Dacă vă sperie întinderea acestui text, vă sugerez să mergeți doar spre sfârșitul său, acolo unde dau un citat mai lung din Eminescu. Dacă eu nu vă voi convinge, atunci poate o face Eminescu.
În primul rând, nu poți avea nicio speranță de la o națiune care se află pe ultimul loc la a citi o carte. Unele statistici vorbesc despre un procent de sub 10% a celor care cumpără o carte pe an. Din cei care cumpără, mulți nu mai apucă să citească respectiva carte. Deci, procentul de lectură e și mai mic. (Exagerez?!) O asemenea națiune, deci, nu are șanse de reușită. Pentru că nu știe pe ce lume se află. Oricâte titluri ai da într-o școală – liceu – să fie citite, abia pot să citească cu voce tare un text de ziar, ce să mai vorbim despre a-l înțelege. Credeți-mă, sunt cu nervii la pământ chiar începând cu săptămâna aceasta. La o clasă a XII-a am pus un text pe un ecran – căci avem condiții, nu ca pe vremea mea, adică avem videoproiector, laptop, internet etc. – și am pus prima oară un elev să citească – „să citim împreună” – ca să putem discuta textul. Răspunsul individului a fost: „Nu pot citi, căci nu îmi stă mintea astăzi la așa ceva.” Am fost o bestie și l-am rugat frumos din nou, luându-l cu binișorul. M-am transformat chiar într-un tiran ordinar că i-am pus 2 după ce lucrurile nu au mai avansat. Am rugat o fată care mi-a răspuns întotdeauna cu „nu știu” la orice aș fi întreba-o. („Domnișoară, ați putea să îmi spuneți, vă rog, cum vedeți dumneavoastră o oră de filosofie care să vă placă?” Răspuns: „Nu știu!” etc.). Am pus-o să citească, căci eram curios ce voce are în afara acelui „Nu știu”. A citit. Cu poticneli mari la cuvintele pe care nu le știa; cam unul, două pe frază. Apoi, am încurajat-o cu un „bravo! Haideți acum să vedem ce spune autorul acesta și ce părere aveți dumneavoastră despre acest subiect! Mai întâi, care este subiectul?” Răspuns: „Nu știu”. M-am ținut de masă. Am luat-o cu binișorul și am pus alte câteva întrebări, din ce în ce mai simple, toate finalizate cu „nu știu”. Uneori, puteai citi în aceste „nu știu”, în funcție de întrebarea mea, și „du-te în mă-ta!” „ce mă-ta mă întrebi?” „du-te dracu cu întrebările tale” ș.a.m.d. Am fost bestie a doua oară și am dat notă pe știință! Deci, acești oameni sunt egali cu noi în a vota! Acești oameni, dacă își pun mintea și pilele în funcțiune, plus capacitățile, calitățile și caracterul, pot deveni chiar parlamentari. Să zicem parlamentari la POT. Așa cum este o duduie căreia nu doresc să-i rețin numele, de la acest partid. Tânăra aceasta, căci înțeleg că această putință politică vine de la „partidul oamenilor tineri”, poate fi oricând în clasă și pusă să citească de pe tablă. Individa aceasta care poate și a și reușit, a spus mai ieri, întrebată de un reporter „ce înseamnă să fii soroșist?” că…. „nu știe”. Nici nu contează, se pare că ar fi adăugat, sau contează prea puțin, căci ideea e că e de rău să fii soroșist.
