TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Despre lucrul care contează cu adevărat în lumea aceasta

Care ar fi, într-un top al lucrurilor cu adevărat importante din viață, cel pe care l-ați așeza pe primul loc? Sănătatea? Familia? Banii? Fericirea? Mulți s-au gândit la așa ceva. Ce ar fi de pus chiar pe primul loc ca importanță? Care ar fi axul vieții, firul roșu în jurul căruia s-ar răsuci întreaga viață a omului? Sau a individului particular…. Mult timp am considerat că cel mai important lucru al vieții ar fi… Moartea! Paradoxal! Nu Moartea în general, căci asta ne duce pe căi foarte abstracte la un moment dat. Ci propria moarte. Vorba lui Cioran: „Moartea nu e nimic; moartea cuiva este totul!” (Caiete II, 1966-1968, 17 aprilie). Propria moarte este totul. Monahii și sfinții spun că în fiecare zi trebuie să-i acordăm câteva minute de meditație, pentru că atunci când va veni – căci sigur va veni – să putem să-i facem față cu fruntea sus, fără frică și cu inima împăcată. Unii se sperie de aceste gânduri, având impresia că ar chema-o mai devreme. Alții spun că e pierdere de vreme, căci ne blochează, ne sperie degeaba. Ce o fi, o fi atunci! Eu sunt dintre cei care caută o soluție la împăcarea asta, care se pregătește – poate în zadar și ineficient – pentru marea întâlnire, care va fi, sigur, peste 50 de ani! Sau și mai târziu! Mai devreme… mă cam deranjează, căci am impresia că nu sunt pregătit. Cunosc oameni care au avut timpul necesar să se pregătească. Unora le-a luat ani, altora săptămâni. Puternici oameni! Ei, bine, mult timp am crezut că cel mai important lucru în viață este moartea. M-am înșelat! Mi-am dat seama că nu acesta este cel mai important lucru. Ci altceva, legat de Moarte, desigur, care ar fi, într-un fel, rațiunea și esența ei. Așa că spun: cel mai important lucru în viață, pentru mine, este Dumnezeu! Pentru că există și pentru că nu există! Pentru că este subtil prin prezența Sa și pentru că este total absent! Pentru credincios și pentru necredincios! Pentru că este și pentru că este cea mai tare ficțiune dintre toate cele ce există! Cred că acest lucru dorește să-l sublinieze Pascal cu al său pariu. Cel care nu dorește să te convingă de existența lui Dumnezeu, ci care îți spune matematic ce avantaje și ce dezavantaje ai dacă ți-l iei pe Dumnezeu ca reper absolut, dacă tu crezi în el. Și matematica arată că ai mai multe avantaje dacă crezi decât dacă nu crezi în El. Apoi, aș spune, Pascal a fost discret prin a propune acest pariu pentru negustori și pentru oamenii legați de materia banilor. Dar el bătea mai departe. Am convingerea că de fapt spune într-un mod cât se poate de elegant că cel mai important lucru în viață este Dumnezeu. Ia-ți-L ca reper, ca axă principală și întreaga viață capătă o altă formă, i se dă un alt sens, care este cu mult mai bogat decât acela al mersului la întâmplare. Ieși de sub mâna sorții. Destinul ți se înclină, chiar dacă vei călca mai departe pe calea pe care ți-a pregătit-o. Ceartă-te cu El! Scuipă-L! Bate-L! Schingiuiește-L! Bate-L în cuie pe cruce, dacă vrei! Luptă-te cu El, chiar dacă vei ieși olog din bătălia asta! Plângi pentru că Îl trădezi de o mie de ori! Stoarce-ți sufletul și macină-te că îl iei în râs și că îi negi existența sau neimplicarea, că nu te ajută când vrei tu și că nu îți dă ceea ce vrei tu! Fă-le pe toate astea, dar ține-L tot timpul ca axă a vieții tale! Poate că într-o zi ai să te bucuri de El! Poate că într-o zi, în încăpățânarea ta, ai să vezi despre ce este vorba și ai să te trezești, și vei bascula în partea iubirii! Acționează astfel încât Dumnezeu este/ar fi lângă tine! Sau, și mai îndrăzneț spus, acționează ca și cum ai fi Dumnezeu! Căci Ioan repetă atât de multe ori că Iisus ne arată și spune atât de insistent că suntem fii ai lui Dumnezeu, încât cineva trebuie să ajungă să și creadă asta! Da, rătăcirile sunt riscante! De aici ajungi repede la sminteala egoului care chiar el s-ar crede Dumnezeu! Dar, dacă ajungi la dreapta alcătuire, la dreptul echilibru, ai o șansă să înfăptuiești cele demne de îndumnezeire! 

Am fi un fel de atleți ai sufletului, ai lui Dumnezeu. Îmi vine în minte un sfânt care trecuse de mult timp peste „cearta cu Dumnezeu” și descoperise plăcerea iubirii de Dumnezeu. Sigur, vor exista unii dintre dumneavoastră care ar reveni la a nega acest lucru sau l-ar considera a fi o iluzie. Dar, oare iluzia fericirii nu este chiar fericirea? Aveți mai multe de câștigat să credeți în Moș Crăciun sau mai puține de câștigat? Nu regretăm cu toții „magia copilăriei” care trăia intens fericirea basmului? Și, dacă Dumnezeu chiar este cu adevărat mai mult decât o ficțiune? Atunci am ajunge ca sfântul despre care doresc să vă spun. Este vorba despre sfântul Filippo Neri, care a trăit pe la anul 1515. Acest sfânt ajunsese să trăiască iubirea de Dumnezeu cu o așa intensitate încât unele simptome fiziologice însoțeau această iubire. Știm despre acestea pentru că multe documente le atestă. Sfântul resimțea o asemenea căldură în zona inimii încât avea nevoie de a fi răcorit în mod sistematic. Iarna, de exemplu, trebuia să i se deschidă geamurile, iar în ciuda vârstei sale înaintate, dormea cât mai dezbrăcat. Uneori trebuia să i se administreze apă foarte rece pentru a fi răcorit. Prin zăpadă mergea cu sutana deschisă cât mai mult. O iubire dogoritoare poate să-ți cuprindă și corpul, și metabolismul. Deci, Idee să fie? Ficțiune? Ființă? Oricum ar fi, cel mai important lucru în viață tot Dumnezeu rămâne!