Când un politician vede acest titlu – este testată formula în dialoguri pe care le-am avut cu diferiți politicieni – aceștia se rățoiesc imediat și spun că: 1. Nu este adevărat (desigur, sic! și fără adaosuri justificative) 2. Nu este deloc așa, căci asta vede omul simplu, de jos… căci, de fapt, binele făcut de ei rămâne tăcut și nu iese în față 3. Că există „pricinoși” în lumea asta rea și le vânează lor fiecare gest, fiecare vorbă, când, de fapt, realitatea este complet alta. 3. Nu este vina lor – adică a fiecărui individ politician luat în parte – ci este vina celor de la putere, iar cei de la putere sunt împiedicați și blocați la mantinelă de opoziție, astfel încât nu au timp să se ocupe cu a face și a acționa, pentru că se pierd în războaie deșarte 4. Ei au încercat, au propus, au dispus, au făcut, dar nu pot să facă mai mult, căci caracatița este imensă 5. Statul paralel îi leagă de mâini. Sau UE, NATO, SUA… Ăia legați de și cu Rusia nu zic nimic în acest sens, căci nu se cade! 6. Binele și răul sunt foarte relative în politică… Așa că explică-ne tu ce înțelegi prin „rău”. Etc.
Am centralizat aici câteva dintre liniile argumentative ale politicianului român care sare imediat în fața acestei întrebări. Să vedem acum cum stau lucrurile privite de jos în sus. Adică de la cetățeanul de rând! De la noi!
În primul rând ceea ce contează enorm într-o societate este imaginarul social. Veți spune imediat, probabil, că am început cu stângul… Imaginar înseamnă ceva care distorsionează realitatea, induce falsitatea și conspirația. Nimic mai neadevărat. O societate funcționează inevitabil doar pentru că există niște mecanisme ale imaginarului social. Gândiți-vă la tot arsenalul de valori, de idealuri, de proiecte pe care ni le formăm și după care ne ghidăm zilnic. Fără aceste mecanisme totul s-ar opri. Definitiv! Imaginarul social îmbracă foarte multe forme, iar una dintre acestea privește statutul politicianului în societate. Uneori imaginea este exagerată – un rău necesar!, toți sunt o apă și un pământ, numai corupți etc. – dar aceste imagini, oricât de exagerate ar fi, ele se bazează în întregime pe elemente ale realității sociale. Construcția realității sociale se face în timp și cu multe greutăți. Imediat ce această imagine s-a construit în timp, ea este în întregime o realitate de sine stătătoare. Gândiți-vă ce ar spune un individ care ar fi luat din anii 1960 și adus în prezent! Science-fiction! Nu mă refer doar la uimirile pe care le-ar avea în fața dezvoltării tehnologice, dar la construcțiile sociale – LGBT, politicile educaționale, culturale, artistice, moda, distracția etc. Science-fiction. Asta ar spune. Că este transpus într-un viitor distopic. Ar spune chiar că „toate aceste lucruri nu sunt adevărate!” Totuși, proiecția noastră este cât se poate de adevărată și, mai ales, reală. Așadar, revenind doar la componenta politică, cum se proiectează această imagine pe politician?
Aceste lucruri nu le-am auzi nicicând la televizor. De fapt, dacă am intra în direct vreodată și le-am spune…. „hai să vă arătăm cum stau de fapt lucrurile în politică, căci dumneavoastră vă faceți că nu vedeți multe lucruri ce se petrec în ograda politicului”, cu siguranță că am fi scoși imediat din emisiune sau catalogați drept nebuni.
