlul în mâna corpului. În toate celelalte situații, controlul trebuie să aparțină sufletului sau sinelui. Trebuie să asculți de alte ritmuri. Altfel tulburi apele sufletești cu mâlul care se află pe fundul lacului. Iar viața îți devine un calvar. Oamenii merg la sală. Foarte bine fac! Își cizelează corpul, nu îl las să se fleșcăiască, căci atunci și el trage de suflet în jos. Între Sine/Dumnezeu și corp, sufletul se întinde ca tras de cai. Unii merg la sală cu nemiluita. Devin atât de convinși că dacă pun la punct corpul, sufletul urmează liniștit ritmul său, încât uită că trebuie făcut ceva și pentru suflet. Sufletul nu se vindecă prin ricoșeu, ci doar dacă ți-l faci obiect de studiu direct, față în față. Dacă alergatul sau trasul de fiare reprezintă o tehnică de întărire a corpului, care sunt tehnicile de întărire ale sufletului și minții?

            Lumea tehnologiei este un suport pentru minte și corp. Tehnologia ajută până la un punct. Apoi devine nocivă. Tehnologia introduce comoditatea în lume, iar comoditatea duce la lene, plictis iar de aici până la fleșcăiala animalului nu mai e decât un pas. Mâlul minții se amestecă cu cel al corpului într-un zgomot surd și inert care duce în final la moarte. Tot tehnologia are un efect similar pentru minte și suflet. Le amorțește. Sufocarea cu informații are ca rezultat anestezierea afectelor și simțurilor. Și apoi a rațiunii și inteligenței. De aceea foarte mulți oameni recurg la substanțe ajutătoare pentru a li se mai sălta puțin pofta de a simți intens și colorat viața. Sufletul amorțit, în schimb, nu este precum corpul fleșcăit. Sufletul amorțit este agitat, iritat și tensionat. Ritmurile se accelerează haotic. Dacă nu dormi, mintea rătăcește. Privești la televizor și te enervezi. Te încarci cu toată mocirla lumii și spui că trăiești. Cauți să evadezi și pleci la mare. Doar că la mare, pe plajă, dai de mocirla din jurul tău. Asta dacă nu se fleșcăiește corpul și te bagă la somn. Viața se desfășoară doar ca o veșnică posibilitate. Ai vrea să ai posibilitatea de a face ceva măreț, dar nu ai mijlocele necesare. Nici nu știi exact ce ți-ar trebui pentru a face ceva întru îndeplinirea unei posibilități. Așa că apare blocajul. Nu faci nimic. Nu mai miști un deget al minții și al sufletului. Sinele este uitat. Disperat, acesta îți trimite tot felul de semnale pe care le ignori și care te dor. De aceea fugi. Fugi de liniștea dată de biserică. Te retragi în agitația rațională care își caută puncte de sprijin. Își caută rațiuni pentru a fi. Dar nu găsește, căci rațiunea de a fi nu stă în trasul de fiare. Stă în Sine! Iar drumul către sine este presărat cu mult efort. Mult mai mult efort decât toți mușchii din tine laolaltă. Și mușchii ochilor, dacă s-ar încorda până ar face să sară din orbite, ți-ar spune că nu aici este rezolvarea. Nu ridici haltere! Liniștea nu vine de aici. Nu toată! Vine dinspre Sine. Și cum faci? Potolind ritmul vieții. Postind, adică înfrânându-te de la cele care te-au rutinat. Nu te poți desprinde de telefonul mobil? Nu te poți abține de la a fuma, bea? Nu te poți abține de la a mânca dulciuri seara? Nu îți face plăcere ceva anume în mod deosebit, în sensul că nu ai chef niciodată să pui mâna pe o sapă sau să înveți ceva nou? Amâni tot timpul lucruri? Acestea sunt semnele sinelui care strigă la tine! Preferi să navighezi pe facebook sau tik tok? Agitația crește. Te doare această presiune venită din interior și te ustură gândul că nu faci ceea ce trebuie. Ai o oarecare mustrare de conștiință. Dacă încă mai ai aceste simptome, atunci încă se mai poate face ceva! Ce anume? Potolești ritmul vieții! Postind! Mici pași, doi în față, unul în spate. Uneori faci unul în față și doi în spate. Important e să nu renunți, într-o zi vor fi o sută de pași în față și doi în spate. Fără nervi. Cu răbdare. Și calm. Oprești telefonul pentru câteva zile, oprești dependența pe care o ai pentru câtva timp. Sau brusc, pentru cei cu nervii tari! Depinde cât de întăriți aveți „mușchii” sufletului și ai minții. Și ce mai faci? Pui mâna pe carte! Înlocuiești televizorul sau telefonul cu cartea. Cartea și scrisul sunt cele care dau ritmul natural al omului. Când citești sistematic o carte, chiar cu ritual, adică te așezi într-un fotoliu, având o lumină blândă lângă tine, eventual coborând în liniștea dată de metronomul unei pendule sau a unei muzici clasice în surdină, ritmurile sufletești se potolesc și lasă afectele să iasă la suprafață. Totul te va mișca atunci. Lectura unei cărți se face după un ritm al tău. Nu citești repede, căci nu ai o cerere în față; nu sari paragrafe, căci nu navighezi pe telefon sau televizor. Mergi, te plimbi într-o lume. Unii au pasul mai mare, alții mai mic. Singur se va așeza ritmul acesta. Ajută-te cu muzica clasică în surdină. Sau dând o șansă liniștii din cameră să își facă treaba, să îți dea și ea ceva, nu numai televizorul. Apoi, când citești, scrie! Oprește-te și scrie ceva despre sau din ceea ce ai citit. Scrisul de mână îți spune dacă ai ritmul bun sau rău. Nu mă credeți, scrieți o pagină de mână! Dacă săriți litere, dacă le pociți sau accelerați degeaba, ajungând să spuneți că „ăsta nu era scrisul meu de odinioară”, atunci v-ați luat tensiunea sufletească cu cel mai bun instrument/tensiometru. Scrisul trebuie să aibă ritmul său. La început poți să îți propui să scrii încet, cu calm. Te concentrezi alternativ sau deodată asupra conținutului a ceea ce scrii, dar și a modului cum scrii. Adică omul caută prima formă de frumusețe interioară în felul cum scrie. Nu îți place propriul scris? Atunci nu exprimă nimic din tine. Dacă ajungi să îți placă propriul scris – apoi și ce scrii – înseamnă că ai atins modul de echilibrare a ritmului mental și sufletesc. Deja veți vedea efectele în viața de zi cu zi! Aceasta este sala de forță a sufletului. În fotoliu, la birou, pe canapea. Aparatele, greutățile, banda de alergare sunt cartea, muzica, lumina, metronomul pendulei, liniștea, floarea de la geam, stiloul – unii investesc în stilouri care să îi ajute să scrie cât mai bine așa cum alții investesc în clăpari și materiale sportive scumpe – carnetul cu hârtia aceea frumoasă, coala albă sau pânza de pictat. Căci dacă obosiți să tot citiți și să tot scrieți – terapeutic, nu pentru a publica! – puteți să pictați și să desenați! Sau dansați, cântați! Același exercițiu este. Ritmul este totul! Și ritmicitatea acestor acțiuni contează. Una este să mergi la sală o zi pe lună, alta este să mergi de trei ori pe săptămână! La fel și aici! Zilnic ar fi ideal!