Așadar, nu are rost să fac din nou liste cu cărți care să arate națiunii în ce pericol imens suntem astăzi. Aud în jur, ca în perioada pandemiei, doar aceleași clișee repetate la infinit, fără nicio urmă de efort să înțeleagă un argument care contrazice convingerea de granit a individului. Există oameni care sunt chiar educați și care au fost prinși de valul acestor argumente extrem de slabe, dar, repetate enorm prin canalele propagandei, s-au lipit de ei fără putință de a le pune măcar sub semnul întrebării. Să luăm câteva exemple dure:
Tema războiului. „Facem orice, numai în război să nu intrăm!” Această temă este aruncată la noi, dovedit, de propaganda rusă. Au tot interesul să ne țină ocupați cu pacea, pentru ca ei să înainteze până la Atlantic dacă se poate. Tema își găsește temeiurile în exemplul Ucraina. Oriunde privești, vezi același discurs care îl incriminează pe Zelenski și Ucraina că își „doresc războiul în continuare”. Și în Biroul Oral, pardon, Oval, același argument a fost susținut. Nicio vorbă despre agresor, despre Rusia. Nicio vorbă despre faptul că Ucraina se apără de agresiunea Rusiei. Nimic. Nada! Rien! Nothing! Românul vede în asta o încăpățânare. Orice, numai morți să nu fie. La fel și în România. „Ăștia ne târăsc în război!” „Mai bine cu rușii, dar să nu fim în război!” Când auzi așa ceva, te cutremuri. Ce cărți să recomanzi acestor oameni ca să înțeleagă faptul că moartea cu arma în mână este preferabilă oricărei invazii rusești? Ce fel de istorie să citească pentru a înțelege că a te apăra de o invazie, nu este deloc totuna cu războiul de ocupare? Ucrainenii nu acceptă să își dea bogățiile în schimbul păcii! Nu se aprinde niciun beculeț la nimeni care are ca slogan această temă? După trei ani de război, cu sute de mii de oameni morți, statisticile arată – nu cele rusești, normal – că populația face corp comun cu Zelenski și nu ar fi de acord să fie în pace și sărăciți de averi! Cum vine asta? Națiunea va fi ștearsă de pe fața pământului! Românul ar da și Roșia Montana și Transilvania și orice, numai să nu moară. „Ce, pleacă cu ele?” cum se întrebau retoric în anii 90 românii când erau cumpărați cu bucata de alții. Industria grea, aceea pusă în faliment, nu este pusă în faliment de occidentali, ci de…. ruși. Care nu au plecat nicio secundă de aici după 90, ci au cumpărat bucată cu bucată industria grea. Știau că aici dau o lovitură. Apoi, au venit toți să cumpere. Să stoarcă și să falimenteze. În fine, în susținerea acestei teme, puteți vedea elementele propagandei rusești peste tot. De la filmulețe și imagini prin care Zelenski este ironizat, dar niciodată Putin, sau aproape niciodată, până la înverșunații care vorbesc despre orice, numai despre Rusia nu. Despre cât de rău au făcut UE și NATO. Să ieșim din ele! Nu se aprinde nimic în minte când văd cum tot mai zilele trecute, domnul Țăcălin spune cu subiect și predicat că noi nu avem nevoie nici de UE, nici de NATO. Banii UE, cei care ne-au adus totuși aici, unde suntem acum, sunt inutili în viitor. Asta pentru că noi avem „ceva mult mai puternic, pe Dumnezeu!”. Iar indivizii cad pe spate la auzul acestor vorbe. Sunt hipnotizați pur și simplu și nu văd deloc imensul pericol. Adică nici măcar popa din sat nu îi poate convinge că lumea Cezarului e separată de lumea divină. Într-adevăr, omul acela ne va arăta concret cum ne hrănim cu aerul munților, apele cristaline și fructe de pădure. Slugi pe vecie! – ăsta e blestemul națiunii ăsteia. Iar când nu mai suntem slugi, cerem ajutorul oricui, mai ales rușilor, să vină să ne fie stăpâni iar noi slugi care suferă și sunt mândre că suferă în halul ăsta. Nimic nu se clatină în cap, pentru că există o temă mult mai puternică ce vine să ocupe lobul frontal: tema nr. 2.
