Dacă ați neglijat istoria în școală, acum este necesar să o reluați. Dacă v-ați gândit vreodată că trecutul este desuet, obsolet și inutil, atunci acum este timpul să redeschideți cartea de istorie și să priviți din nou la lume. Veți înțelege mai bine mecanismele sociale și politice care sunt puse în mișcare în zilele noastre. Veți înțelege de ce suntem târâți în istorie fără ca noi să ne dorim acest lucru. Cu o forță imensă suntem împinși ca oile la strungă înapoi într-un țarc din care aveam iluzia că am evadat. Îmi aduc și acum aminte cu un zâmbet acru de momentul în care am vizitat clădirea Parlamentului European, la Bruxelles. O structură babilonică, cu mii de angajați, birocrați isteți, selectați mai mult sau mai puțin pe criterii de performanță, dar în orice caz lucrând într-un aparat administrativ imens, profesionalizat și care zbârnâia. Chiar dacă erai puțin cam amator într-ale administrației, dacă reușeai să pătrunzi în acest angrenaj, ajungeai fie să fii eliminat în mod natural, fie să te califici la locul de muncă. Dacă erai bine pregătit, atunci aveai o carieră în structurile UE extrem de bine plătită și cu posibilități enorme de avansare.
Din păcate, zâmbetul acru a venit în urma a două constatări. Pe prima am intuit-o eu, plastic descrisă sub forma acelui banc cu bordelul performant. S-a deschis un bordel nou într-un oraș, întins pe mai multe etaje, secțiuni, domenii, tehnici ș.a.m.d. Primul client intră și este trimis de la biroul A la biroul B, de la B la D, de la D la X ș.a.m.d. Asta pentru a obține partenera visurilor sale (blondă, slabă, cu ochii verzi, de 1.90m, delicată, cu facultatea terminată etc.). Când, într-un final ajunge la un ultim birou, i se spune că bordelul nu deține persoana cerută de client, dar… „ați văzut ce bine organizați suntem?” Exact asta a fost senzația când am pătruns în acea clădire imensă, care îți lua ochii și părea creată special pentru a fi un monument al seriozității umane. Nu doresc deloc să denigrez instituțiile UE. Doamne ferește! Mai ales în momentele acestea în care trăim, căci acum avem nevoie de o sudare europeană mai mult ca oricând. Stați să vedeți unde doresc să ajung… Așadar, morala? A bancului, desigur… Nu poți să nu te întrebi ce produce acel aparat administrativ imens, care sunt politicile puse în practică de uzina aceea social-politică. Un copil mai isteț, aflat în sala unde se prezenta un powerpoint care descria uzina UE, întreabă: „Dar ce se produce aici? Ce rezultate concrete ies pe ușa asta? Dacă această clădire ar fi fost plină de oameni de știință și aici am fi vorbit despre cercetători sau ingineri, îmi imaginez că rezultatele muncii lor ar fi mărețe, pe măsura atmosferei create de uzina aceasta galactică. Undeva, o navă spațială, o Enterprise, ar sta pe orbită și ar beneficia de ideile și punerea în operă a acestora.” Răspunsul prezentatoarei m-a lăsat cu gura căscată: „Această uzină UE are următoarele rezultate…” și, hop, deschide o nouă pagină care se proiectează pe ecran. Și vedem vreo cinci elemente. Îl țin minte pe unul dintre elemente, căci mă întrebam de ce este acesta o realizare galactică. Era vorba despre scăderea prețului sau plafonarea prețului la convorbirile telefonice în cadrul UE. Adică o imensă realizare… M-am simțit precum omul de tinichea sau, mai degrabă, sperietoarea de paie din Vrăjitorul din OZ. Am simțit cum imensul paravan pictat se prăbușește cu zgomot. Asta după ce un alt copil întreabă din nou: „Totuși, care este cea mai mare realizare a UE?” Iar aici răspunsul a venit din partea unui europarlamentar român, care până atunci a stat în umbră și a așteptat să intre cu fast în scenă. Iar acesta răspunde copilului și sălii întregi, care aștepta cu gura căscată să afle secretul UE. Iată-l: „Cea mai mare realizare a UE este că păstrează pacea, că după al doilea război mondial a reușit să adune națiunile la o masă și să elimine războiul din Europa.” Iar copilul întrebător face cea de-a doua constatare, cea care m-a lăsat cu gura căscată și mai mult: „Este relativ ceea ce spuneți. S-ar putea ca UE să se laude cu un lucru pe care nu-l produce efectiv.” „Cum adică, întreabă europarlamentarul nostru?” „Adică se laudă că menține pacea și că o aduce, o creează, dar asta se va petrece până în momentul în care primul război va izbucni din nou! Este ca și cum ar spune un meteorolog că datorită măsurătorilor sale este frumos afară. Da, este frumos afară, dar va fi așa până în momentul în care nu va mai fi astfel, iar când nu va mai fi frumos nu înseamnă că meteorologul a dat greș sau că el a contribuit în mod esențial ca vremea frumoasă să fie menținută!” Lovitură de grație! Draperia lui Oz a căzut a doua oară.
