TABLETA DE MIERCURI – Pompiliu ALEXANDRU – De la Statul Paralel la Guvernul Paralel

Mereu te urmărește umbra. Și proiecțiile. Adică te apuci să vezi în jurul tău numai proști, și te miri de acest lucru: „cum de sunt înconjurat numai de proști?!” De fapt, prostia din tine o vezi în jur. Sau, mai rău, intri în patologie, adică în paranoia – boala gravă a politicienilor. Vezi amenințări galactice, dușmani nemiloși, uzurpatori și sabotori în tot ceea ce te înconjoară. În momentele cronice, chiar obiectele complotează. Toate acestea se pot afla în mintea bolnavului, care, încet-încet, ajunge să fie el însuși un imens dușman pentru toți, deoarece încearcă să „răspundă amenințărilor”.

Povestea cu Statul Paralel exact asta este. O mostră de boală profundă. Nici până astăzi nu s-a dat un comunicat clar, cu puncte și subpuncte, pentru ce a fost mazilit prim-ministrul Tudose. Doar că făcea parte dintr-un Stat Paralel, sau avea legături cu acesta, că a fost smuls din Statul Paradisiac și atras de cei răi. După marea curățenie, a doua într-un an, el lider maximo ajunge să creeze un adevărat Guvern Paralel, de astă dată vizibil și material. Adică pe bune am intrat în paralelitate. Paraleli cu realitatea, exact ca în comunism. Paralel cu orice idee politică din lume – compatibilă doar cu exigențele comunismului, adică o lume cu adevărat imaginară, adusă cu forcepsul în pielea noastră. Paralel cu orice idee de profesionalism, de bună intenție. Vehiculează nume precum tanti Viorica Vasilica de la Videle (ce aliterație frumoasă, ca la Alecsandri!), om cu realizări maxime făcute pe salarii corespunzătoare, ea fiind așezată „pe barosăneală”, având calități morale imbatabile pentru un politician desăvârșit, adică fiind „non-conflictuală” și „decentă”. Apoi reanimă un alt nume, nume de gropar al învățământului într-o perioadă de glorie a PSD ului. Sau o doamnă „supprefect”, care e pe poziția de pole position în prezent, în trecut și în viitor. S-ar mai face permutări și vor apărea nume noi, toate paralele, căci pe toți îi recomandă în mod sigur „talentul și valoarea lor”. Toate acestea pe fondul paralel al unor mișcări de stradă care aprinde luminițe, spală pe jos după ce lumea pleacă, mustește de civilizație non-violentă și are sloganuri inteligente.

Din ianuarie în ianuarie românului a început să îi placă să iasă în stradă, să defuleze – dar civilizat, cu urlete din rărunchi. Vara e mai greu de ieșit căci românul nu vrea să își strice vacanțele. Nici măcar primăvara, că doar natura e optimistă. Toamna, ce să mai zici, se face vinul! Ianuarie e ideal, vin nu mai e, optimism… ioc, Madagascar, adică Mangalia, e departe… deci să arătăm că avem spirit civic, căci oricum e lună moartă! Și paralela se repetă – unii strigă la fulgii de nea afară, alții calculează talente și valori umane care să dirijeze frumoasa națiune. Să nu spuneți că nu avem noi o paralelitate perfectă!