Aceasta spune: UE, Occidentul, NATO sunt răul absolut! Nicio vorbă despre Rusia, cea pe care o știm clar ce poate să facă și ce a făcut. Adică statul și națiunea despre care și Eminescu spune că are un singur țel în existență: să cucerească tot. Problema nu este numai aceea a cuceririi. Suntem cuceriți de UE – adică de Instituțiile UE, care sunt diferite de Europa, normal. Ne-am dus cu inima deschisă spre această cucerire. Am profitat cu bune și cu rele. Dacă spuneți că „mai ales cu rele”, atunci vedeți că sunteți sub informațiile propagandei rusești, cea care trebuie să ne scoată de acolo și să ne dea UE ca fiind dușman, pentru a ne întoarce în brațele lor. Mai sunt unii, printre care și candidații la președinție, care spun că „nu mai vrem nici cu rușii, nici cu occidentalii. Vrem să fim „suverani”” Eroare imensă! Nu ai cum, pe planta Terra în secolul al XXI-lea să fii independent. Ceaușescu a vrut asta, iar proiectul nu a ieșit. Vreți să încercați din nou? Mergeți undeva în taiga și încercați acolo, nu aici! Orice teorie și practică politică, o spun cărțile, manualele, că așa ceva este imposibil de realizat. Deci, nicio sclipire în acest sens. Nicio modificare de ritm. Se aruncă în derizoriu orice încercare de a arăta cu degetul spre ruși! Asta în ciuda faptului că țări precum Finlanda, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Cehia, Marea Britanie, Franța etc., arată că iadul rusesc s-a dezlănțuit pe pământ, mai ceva ca în Ucraina.
Până mai ieri s-au înjurat SUA că ne-au înrobit. De când a venit Trump, totul s-a schimbat. Omul este simpatizat de români. Pentru că este un tătuc. Nici acum ei nu văd că mâna rusului este imensă. Nu văd că are exact discursul lui Putin, nu văd că se comportă exact ca un comunist. Îi scriu disidenții polonezi o scrisoare deschisă ce este publicată și în România, iar românașii noștri nimic. Nada! Rien de rien! Nothing! Disidenții aceștia îi arată lui Trump cu subiect și predicat că se comportă exact ca un comunist. Nu! Acum SUA sunt bune pentru noi! Nimic despre Rusia, nimic despre Putin. Îmi spune un amic care știe toate relele americane, pe care le studiază în detaliu, că pe el „nu îl interesează Putin!” Să cazi de pe scaun. Nu vede nimeni rădăcinile! Orice cărți i-ai arăta, nimic! Nada!…
Tema 3. Este tema „dictatorului” Zelenski. Românul care este dus de nas de propaganda rusă îl urăște visceral pe Zelenski. A zis Trump despre el că e dictator… asta e! Nu Putin! Putin nu ne interesează că este dictator! Medvedev care spune numai chestii grele este un „simplu nebun, bețiv”, adică nu trebuie să îi luăm în seamă. Au scuze! Alcoolul! Ruși! „Își omoară națiunea Zelenski!” Au asistat cu toții la acel măcel comunist din Biroul Oral, pardon, Oval, și nu au nicio tresărire. Încerci să le dai o analogie:
Să zicem că cineva vine și vă bate copilul. Copilul a scos limba unuia, iar ăsta îl ia la pumni. Sari să îți aperi copilul! Dar cei din jur încep să urle la tine, căci copilul e de vină! Agresorul este cel îndreptățit să facă asta! Să-și ceară scuze copilul, altfel are tot dreptul să ți-l omoare! Nimic? Nada? Nothing? Rien de rien? Nu se vede nimic, așa-i? Nu se pricepe nimic din analogie? Ok. Este psihologia Alba-Neagra! Românul iubește să fie păcălit de Alba-Neagra! Un individ stă să învârtească trei pahare sub care se află o bilă, iar tu dacă ghicești unde e bila, îți dă 100 de euro, dacă nu, îți ia 100 de euro. Pe margine se află chiar asociații ăstuia care câștigă runde după runde, ca să te facă pe tine, victimă, să intri în joc. Când vezi că se trișează, sar de pe margine aghiotanții și îți arată că ești dobitoc, că nu ai dreptate. Ajungi să îi crezi. E psihologie socială pusă în practică acest joc. La fel se petrec lucrurile și în macro. Putin învârtește paharele, iar aghiotanți îi sunt din ce în ce mai mulți. Trump cel mai credibil. Te convinge, ce să mai…. Zelenski trebuie să dea banii înapoi! Șo pe el! Nu vrea? E un nenorocit nazist! Ce, vrea bătaie?
