Nu cred că mai este un secret pentru nimeni că lumea s-a sucit complet. Fiecare avem de-a face zilnic cu dovezi în acest sens. Prima „răsucire” a lumii este la nivel etic. A doua, la nivel logic. Dacă vă întrebați cum de toate au luat-o razna, de la oameni de știință până la individul de rând, atunci să știți că rădăcinile se află în complexul acesta etic-logic. Aici s-a petrecut ceva. De aici a început totul. S-a atins o masă critică a valorilor etice, care au fost potențate de principiile logice sau alte elemente ale gândirii pure și s-a atins o masă critică ce a făcut ca totul să explodeze. În alte vremuri, dacă puneai mâna pe un prost și îi arătai cât este de prost, acesta se rușina, se închidea în sine, încerca să facă ceva pentru a ieși din prostie. Astăzi, dacă îi spui și îi demonstrezi unui prost că este prost, te privește extrem de impasibil și îți întoarce spatele – eventual – sau îți sare la gât, căci vorbele nu îl ating defel, ci consideră că „vrei să ne batem” și doar atât. Să luăm câteva exemple, de prin lume adunate:
Un angajat al unei primării sau al unei întreprinderi de stat – să zicem că ar fi Primăria Sinaia, sau firma de Transport Public – adică un angajat de jos, foarte de jos, de la baza piramidei, se apucă să te jicnească fără niciun motiv, sau chiar să îți sară la gât. Chemi Poliția Română, căci ești agresat! Poliția, după cum știm cu toții, nu mai este o anexă, ci o adevărată structură de apărare a infractorilor. Polițiștii îți vor spune – amabil, cel puțin – că „nu au ce să îi facă”. Nici amendă, nici… nimic. Îți spun doar să te adresezi primăriei și firmei de transport. Te adresezi lor. Răspunsul? Se face o anchetă! „Că trebuie să auzim și partea cealaltă, căci așa e civilizat, să vedem ce spune și agresorul care s-ar putea să nu fie agresor, ci chiar el agresat!” Și…. gata! Du-te dracu! S-a încheiat totul. S-a escamotat, s-a ascuns sub preș! Prostul a câștigat! Când spui că tot civilizat ar fi să te anunțe și pe tine cineva dacă s-a ajuns la o concluzie, ți se răspunde că vei fi contactat! Cândva! Dar speră ca tu uiți între timp și basta! Prostul a câștigat!
Bubuie o cisternă de gaz. Într-o stație de GPL închisă dar deschisă. Ca pisica lui Schrödinger. Din punct de vedere al Statului-Polițist-Mafiot-Dușman-al-Individului, stația de gaz era închisă. Din punct de vedere al individului-păcălit, era deschisă, căci mergeai să alimentezi de acolo, mai pe șestache. Deci, după bubuitură, după flăcări, după case arse, după morți și răniți, vin experții să vadă ce s-a întâmplat. Și începe căutarea…. în hârtii! Auziți, în hârtii! Că a avut, că nu a avut aprobare, că a trecut examenele, că s-a semnat, că avize, că impozite, că bani la partid, că clanuri de partid cu rădăcini până la Caracal… Nimeni, dar nimeni nu vorbește despre țigara din colțul gurii angajatului care manipula furtunul! Sau, după alte expertize serioase, se zice că a fost un defect…. „la o roată!” Adică de vină este… Natura! Cisterna stătea și dracu a venit și a făcut scânteie la roata care stătea! Logic, nu? Prostul câștigă! Iar de atunci tot răsuflă și fâsâie, gata să explodeze, toate buteliile din țară minunată.
Una mai veche, dar mereu frumoasă! Vă mai aduceți aminte de domnul Gheorghiță, cel coordonator al pandemiei pe teritoriul Statului-etc.? Spunea el, de la înălțimea sa de expert militar: „Asimptomaticii vor sta internați în spital până le dispar simptomele!” Tot din categoria defectării logicii! Oricum, cu ocazia pandemiei s-a fracturat logica umană. Atunci s-au adunat toate fracturile minții și au băgat individul în ghips din cap până în picioare. Ce s-a întâmplat cu doamna aceea care spunea că „Dacă mori, mori pentru sănătatea ta și a familiei tale!”? Ghiciți! A urcat! Acum e ministru. Al justiției, parcă! Prostul câștigă!
