TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Decăderea gândirii

Omul tehnic al zilelor noastre a închis gândirea într-o logică care nu se depărtează deloc de legile fizicii. După epoca Revoluției Industriale, când obiectul tehnic și tehnologia au dat o nouă înfățișare lumii, s-a creat cadrul perfect pentru o nouă realitate. Oricât de mult ne-am convinge că omul trăiește într-o singură realitate, acest lucru nu este, în schimb, și adevărat. Validitatea dată de un asemenea gând sau de o asemenea credință este extrem de slabă.

            Ceea ce omul numea „realitate” în Antichitate, aparținea sferei Naturii. Aceasta valida gândul că omul este în viață și aparține unui mediu care poartă numele de „realitate”. Acestei realități, pe care am putea-o numi R1, „prototipul de realitate”, i se putea adăuga o R2, cea a Divinității sau Transcendenței. Se considera chiar că această Realitate de ordin 2 ar fi „mai reală” decât R1, iar aceasta din urmă există datorită susținerii oferite de R2. Cele două realități au mers în paralel mult timp. Uneori omenirea valoriza și valida fie pe R1, fie pe R2; uneori se nega existența altei realități în afara lui R1, alteori se susținea faptul că acest R1 nu este decât o iluzie, o palidă umbră a lui R2. În timpul Revoluției Industriale s-au pus bazele unei noi realități, o realitate tehnică, după cum am numi-o, RT. Obiectul tehnic se definea și construia pe baza lui R1, care îi constituia chiar fundamentul. Dar această realitate R3, ca RT, nu ar fi putut fi posibilă fără susținerea legilor specifice lui R1, așa cum odinioară se spunea că R1 depinde de R2. Sau, cu alte cuvinte, RT este dependentă complet de existența umană. Pentru prima oară omul era capabil să dea naștere altor realități. R2, cea a transcendenței, s-a stins sau se stinge de la o zi la alta; logica credinței este considerată minoră și/sau depășită. Iar această realitate RT s-a autonomizat, adică a început să funcționeze oarecum în afara omului, în sensul că, prin complexitatea sa, a început să dicteze și să se înfățișeze ca ceva independent de om, precum robotul – ca tip ideal de ființă creată de Om. „Visul” omenirii este să creeze aceste obiecte tehnice care să se desprindă de om definitiv, să se comporte în sine independent de creatorul său. Acest lucru poate fi experimentat de noi în timpul acestei vieți, după cum spun profeții secolului al XXI-lea.

            Dar nu acest aspect este de luat în seamă. Ci modul cum omul se stinge. Gândirea umană devine captivă în sfera RT. În ce sens? Această RT a schimbat modul de a fi al omului. Inevitabil creația sa a avut un efect straniu asupra individului uman. Omul nu a rămas în continuare om, ci s-a schimbat, s-a transformat după chipul și asemănarea propriei creații. Este rău acest lucru? Nu m-aș putea pronunța. Este pur și simplu transformat. Dar cea mai evidentă transformare ține de gândire. Omul validează și valorifică doar o anumită logică de care este capabil. Omul gândește precum creația sa, precum robotul, în limbajul și logica binară, plată. Celelalte logici de care este capabil devin minore și inutile. Utilitatea este elementul care validează gândirea aceasta. Omul gândește precum robotul. Și, prin urmare, trăiește precum robotul. Este o logică ce gravitează în jurul senzorilor. Atât timp cât nu avem un simț și nici receptori pentru alte realități, precum era R2, aceste sfere sunt de evitat. Realitatea virtuală, ca specie a lui RT, este considerată mult mai „reală” decât orice formă istorică a lui R2. Cu alte cuvinte, Dumnezeu și lumile ce gravitau în jurul Său s-ar plasa în această nouă ierarhie sub cea mai simplă realitate virtuală, care poate fi percepută și simțită. RT este plus valorizată și validată în acest sens. Un peisaj virtual, privit cu ochelari virtuali devine mult mai „real” decât proiecția imaginară a Paradisului dantesc sau o Evanghelie. Paradoxal, nu-i așa? Greu de acceptat! Omul a pierdut enorm. Și-a amputat un organ vital. Omul se pregătește să iasă din humanitas și se îndreaptă spre ceva extra. Fascinația pentru extra-humanitas, ca trans-umanism sau ultra-umanism naște monștri din punctul de vedere al omului rămas alături de natură și de Dumnezeu. Oare acel raton din filmul Avengers mai este raton sau și-a depășit limitele speciei? Poate de aceea chiar în film celelalte personaje îi tot dau denumiri care mai de care mai hilare (arici, porc, vulpe etc.), căci nu mai poate fi identificat. Nu este în aceeași situație și omul zilelor noastre? Ce este această creatură stranie care, prin adoptarea unilaterală a unei singure logici dominante a ajuns să fie în acest hal de contradicție?