Deci, cum distrugi o națiune? O infectezi ani de zile cu distrugerea valorilor. Schimbi binele cu răul. Faci din erou un antierou. Faci din infractor o victimă. Faci din prost președintele țării. Faci din intelectualul profesionist o bătaie de joc. Îți bați joc de tot ce are o valoare anume. Biserica? Arată cât de infectată este de mizerie. Arată doar mizeria! Nu ca să o schimbi, ci ca să o generalizezi și să dai impresia că „totul este așa!” „Totul este infectat!” „Peste tot e la fel!” Asta se numește, în logică, eroare de raționament. Clasa a IX-a! Dar noi încercăm să citim cursiv atunci. Poate reușim până în a XII-a. Apoi nu mai e nevoie, că facultatea d-aia e facultate, adică „facultativă”, dacă vrei, mergi, dacă nu, nu mergi. Și repede trebuie să te angajezi. Nicidecum numele nu vine de la facultățile mentale, ci de la facultativ! Iar numele de Universitate nu vine de la cunoaștere universală, univers, adică să știi din toate ceva! Universitatea e o școală profesională și atât. Toate acestea au intrat din Occident, spune românul cu convingeri de mai sus. Îi arăți cu cărți că nu e așa, că Occidentul însuși a fost cucerit în același fel de ideologia comunistă care de la Gorbaciov încoace numai asta face, (de fapt, de la Lenin) și îți râde în nas. Occidentul a căzut acum câteva săptămâni, prin Trump! Acum, când românașii au dovada ultimă că este adevărat ce spun aici, că au pus mâna pe SUA, făcând și glume cu SUA=West Russia, tot nu au nicio tresărire. Nu văd nimic! Nada! Nothing! Rien de rien! Ei nu vor război! Să fim slugi iar, că era bine!
Tema 4: Înarmarea! Noi nu avem nevoie de înarmare! Normal! Nimeni care e sănătos la cap nu își dorește război! Nu plecăm nicăieri la război! Nu vrem să cucerim pe nimeni. Niciodată nu am vrut. Vrem, în schimb, să ne asigurăm cumva că putem face față unei eventuale invazii. Asta în ciuda faptului că suntem deja invadați de comunismul pur. Ne autodistrugem, iar pentru asta nu avem nevoie de armament. De acord cu dumneavoastră aici. Argumentul este tare! E de luptat politic. Adică să poți să arăți prin legi că te opui invaziei. Cehia a făcut un pas bun în acest sens. A dat lege – rețineți, LEGE – prin care nu ai voie să ai cetățenia cehă dacă ești rus. Oare sunt demenți? Se apără oamenii. Nu cu pușca, ci cu legea. Și zâmbesc frumos la Putin, spunându-i că trebuie să se apere, așa cum Rusia se apără de veșnica idee a invaziei din partea europenilor. Rusul a crescut cu ideea că Franța vrea să ocupe Moscova! Că Bucureștiul își dorește Sankt Petersburg! Nu râdeți, așa este! Noi nu avem voie să îi ținem la distanță pe ruși, că devenim rusofobi. Iar asta se pedepsește, după cum spune bulgarul care vine la București alături de Țăcălin și ne spune în țara noastră că „rusofobii trebuie să fie omorâți cu sălbăticie!” Iar în mintea dumneavoastră e nada? Nothing? Rien?