Astăzi, când vă prezint textul de față, vedem și un astfel de Oz care iese din spatele cortinei prăbușite. Numele lui este Putin. Ce are UE cu Putin?, veți sări imediat. Sunt la poluri opuse. Desigur că așa este…. un dictator nu poate fi comparat cu o instituție democratică! Un grobian, grosolan, violent care dă drumul unor câini să mănânce oameni de vii nu poate fi comparat cu o structură care te ucide lent, cu zâmbetul pe buze, și asta mai mult social, economic… (Să nu credeți că vreunul dintre punctele care anunțau marile performanțe ale UE ar fi fost cel care menționa eradicarea sărăciei, a bolilor ș.a.m.d., adică a unor tare fundamentale pentru ființa umană) Dar nu există totuși câteva elemente comune celor doi poli, având în vedere că Putin s-a dezvoltat la sânul Europei fără ca aceasta să bănuiască ceva, iar dacă a bănuit, a tăinuit și nu a făcut nimic pentru a-l împiedica să ajungă unde a ajuns? Haideți să facem puțină analiză de teorie și ideologie politică, așa cum o găsim în manual, ca să înțelegem cum de s-a ajuns aici.
Istoria filosofiei politice moderne începe cu 1789, în Franța. (Nu o luăm chiar de la Adam și Eva!) Adică începe cu momentul în care ideologiile politice ale lumii s-au așezat, s-au distribuit pe două axe, valabile peste tot în gândirea politică occidentală (Europa, America de Sud și America de Nord, chiar dacă în cazul acesteia din urmă vorbim despre anumite diferențe sau nuanțe care ar plasa-o pe alte axe). Este vorba despre împărțirea pe axa stângii și a dreptei. Am să mă ocup doar de stânga politică. Ideologiile și familiile de ideologii care există se distribuie sau se grupează mai mult sau mai puțin uniform pe această axă bipolară. Astfel, există șapte zone specifice gândirii politice în general, după cum ideologiile care stau în spatele gândirii acesteia se așază pe axa aceasta. Există trei zone de stânga și trei zone de dreapta, plus una centrală. Astfel, avem centrul politic, unde s-ar presupune că există un echilibru absolut între gândirea de stânga și cea de dreapta. Aici avem de-a face cu o situație mai mult ideală și cu puține extensii în practica politică. Dar, ideologiile care au, pe lângă o concepție despre lume specifică, și un program politic care tinde să pună în aplicare aceste concepții, se văd în mod concret aplicate la nivelul realității. Acestea sunt: ideologiile de centru-stânga (socialism-democrația), stânga propriu-zisă și extrema stângă (comunismul și anarhismul). Pe axa dreptei există, în oglindă, ideologii de centru-dreapta (cele libertariene în esență), cele de dreapta pură și cele de extremă dreapta (nazismul). Ei, bine, ce-i cu astea și ce legătură au cu subiectul nostru?
Mai aveți puțină răbdare. Să expediem repede ce este specific – în general vorbind – gândirii de stânga și gândirii de dreapta. Nu o să insist pe cea de dreapta, căci subiectul nostru ne constrânge să ne concentrăm mai mult pe ideea de stânga politică. Ideologiile de dreapta, în general, tind să pozitiveze, să accepte și să îmbrățișeze ordinea lumii așa cum este ea. Adică, ideologiile de dreapta au încredere în ordinea lumii (pornind de la natură, terminând cu ordinea socială, politică, economică etc.). Dar gândirea de stânga? Ideologiile de stânga au toate în comun o nemulțumire cu privire la lume. Există o nedreptate ontică sau socială care deranjează; există o inechitate și o nedreptate care produc suferință în lume. Asta este concepția despre lume a stângii: constatarea că lumea este plină de durere care provine din inechitate și nedreptate, din exploatare și respingere a omului de către om. Soluția? Programele gândirii de stânga – care în cea mai mare parte a lor sunt chiar planuri sociale – constau în a schimba lumea. Asta cu ajutorul rațiunii capabile să modifice lumea, pentru a îndepărta inechitatea și nedreptatea. Toate ideologiile de stânga au în comun acest principiu. Diferă între ele doar în măsura în care gradul de nemulțumire față de lume este mai mare sau mai mic. Cei moderați, care doresc doar simple schimbări ale ordinii lumii, pentru a o îmbunătăți, vor intra în zona centru-stângii. Cei care doresc reforme puternice sunt cei care apasă pedala ceva mai tare și se plasează în zona stângii pure. Iar cei care văd schimbarea lumii într-un mod radical, prin