Politicianul român, de peste o sută de ani, face politică pentru propria piele. De obicei – cu rare excepții, adică cei care au o intenție bună la început, dar repede fie sunt înghițiți, fie eliminați – se vizează un post în politică pentru a face rost ușor de bani și putere. Acești oameni nu prea au o meserie bine definită și sunt convinși că politica îi va propulsa într-o carieră pe care nici nu ar putea să o atingă vreodată. Prin urmare, nivelul de pregătire al politicianului este extrem de scăzut. Nu se prea pricepe la nimic. Merge cu turma! Adică merge cu Partidul! Acesta este, ca în comunism, instanța superioară la care aderă ocazional, imaginându-și că împărtășește cu ceilalți acoliți din partid idealuri comune. Asta până când nu le mai împărtășește pentru că trebuie să migreze spre alt partid, în care se regăsește mai mult personajul respectiv. De aici apare migrația. De aici apare fenomenul ciudat de a nu se schimba nimic, căci avem, pe lângă un sistem blocat, și aceiași oameni care se rotesc. Același comportament, aceeași gândire. Totul pentru sine și/sau pentru cei puțini din jurul lor. Apoi, pentru a intra în politică, pentru a obține un post, o funcție… se dau bani! Cei care mergeți la vot de atâția ani, nu uitați că de fapt votați pe un A sau pe un B, și nu aveți altă posibilitate – de exemplu de a nu vota niciunul și acest lucru să fie cuantificabil – iar acest A sau B sunt propuși acolo nu pentru cine știe ce calități extraordinare pe care le-ar avea, ci pentru că și-au cumpărat poziția pe liste. Unii vor spune că acest lucru nu se întâmplă mereu. Așa este. În partidele mărunte sau care știu din start că nu au nicio șansă tura asta, mai întâlnești visători. Dar acolo unde ciolanul este gros, nu prea merge altfel. Un linior (prin linior se înțelege un om bun de hămălit pentru orice partid, care crede în ideologia partidului și este supus și admirator direct al liderilor, făcând toată treaba, de la pus afișe până la mers să bată din ușă în ușă să te convingă să votezi pe X-ulescu) va apărea în perioada alegerilor – apoi nu mai este văzut niciodată – și îți va spune să votezi personajul cutare pentru că are niște calități deosebite. „Are o sută de angajați, a ridicat o firmă de la zero, este familist și bun la suflet!” Dacă îi spui că și tu ești bun la suflet și familist, revine la realizările enorme pe care acel individ le are și tu nu prea le ai! „Vrea să schimbe, domn’e, ceva în țara asta!” Tu nu vrei, logic! Dacă întrebi…. „Dar ce a făcut el pentru societate până acum?” Firma proprie! A plătit impozite! Adică…. nimic în plus de ceea ce faci și tu. Or, politicianul, din Antichitate până astăzi, la manual, este definit ca fiind omul care în primul rând a realizat ceva pentru ceilalți. Liniorul are răspuns și la asta: a dat o pâine la o sută de angajați. Uită să spună că acei angajați sunt în cea mai mare parte exploatați, ținuți pe salariul minim și peste program, nedând mare lucru pe bunăstarea lor, întârziindu-le salariile sau tăindu-le, căci trăim vremuri grele. Asta în timp ce candidatul merge peste tot în concedii, că doar e patron și își permite. Dar a făcut el ceva pentru societate în mod dezinteresat? A mers el să facă o casă unui angajat amărât? S-a urcat pe un buldozer pe care îl are în dotare să facă un dig pentru a nu mai veni gârla peste sat? A ridicat și el o biserică, ceva?
Cum mai este văzut politicianul de jos în sus? Personajul care, în afară de faptul că nu știe mai nimic și căpușează țara, este văzut și fiind extrem de nociv! Politicianul ne bagă în război! Politicianul ia șpagă de la străini pentru a da pe nimic o pădure! Politicianul ia mită sau primește avantaje personale pentru a lua decizia definitivă în a-ți pune o centrală nucleară în ogradă, de exemplu. Nu te mai întreabă pe tine – poate de fațadă și anemic, ca în cazul tuturor punerilor în dezbatere publică, care de fiecare dată se soldează cu decizia, coincidență, luată chiar de politican – și ți se amintește că el este reprezentant, deci și tu ai decis să ai o centrală nucleară în ograda ta! Este doar spre binele tău! Nu vei mai plăti curentul electric! Vei avea autostradă și aeroport! Etc. Politicianul, așadar, este cel care, după ce nu mai scapă de aceste imagini și fapte, care îl incriminează la tot pasul, ajunge în cele din urmă să recunoască și el. Dar adaugă: „ce să-i faci, Statul este de vină! Putea fi mai rău!” Adică îți invocă eternul rău în care trebuie să accepți să trăiești! Dacă îl alegi pe cel mai mic rău, înseamnă că ai ales bine! Răul devine un bine! Taie „pamblica” și îl aplauzi pentru asta. Este mândru că a făcut în 30 de ani o canalizare și a băgat apă în sat! Chiar dacă apoi țevile plesnesc zilnic căci totul a fost făcut de mântuială, cu firme cu care s-a bătut palma și s-au împărțit banii. Firme ale altor politicieni, desigur! Exact ca în vorba aceea… „a lăuda sau aplauda un politician care a făcut ceva este ca și cum ai aplauda bancomatul că ți-a dat banii tăi!” Dintr-o dată el nu mai este un executant, un angajat al tău și al meu, adică un reprezentant, cum spune el, ci este un lider cu personalitate puternică, un baron sau un prinț prevăzut cu calități manageriale de neînlocuit! Câți primari avem în post de 30 de ani? Dacă ei au îmbătrânit, au acum ca urmași pe cineva din dinastia lor… Exact ca în feudalism! Iar noi aplaudăm în continuare!