Am să repet acest lucru: A fi rusofob, în România, ca oriunde în Europa, este semn de patriotism. Iar prin rusofob înțelegeți exact ceea ce termenul spune. Nu înseamnă că vrem să îi exterminăm, să-i băgăm în lagăre sau în gulaguri, așa cum fac ei; ne este doar teamă de ei. Ca de șarpe. Nu îi omori pe șerpi, căci și ei au rostul lor pe lume. Poți face afaceri cu ei, dacă vrei, îți dau venin, îl plătești, pleci acasă. Nu trebuie să iei șarpele în pat cu tine, căci niciodată nu te va încălzi. Admiră-le cultura, dacă vrei, citește pe Dostoievski, Cehov… dar nu lua pe rus în țara ta. Urmează exemplul Cehiei. Deci, a fi rusofob înseamnă a-ți dori să stai departe de ei. Nu ți-au dat nimic bun în istorie. Doar te-au trădat, române! Doar te-au înfometat! Doar ți-a luat copiii – așa cum spune și Zelenski că are 20000 de copii duși în Rusia, sau Georgia, în aceeași situație etc. – ți-a ucis, violat, pus bocancul pe cap. Nimic altceva! Ți-a luat limba – în Moldova – ți-a șters urmele tale culturale. Americanul nu ți-a făcut astea. Francezul nu ți-a făcut astea. UE nu ți-a făcut astea, iar dacă deraiază, din abuz de putere, măcar acestora te poți opune cumva. Negociezi. Cu rusul nu negociezi astea. A intrat la tine în țară, te-a aneantizat. Slugă pe veci! „Rusul nu respectă decât pe cei care i se opun și care îi trag un pumn în nas!” Asta o spune un rus autentic! Citiți ce spun Kasparov sau alți ruși disidenți! Citiți ce spune Eminescu despre ruși! Veți înțelege că rusofobia este dovadă de patriotism. A nega valorile Europei din care facem parte, cu relele și bunele sale, înseamnă a-ți detesta națiunea. Îți distrugi națiunea doar dacă nu ai grijă să faci un gard spre Rusia. Polonezii nu sunt chiar atât de tâmpiți că fac asta. Finlandezii au buncăre și garduri. Se apără! A te apăra nu este un păcat! Este chiar o dovadă de patriotism. A pune covorul roșu invadatorului și a te uita în gura lui, înseamnă să te auto-distrugi ca națiune și înseamnă să îți trădezi tot neamul, istoria! Și acum e tot nimic? Nada? Nothing? Rien?
Ultima temă: Orbirea națiunii. Nu ai voie să vorbești despre acest subiect al rădăcinilor răului, care vine de la ruși, căci ești „obsedat de ei!”. Tâmpiții spun chiar că vrei să îi ataci! Să îi bagi în gulaguri! Revin la vorba unui președinte român, nu-i spun numele, căci s-ar putea ca unii să spună că nu mai contează ce a spus. M-am simțit mândru că sunt român de vreo două-trei ori în viață, când au fost replici inspirate ale unor conducători de-ai noștri. În cazul de față este o astfel de situație. Aflat în Rusia, la o întâlnire oficială, un reporter rus îl întreabă pe președintele român: „Înțelegem că doriți să anexați Republica Moldova”, iar președintele răspunde magistral: „Doresc să vă subliniez faptul că România nu are niciun fel de experiență în anexarea altor state!” Până și rușii din sală au aplaudat!
