TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Dansând manele cu poliția

    Cum e să trăiești în preajma cartierelor pline cu discriminați și supuși abuzurilor rasiale? Vara? Simplu, aceștia (discriminații) trăiesc conform culturii lor, ascultând muzică și dansând. Că doar e cald. Cum să rămâi un rasist închistat la minte și suflet în condițiile astea?! Oricât de mult ai urî pe cei care nu sunt ca tine, care nu împărtășesc valorile tradiționale românești, nu poți să nu participi și tu puțin la explozia de bucurie care este specifică acestor cartiere pline de oameni atât de discriminați și supuși continuu abuzurilor. Inimă de piatră să ai, tot te-ai înmuia puțin. Și apoi, noaptea tot nu faci nimic, stai în pat și poți medita la păcatul ancestral al neamului tău care este atât de rău și nerecunoscător cu toate comunitățile, minoritățile și discriminații de tot felul. Stai în pat, la etajul patru (din patru), cu geamurile deschise, ca să mai intre puțin din răcoarea serii să mai domolească cele 39 de grade din casă. Stai în chiloți în pat, departe de nevastă, căci orice contact epidermic provoacă o cascadă de transpirație, și nu dorești asta. Speri doar să nu îți intre vreun țânțar în cameră și să îți distrugă noaptea, căci a doua zi trebuie să pleci devreme la serviciu, căci tu ai serviciu – la privat sau la stat degeaba, dar trebuie să fii prezent acolo – căci tu nu ești un discriminat și supus abuzurilor, refuzurilor pe bază de etnie… tu ești un norocos care a dat concurs pe post chiar! Așadar, stai și aștepți să îți vină somnul cumva, în condițiile acestea. Și cum cade noaptea începe să îți tremure apa din sticla de pe noptieră. Ca la cutremur. Dar nu din cauza clătinării clădirii, ci din cauza decibelilor și a muzicii îmbietoare. Se aude la fel de tare la tine în cameră ca și cum ai fi într-o discotecă în Costinești. Aceeași căldură, aceeași atmosferă… Doar nevasta e prea puțină și neparticipativă la această ocazie deosebită. Hai, nu este vorba despre o petrecere oarecare. E valabil în fiecare seară acest spectacol. Unii au scos niște șifoniere de boxe în stradă și le-au orientat spre cartierul asupritorilor, apoi îi bombardează cu manele, produsul lor cultural cel mai de seamă. „Dujmanii” se înmoaie de tot, și de căldură, și de țânțari și de ultra/supra sunete! Ai parte chiar de a asculta direct din patul tău mari vip-uri ale culturii manelistice. Unii dau bani grei pentru un Guță sau vreun Uragan, Taifun d-ăștia… Iar tu, tot îndărătnic și discriminator ești. La un moment dat ieși pe balcon să vezi chermeza și îți trec gânduri negre prin cap, gânduri dintr-acelea care se aprind cu benzină sau aruncat cu cartofi, ca în vremurile copilăriei comuniste. Dar nu faci așa ceva, căci nu ai nici d-alea, nici d-alelalte. Atunci pui mână, pe la 12 noaptea, și suni la 112, sau la Poliția Municipală. Tu și alți câțiva zeci de pricinoși care nu înțeleg cultura altor minorități. Poliția îți răspunde pe o voce ca de anunțarea intrării trenului în gară – la Urlați – și îți spune sec că trimite un echipaj. Vezi pe tavan lumini de la „echipaj”, liniște vreo 5 minute – înainte și după trecerea „echipajului” – apoi ritmurile revin. Ce faci? Suni din nou? Deja ai luat amendă, căci „echipajul” „nu a constatat mobilul plângerii”. Unii mai sună. Abia se înțeleg la telefon cu duduia de la centrală, și astfel scapă de amendă, că doar „mobilul rămâne înregistrat”. După care renunți. De ce? Pentru că auzi în microfonul discriminaților cum, printre lălăieli și văicăreli naționale care exprimă durerea eternă a unui neam oropsit și chinuit de nedreptăți, cum se fac câteva dedicații: „Pentru șeful la Poliție Cutare… și pentru marele căpitan de la Poliție Cutare…. o melodie de suflet de la finii săi!” „Aoleu!” îți spui. Începi să înțelegi de ce „echipajele” vin și pleacă. Probabil le mai aduc niște bere discriminaților. Echipajele intră cu respect în acel cartier, ca să nu îi deranjeze. Și fac plocoane și râd cu discriminații respectivi, că doar au și „afaceri” împreună (așa le zice). Le merge bine, ca între ei, discriminații. Ah, nu știați că și Poliția e discriminată? Păi, cum? Apar zilnic câteva articole bine scrise de eroi ai Poliției. Care se plâng că „îi urăște lumea în egală măsură ca pe infractori”. Când, de fapt, sunt atât de mulți agenți extraordinari – mă întreb prin ce județe se ascund – și că „e adevărat, pădure fără uscături nu există”, că-„cazuri izolate” etc. Iar tu stai în pat și numeri „echipajele” care vin sau nu, și îți spui de fiecare dată că e vorba despre un „caz izolat” sau „iar i-au trimis pe ăia care îi cunosc pe discriminați”, deci nimic nu se schimbă. A doua zi, dacă ești oprit de vreun „echipaj” vigilent, că te-ai parcat aiurea, în orașul măreț unde nu ai unde să te mai parchezi, vine agentul la tine și îți trage amenda direct, vorbindu-ți de sus rău de tot, ca să îi vezi mușchii din corzile vocale cu care te poate pedepsi pentru mizeria de om care ești și pui în pericol pietonii care nu văd de mașina ta parcată prea aproape de trecerea de pietoni – nu pe trecere, desigur, că nu ești chiar atât de tâmpit! Așa că muncești mai puțin cu câteva sute de lei. Dar nu-i nimic, vorba cântecului, „las’ c-aduce prostu’ alții a doua zi”. La bani mă refer… Și te duci din nou acasă, la etajul patru din patru, stai în chiloți la 40 de grade – căci azi s-a anunțat cod roșu de caniculă – tot cu nevasta lângă tine, cu ferestrele larg deschise, cu sticla de apă pe noptieră, privind în tavan și ascultând noi șlagăre și văicăreli cu muci în nas de la atâta plâns. Plângi puțin și tu și îți spui că ești un mare păcătos, provenit dintr-un neam blestemat, că prea mult rău au făcut semenii tăi în istorie de au tot discriminat și schingiuit degeaba atâtea și atâtea alte neamuri care au dorit să ne expună cultura lor în mod pașnic. 

    Cum nopțile trec în același fel cam una după alta, începi să îți fie dragi discriminații și realizezi clar de astă dată, căci spui cu voce tare asta, de pe balcon: „acum îmi e clar ca lumina zilei, discriminații nu au nicio vină, e normal să facă acest carnaval în fiecare seară! Băgați mare, măi!” În schimb, realizezi și mai clar decât asta că cei demni cu adevărat de disprețul tău etern – cu sudălmi și flegme, plus înjurături turcești – sunt „echipajele” alea, mult mai rele și deloc „izolate”, așa cum ți se spune ție! Hai, să avem o noapte liniștită!