Te afli într-o instituție de învățământ. Oriunde pe teritoriul Statului-etc. Aici vorbim despre proporții. Adică de proporțiile între profesorii-profesori și profesorii-pârâți. Ce sunt profesorii profesori? Ăia care merg din treaptă în treaptă, încep de jos, scriu – cu mânuța lor și din mintea lor – cercetează, se duc la ore!, caută să fie obiectivi în notare. Astea ar fi calitățile etice profesionale ale profesorilor-profesori. În rezumat. Ce sunt profesorii-pârâți? Ăia care termină o facultate după patruzeci de ani, care sar trepte și în maximum cinci ani trec de la nivelul paznic la nivelul profesor universitar doctor abilitat cu funcție de conducere și indemnizație pe măsură, care nu prea scriu cu mâna și capul lor mai nimic, căci este prea greu sau prea jicnitor să faci asta când poți face altele, cum ar fi să tragă sfori, să își mănânce colegii, să pozeze în eminențe cenușii, să se șteargă pe studenți când aceștia râd de ei că nu prea știu mare lucru… Profesorul-pârât este în mod obligatoriu angajat neapărat într-una sau chiar în amândouă aceste structuri ale Statului-etc.: politică și/sau securitate. Neapărat, mulți dintr-aceștia trebuie să provină din fosta Securitate și trebuie să iasă la pensie… niciodată! Cam așa. Dacă apare un conflict între profesorul-profesor și profesorul-pârât nu mai are rost să vă mai spun cine va câștiga întotdeauna… Prostul câștigă! Iar proporțiile dintre cele două categorii se schimbă zilnic. Știți în favoarea cui…
Te afli la piață. Vrei o legătură de ceapă. Începi să compari prețuri. Îți vine să urli… Îți scapă vorba aia cu „e prea scump!” Tarabagiii se ofuschează! Sar peste masă să te ia la bătaie. Îi jicnești! „Du-te, bă, la mă-ta să îți dea ceapă! Nu vezi că ăsta este prețul peste tot?!” Are rost să introduci logica și să spui că este „peste tot pentru că este artificial crescut, precum benzina care a sărit într-o noapte, așa cum a coordonat mișcarea Statului-etc.?” „Conspiraționistule!” Tarabagiii se unesc și se susțin între ei, privindu-te ca pe un… ceva. Și toți, în cor, strigă: „E plină țara de proști!” Deci, prostul câștigă!
Ești în trafic! Ce să vă mai spun…. Prostul câștigă!
Privești la televizor la Marele Plăvan. Mai are rost să vă mai spun? Plăvanul căștigă!
Privești la știri. Pe toate canalele, căci navighezi printre ele. Degeaba faci asta, căci vezi aceleași știri, parcă nu e nicio concurență între posturi și parcă s-au vorbit. Conspiraționistule! Pe lângă faptul că în fiecare zi ai impresia că apocalipsa a sosit, că lumea se sfârșește și că în următoarele minute vor fi date informații care dărâmă Statul-etc., te întrebi de ce nu se dau știri sau se fac emisiuni cu și despre elementele care contează cu adevărat? De exemplu, cum de nu urlă, de fapt, cum de nu auzi nici musca în legătură cu faptul că se face o centrală nucleară dubioasă și experimentală în mijlocul celei mai aglomerate zone de la nord de București, încălcându-se vreo 27 de legi și fiind opera unei mafii extraordinare care implică și Statul-etc.?! Prostul câștigă!
Mergem la nivel macro. SUA-NATO-UE vs. Rusia-China-Coreea de Nord. Arbitru: Turcia, Ungaria și Austria. Ucraina încearcă să iasă pe primul loc, cum-ne-cum! Călcând și pe cadavre, nu contează! Dar SUA-etc. sunt simpatici și empatizează cu victima. Logic! Și etic! Aici prinde bine să fim în lina clasică. Apoi, vine asasinul economic SUA-etc. Ați auzit de Natalie Amiri – Afganistan, învinsul neînvins (apărută la Cetatea de Scaun)? Citiți-o! Aveți acolo la o scară mai mică ce se petrece în povestea SUA-etc vs. Rusia-etc. Invadează și distruge! Dă-o dracu de omenire! Dă-o dracu de cultură și civilizație! Să fim proști și primitivi, că doar suntem singuri în Univers! Rusia cu toporul și barosul sau, elegant, cu plutoniu și ceai măsluit; SUA-etc. cu banii și îndatorarea. Alegeți! Cum doriți să muriți? Muncind pentru a vă plăti niște datorii pe niște lucruri pe care le-ați construit degeaba, băgate pe gât, precum o centrală nucleară de care nu aveam nevoie, sau sub bocancul rusului? Ah, nu alegi? Alegi patriotismul? Alegi independența? Alegi „să fii liber”? Bravo! Prostul câștigă!