Din nou, cum mai poți distruge o națiune în afară de cele spuse mai sus? În afară de distrugerea educației, otrăvirea fântânilor, care ne este în sânge, inversarea valorilor ș.a.m.d., o poți distruge rupând-o de grupul de națiuni cu care împărtășește aceleași valori, tradiții, legături lingvistice și culturale. În cazul nostru acest grup se numește Europa! Ne rupem de Europa, izolându-ne, ieșind din instituțiile ei care suferă enorm sub asaltul de ani al Rusiei, murim! Sau ne întoarcem spre primitivism. Sunt lucruri de modificat la UE? Enorm de multe! Trebuie pur și simplu purificată de ingerințele și asaltul Rusiei. În timp. Cu greu! Cu scandaluri! Cu orgolii rănite! Dar în clipa în care ne ducem în brațele altei culturi care ne este ca și străină, cum este cea rusă, adică ne transformăm automat aici în slugi, ne-am aruncat la gunoiul istoriei. Cultura europeană este cea care a dat tonul pe planetă. Ea s-a exportat pe alte continente. Ea este centrul de atracție al tuturor, acum, ca și altă dată. Ea oferă ideea de libertate. Ai libertatea de a adera la ea, ca și aceea de a nu adera la ea. Au făcut-o cu forța cândva. Acum și-a dat seama de erorile sale. Rusia nu a înțeles niciodată Europa. Și-a imaginat că dacă o imită și o cucerește cu tancul sau cu agentul KGB, a făcut vreo brânză. Lăudăroșenia rusului, că are o cultură „enormă” este o exagerare. Ceea ce are cultural este doar ceea ce au realizat câțiva indivizi – de cele mai multe ori alungați, condamnați sau chiar uciși de Statul Rus – care s-au îndreptat spre Europa și altfel decât cu bocancii.
Am să închei acest text prea lung cu Eminescu. Poate nu va mai rămâne chiar nada, Nothing, Rien, după lectura lui, căci în textul următor aveți și istorie, și o personalitate română care nu prea poate fi contestată. Textul este din Opera Politică, și expune textul din Timpul, 1 noiembrie 1877. Sublinierile din text îmi aparțin.
„Aceasta o spunem despre guverne, nu despre popoare. Guvernele au fost în stare să cunoască foarte bine politica rusească și țintele ce ea le urmărește de-o sută și mai bine de ani. Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, așezate pe stepe întinse a căror mon[o]-tonie are înrâurire asupra inteligenței omenești, lipsind-o de mlădioşie şi dîndu-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreție, Rusia e în mod egal muma mîndriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotiei. Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sînt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt. În tendenţele de cucerire, în aşa-numitele misiuni istorice cari-şi caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decât pur şi simplu neştiinţa şi gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipseşte în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generații dedate la lucru. Căci stă oare destoinicia unei nații în vrun raport cu întinderea teritoriului pe care ea-l ocupă? Mica Veneţie era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocrației ei. Dar toate aceste condiții de mărire erau câștigate prin muncă îndelungată, deprinderea și priceperea se moștenea apoi din neam în neam, încât chiar astăzi ciceronii venețieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor decum au mulți profesori de estetică. Un rol analog l-a avut Olanda în istorie, și astăzi încă sunt state mici care se bucură de-o înflorire estraordinară; pe un pământ de mică întindere se află mai multe averi decât în Rusia întreagă. Astfel suntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, câtu-i de mare, trage mai ușor decât mica Belgie.
De aceea ni se pare că din nefericire rușii sunt sub dominarea unui desert sufletesc, a unui urât care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l împlea prin muncă și cultură, îl sumuţă contra Europei, pe care o numesc îmbătrânită și enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominație rusească. Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanțul la apariţiunea un[ui] neam asemenea mongolic, a turcilor. În locul civilizației grece înflorit-au în Bizanț o cultură turcească? Deloc. Tocmai așa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse rușilor, pentru că lipsește rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi. În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland şi în cele trei provinţii baltice, în mânele şi capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe când populațiile străvechi a acelor provinţii, leţii, livii, crevinii şi cum [î]i mai cheamă, nu se vor fi aflând cu mult mai sus decum îi va fi găsit episcopul Albrecht la a[nul] 1200. Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mânuși, a unui deșert care, de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple.
Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecând-o.