revoluții, se plasează în zona extremei stângi (comunismul). Revenim acum la Vrăjitorul din Oz. Oz este acel gânditor de stânga ce s-a gândit cândva că lumea trebuie controlată, schimbată, îmbunătățită fără limite. Realitatea naturală poate fi modificată, ducând omenirea spre o Epocă de Aur, iar omul care iese din suferință, inechitate, nedreptate, este Omul Nou. Tehnologia ne ajută, rațiunea ne ajută, speranțele și politicile sociale ne ajută toate pentru a atinge aceste idealuri. Și iată-ne astfel în centrul problemei UE. O construcție babilonică, complexă, în vederea modificării lumii, pentru a o face mai bună, mai dreaptă, căci în esență lumea este rea și nevolnică. UE s-ar încadra, ca ideologie dominantă, în zona centrului-stânga sau a stângii pure. Putin/Rusia, pe de altă parte, nu poate să se rupă de zona extremei stângi în care a stat ceva cam multă vreme, chiar dacă a schimbat denumiri și a cosmetizat relațiile și instituțiile sociale. UE nu a văzut deloc un potențial inamic în Rusia lui Putin, fie că avea „comportamente de bună vecinătate”, fie că, ideologic vorbind, se revendica și găsea afinități de gândire; doar gândirea de stânga le era comună! Ideea de stalinism, de totalitarism sau de dictatură era băgată imediat sub preș, căci nu poți să condamni prea tare extrema stângă fără să nu trezești suspiciuni cu privire la continuarea gândirii respective, la care chiar tu aderi, chiar dacă în forma ei „centrală”, echilibrată. „Există și părți bune în gândirea marxistă!” tind să spună atât neo-marxiștii de astăzi, cât și politicienii de la vârful UE. Gradul de implicare și de aplicare a politicii face ca lucrurile să degenereze într-o extremă. UE a preferat, alături de Rusia învingătoare, să ia ca exemplu negativ de ideologie prezentă doar într-o extremă, nazismul. UE a suferit atât de mult de pe urma extremei drepte, încât a fugit repede în sânul stângii. Mai ales că Rusia a știut cum să joace cărțile pentru a poza în marea eliberatoare de cumplita extremă dreapta, nazismul. Dar, iată-ne astăzi, când probabil citiți aceste rânduri (dacă ați rezista până aici), că extrema stângă a revenit la fel de hâdă ca înainte; adică mult mai hâdă decât oricare altă extremă. Iată de unde vine explicația lui Putin cu privire la denazificarea Ucrainei! El, împreună cu Rusia, trăiesc în paradigma ideologiei de extremă stânga, cea care vede un dușman nedrept și inechitabil absolut în figura vechiului dușman, nazismul. Numai că UE se crede de mult exorcizată de această zonă. Rusia lui Putin nu poate să scape de această gândire; iar lumea vede bine că este vorba despre o iluzie când aduci în discuție nazismul în anul 2022. UE este acum oripilată de propriile rădăcini, de imaginea sa în oglindă care îi îngroașă trăsăturile și-i spune: „vezi, așa vei arăta și tu într-o zi, dacă nu cumva așa arăți deja!” Atât Oz-Putin cât și UE refuză să creadă într-o realitate pură. Din dorința de a transforma ființa umană într-un Om Nou, biomecanizându-l, robotizându-l, supunându-l la tot felul de experiențe nenaturale sociale, transformându-l într-un element dintr-un angrenaj, care acționează conform unei cartele preprogramate sau în conformitate cu un set de reguli scrise pe un pașaport verde sau albastru, ajunge la inechități și nedreptăți la fel de mari ca în miezul pur al extremei stângi. Oz-Putin și UE refuză realitatea! Iar aceasta este cât se poate de dură, mortală, aflată în opoziție cu ființa umană care crede orbește în ideologia sa. Societatea este în colaps. Spuneam de mai multe ori că lumea este gata coaptă pentru război civil. Iată, a ajuns chiar la un război real, de modă veche, readus la viață în coasta Europei și a UE, de către un vrăjitor Oz nebun, fără ca nimeni să îl poată opri. Cunoașteți tabloul lui E. Munch, Strigătul? Aceasta este lumea Omului Nou, a omului care s-a trezit brusc în groaza lumii pe care tocmai voia să o schimbe din rădăcini! UE a eșuat lamentabil… ne-a păzit de un război până în clipa în care acest război a izbucnit chiar sub ochii săi măriți de uimire și groază. Oz-Putin, alias Stalin, a revenit cu o forță extraordinară, făcându-ne să vedem că nicio secundă comunismul nu a murit, așa cum credeam că s-a întâmplat. Ce credeați, că scăpați de comunism?
Facebook
WhatsApp
TikTok
