ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA de MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Cozile umilinței

Tocmai când mă pregăteam să abordez și eu o temă „serioasă”, care să se bazeze pe construcția unui argument în care se discuta despre problema etică a liberului arbitru, am trecut printr-un nou episod de viață în așa numitul Stat Român. Ai dori să revii la cărți, la lucruri abstracte, dar… la ce bun?! Nimeni nu prea mai pricepe un argument, nimeni nu prea mai depune efort de înțelegere. Și apoi… la ce bun? Vorba lui Cioran, când se trezise într-o dimineață și a ascultat la radio o emisiune de astronomie, el îndreptându-se spre baie, pentru toaleta de dimineața: „când am auzit cât de mare e Universul, m-am întors din drum și mi-am spus: la ce bun să te mai speli dacă Universul este în halul ăsta de mare?!” Cam așa și în cazul meu: la ce bun să mai meditezi la lucrurile abstracte, la fundamentele eticii, când în lumea asta există cozi pentru a radia mașina?! Priveam la chipurile care stăteau la grămada-coadă și mă întrebam: cum poți să le vorbești acestora despre liberul arbitru? Cum să le vorbești lor despre… orice?

Am o Dacia 1310 din 1996. Prima mea mașină. Mașina care m-a învățat să nu ai încredere în fier, care m-a învățat mecanică, cum se aghesmuiește fierul ca să pornească la prima cheie, m-a învățat să înjur ca un profesionist, să nu am încredere în niciun drum și multe altele. I-a sosit vremea și am dat-o unui prieten care la rândul său s-a lăsat păgubaș în a rula cu ea și astfel a ajuns la Rabla. Dar pentru asta trebuie să o radiezi, să o scoți de la impozite, să obții pe ea un voucher ca să poți să-ți iei una nouă. Și iată-mă în circul renunțării la mașină. Aș fi zis că este simplu, că doar o dau la fier vechi. Nu. Nu este mai simplu decât dacă ți-ai dori o mașină nouă. Nu renunță așa ușor la tine. Trebuie să o țin minte cât oi trăi. Și plec pe ploaia de ieri, îmbrăcat ca Bee Gees – căci eram deja ciciulete după prima ieșire, la un alt birou unde am dus hârbul nenorocit. Acum, drumul doi, la poliție. Deci, cu ultimele încălțări uscate din casă, cu pantalonii evazați – căci m-am nimerit în perioadă de austeritate și am luat ce nu se prea mai purta din casă, plec spre sediul cumplit al Poliției Române. După ce stau ce stau la o coadă, la un ghișeu oarecare, și încerc să citesc sutele de afișe puse peste tot, îndrăznesc să întreb pe unul de la coadă dacă acolo se radiază mașini. „Nu știu, domne, că eu sunt cu schimbarea de plăcuțe!” Întreb, cu frică, polițistul din ghișeu, care umplea tot cadrul geamului termopan care plângea de umezeală. „Ne pare rău, dar radierile se fac după ora 15, la ghișeul 4. Ah! Reperez ghișeul 4 la care nu era nimeni, și plec cu gândul să revin la ora 15. Revin mai devreme. Noroc că s-a deschis și el mai devreme, adică la 14.40h. Oau, cu 20 de minute mai devreme. Asta da, serviciu! Păcat că am deja zece persoane înainte și vreo treizeci după. Coada este, în schimb, o grămadă ca la rugby. Temperatura crește, umezeala de afară e și mai multă aici. Plâng geamurile, plâng cheliile, frunțile, subțiorile…. Întreb doar așa, ca să îmi fac o idee, cine ar fi persoana din fața mea. Mă lipesc de puloverul și basca celui din față, și acolo rămân, spunându-mi că s-o descurca el cu ce are în fața sa. Un miros de praz cu ceapă crudă, de primăvară, vine din jurul său. Un individ gras din dreapta mea râgâie în barbă și micii cu berea își fac loc prin mulțimea care scoate un „oooh” și se înfioară ca albinele africane. Polițistul întrebă cine e ultimul din rând, îi ia dosarul și îi spune: „vezi că dumneata nu aici trebuie să stai!” Cât noroc pe omul ăla. Ce bine e să fii ultimul din când în când! Anunță că după cel care se anunță a fi ultimul, nu va mai primi pe nimeni, căci programul se închide la 16h. O doamnă din București, care s-a băgat în față, s-a lipit de rama geamului și nu poate fi desprinsă de acolo. „Pentru  a câștiga timp, să vă semnați pe talon, apoi puneți data pe fișa de radiere, iar pe cerere să scrieți scopul pentru care ați venit, adică să o radiați definitiv sau dacă vă duceți la „Rabla”. Bineînțeles că nu se aude până în fundul sălii. Oamenii încep să-și scoată hârtiile și scriu, semnează buluc, unii pe spinarea celui din față, alții se „coțopenesc” cum pot dar nu se deplasează niciun milimetru, pentru a nu-și pierde locul în grămadă. Semnează care unde vrea, unde a înțeles, astfel încât când le vine rândul polițistul urlă și mai tare. Privesc la chipurile lor și am deplina convingere pentru prima oară în viață că educația este singurul lucru necesar pentru a avea o națiune adevărată. Polițistul urlă să se formeze o coadă. Liniștea e deplină și nimeni nici măcar nu clipește. Cum ai putea să ordonezi lumea aceasta? Unii nu înțeleg ce acte li se cer, alții abia scrijelesc semnătura, alții își pierd buletinul prin clisa de pe jos. Vezi chipuri goale, trupuri animalice, mirosuri cumplite, fețe rele, citești prostia, citești absurdul, citești disperarea unei națiuni într-o simplă grămadă care s-ar dori o coadă la radierea mașinii. „Nu aveți copie a cărții mașinii. Duceți-vă la ghișeul de afară și reveniți!” Actele îți pot fi puse în ordine la acel ghișeu, unul dintre multe altele, la prețuri exorbitante pe care le dai ca să scapi! Adaos comercial de 600% – citesc pe coală. Iar asta se petrece sub nasul poliției. Asta este economia! Ăsta e capitalismul! Eu zic să mă bucur că am scăpat. Plec din sediul acela și ies din nou în ploaia care parcă nici ea nu e ploaie, căci totul e anormal în ea. Mă duc spre taxe și impozite, ca să scap definitiv de blestemata mașină! Închis. Programul este până la ora 15!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media