Pot să treacă și Dunărea și Carpații și Adrianopol, să ia Roma veche, precum amenință pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenușă și cadavre, nu se va naște din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Beethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înțelepciune și de un adânc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc care-și caută compensație în glorii sângeroase și în cuceriri. De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace, ținta cuceririlor rusești sunt țările răsăritene ale Europei. Nu mai vorbim despre cuvântul d-lui Aksalvof, care vede întinzîndu-se panslavismul în miezul Europei, în țările coroanei habsburgice până la Marea Adriatică. C-un cuvânt în loc de-a desfășura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sunt pironiți cu flămîngiune asupra Apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir până sub zidurile Veneţiei şi apoi mai departe… tot mai departe.
Şi această misiune tainică o împlinesc apoi diplomații și baionetele. Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători cari dau tonul în Rusia.
Războiul a fost declarat Porții pentru a elibera pe creștini – în formă – în fond însă pentru a cuceri întreg Imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghițit, mai de voie, mai de nevoie, de Europa. După Turcia urmează Imperiul habsburgic, după dânsul cine mai știe cine. Scopul fictiv al războiului și scopul adevărat sunt diametral opuse.
Astfel se dăruie un regat splendid celui mai neînsemnat popor din Peninsula Balcanică, bulgarilor.
Se stabilește în Tratatul de la San-Stefano independența României şi c-un rînd după aceea se stabilește c-un al treilea, fără de noi, dreptul de a-și trece trupele prin țara noastră, de a o ocupa cu alte cuvinte doi ani de zile. Doi ani – văzând și făcând – s-ar preface apoi în zece și în o sută, pentru că splendidul regat bulgar e plăsmuit așa de frumos pentru ca să rămîie proprietatea ohavnică rusească. Se stabilește principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială, ceea ce presupune că suntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărâm de a n-o ceda și Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin.
În fine, susţiind dreptul nostru, vedem ivindu-se colții prieteşugului. Bucureştii sunt împresuraţi de trupe, în Vlaşca cazacii îşi bat joc de populaţie dând oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniţiuni sunt oprite în drum, c-un cuvânt Rusia a început a întrebuința mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida. Nu deprindem frica și pace bună. Teamă ne e numai ca Imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ţinea război până ce Rusia-si va fi zvîrlit în vânt cea din urmă rublă metalică. Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărțeală şi aceste propuneri prefac înțelegerea în complicitate și complicitatea cu Rusia e tot[dea]una fatală. N-avem nevoie a pomeni exemplul nostru. Oamenii fără simț istoric, liberalii consmopoliţi c-un foarte incolor sentiment de patrie s-au dat în apele Rusiei și a declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane și poate o provincie. Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca și noi ÎN cestiune. Se poate ca Rusiei să i se întâmple soarta pe care ne-o pregătește nouă. Guvernul a ales o politică pe care o aprobăm ca directivă, deși-l găsim foarte inept pentru a o executa. Guvernul liberal a intrat în iţele Rusiei şi e prea angajat, încât vecinii se găsesc în drept de a se rosti nediplomatic faţă de cei ce reprezintă țara, coroana ei și pe augustul purtător. Aducem aminte convorbirile dintre principele Gorciacof şi generalul Ioan Ghica, care convorbiri aveau un aer deja neînmănuşat. Nu mai vorbim de altele și mai rele, dar destul că, în momentul în care Gorciacof se răstește, cazacul pradă în Vlaşca. Răstirile diplomatului se traduc în acte de brutalitate când ajung în rândurile din urmă. Deși nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranța că ne așteaptă vremi grele. Despre biruința cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că, oricare ar fi curentul ce se mișcă în contra civilizației, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe.
Deviza noastră este: a nu spera nimic şi a nu ne teme de nimic. Nesperând nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alții precum ne-am încrezut, ci numai în noi înșine şi în aceia care sunt nevoiți să ţie cu noi; netemîndu-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora, generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.”
Facebook
WhatsApp
TikTok