            Așadar, aceasta ar fi rețeta primă legată de cum să faci pentru a schimba ritmul vieții. Începi cu ceea ce îți place și sfârșești cu ceea ce nu îți place pentru a ajunge să îți placă. Abia acum se poate spune că intri în liga profesionistă. Când ai urât toată viața matematica, dar după ce te-ai antrenat cu literatura sau pictura, într-o zi îți vine un chef nebun să înțelegi și matematica. La început te sperie, ca în copilărie. Dar insiști și, brusc, într-o zi, se face lumină. Cu toții, cei care am primit o palmă la fund ca să stăm potoliți la masă și să facem ceva la „materia aia care nu ne place”, am trăit experiența minunată că la un moment dat nu mai era atât de neplăcută acea materie. Printre lacrimi se întrevedea o plăcută activitate. Același lucru și astăzi, când ne putem singuri da „palma” salvatoare.

            Ritmul sufletului, dacă dai peste el, peste ce-ți este propriu ție, te va face să te auzi pe sine. A te auzi pe sine, înseamnă a asculta o melodie a vieții tale (frumoasă metaforă a ales Tolkien în Silmarillion, cu ajutorul căreia descrie creația lumii ca fiind o muzică). Tu ești o muzică sau zgomot… Dar cum ar suna muzica mea, cum sun/rezonez eu? Nu mă aud de zgomotele din mine care trebuie potolite; iar până nu le potolesc, nu mă pot auzi pe sine. A auzi o melodie a vieții tale înseamnă să-ți vezi armoniile și dizarmoniile, părțile de echilibru și cele de dezechilibru. Asta pentru a ieși din zgomotul animalic și a urca la nivelul de Om!