Altă imagine. Cumplită! Politicul pătrunde în tot și toate! „Nu poți fără politică. Totul este politică”. Nu poți avea un director de liceu sau de școală generală fără ca acesta să nu fie omul vreunui partid! Chiar dacă mai scapă unul, doi, și aceștia sunt curtați la un moment dat. Unii nu au încotro și se prefac că ar fi cu A sau B pentru a putea și ei obține ceva fonduri pentru a repara acoperișul școlii! Cu alte cuvinte, politicianul pătrunde peste tot. Dacă ai o universitate, trebuie repede luată. Este bună și pentru odrasle… căci trebuie să aibă și acestea o meserie! Ce contează că sunt loaze și colaboratoare ale Securității…. contează să mănânce o pâine. „Ce, te duci acolo și spui două vorbe și asta e! Mare brânză ce face un profesor universitar! Te plimbi, vorbești, recrutezi… d-astea!” Deci, este minunat să fii politician și profesor în același timp. Sau medic! Sau inginer… Căci ai „postul asigurat!” Și neapărat trebuie să infectezi locul cu politica. Și așa ți se spune că democrația este peste tot, că avem instituții democratice! Ce naiba are de-a face școala și democrația? Vedeți? Sunteți și dumneavoastră convinși că este de bine! Democrația este un sistem politic, educația este un sistem cultural! Nu poți să le amesteci! Introduceți democrația în educație, medicină și armată și totul o ia razna! Asistentul medical poate să spună că vrea să intre în operație, că știe el mai bine cum stau lucrurile, soldatul nu are chef să iasă la luptă, că s-a votat că azi nu se iese, elevul vine să scuipe pe profesor căci nu-i place ce i se predă și îl stresează… Aha, acum vedeți despre ce este vorba?
Deci, cum ne protejăm de această plagă politică? Veți spune că sunt anarhist! Nicidecum! Rețeta este veche, antică chiar. Limitarea puterii! Și, mai ales, modul de triere al puterii! Anticii vorbeau despre Filosoful rege – idealul lor de conducător trebuia să fie un filosof – adică un om care a dovedit calități excepționale într-un domeniu, care are o gândire clară, o exprimare care să fie în acord cu gândirea sa și fapta! Este o persoană care și-a dovedit comportamentul etic, adică este un model pentru ceilalți din punct de vedere moral. Este un om de acțiune, care a făcut lucruri dezinteresat pentru ceilalți. Nu prea mai putem avea așa ceva astăzi… Deci, să ne adaptăm la vremuri. Deci? Limitarea puterii înseamnă să ai de-a face cu politicieni care să lupte nu să ne dicteze câtă sare să mâncăm și cum să ne mai stoarcă de bani prin impozitarea fumului. Ci politicieni care reduc puterea statului. Adică zona de acțiune a politicului să se rezume doar la un minimum. Să se concentreze mai mult pe intermediere și mai puțin pe decizii abrupte, să apeleze la referendumuri – de aceea societatea este mai funcțională când este organizată în grupuri mici – așa cum face Elveția, nu la decizia nătângă a unui reprezentant care se crede buricul pământului.
Dar, până atunci, ne distrăm cu ceea ce avem, adică cu un rău! Și cu neputința noastră pandemică de a schimba efectiv lucrurile! Politicianul este ființa care arată cât de răi și incapabili sunt toți ceilalți politicieni, și cât de împăcată are el conștiința și curat este în ceea ce face!
Facebook
WhatsApp
TikTok
