Se spune că marea civilizație greacă a căzut din cauza lenei. La fel și Imperiul Roman. Atunci când cetățenii nu mai vor sau le este lene să mai acționeze civic, atunci decăderea este în plină desfășurare.
Am văzut societatea civilă din România cum s-a mobilizat pentru a salva și îngriji ucraineni care fug din calea războiului. La începutul războiului, societatea civilă s-a mobilizat exemplar; și mai rapid, și mai eficient decât ar fi făcut-o Statul, această ciudățenie care se spune că ne este supra-ordonată. Am văzut cum bula se stinge apoi. Apoi, am văzut cum presa tace. Agresiv. Cu privire la ce pățesc ucrainenii și, mai ales, cu ce pățesc românii în contact cu ucrainenii. Au fost ocupate hoteluri, cămine… Unii oameni i-au luat în spațiu. Peste tot în Europa. Și de aici încolo nu mai știm nimic. De fapt, chiar dacă știm, preferăm să tăcem.
De exemplu, când o recepționeră de la noi din oraș îmi spune că abia așteaptă să plece din hotelul unde lucrează toți ucrainenii, mi s-a părut șocant. De ce?
„Pentru că sunt incredibili de murdari și necivilizați. În plus, sunt de o aroganță pe care nu am văzut-o la nimeni, în viața mea!” O fi nimerit prost, mi-am spus. Apoi am început să întreb și în alte părți. Situația se repetă. Mai mult, mă întâlnesc cu o româncă plecată de zeci de ani în Germania, acolo ea fiind chiar profesoară și având întemeiată o familie. Cum este situația? „Cumplită. Gările sunt pline de emigranți, mai nou ucraineni. Îți este frică să pleci cu trenul, că te jefuiesc până urci în el. Nu poți să spui nimic, nimeni nu te bagă în seamă. Nu ai voie să critici, nu ai voie să te plângi de ei.”
Apoi, nu este nevoie să mergi până la populații care se vor a fi pasagere pe la noi. Este nevoie să te uiți la reacțiile unor părinți care au plătit pentru o excursie cu autocarul pentru odraslele din clasa a IV-a. După ce excursia s-a încheiat, șoferul a făcut o fotografie cu autocarul plin de gunoi. Reacția părinților a fost pe măsură: „Domnule, am plătit pentru asta!” Adică s-au dat bani pentru a face murdărie!
Ce reacție avem în fața acestor lucruri? Nimic. Nada! Zero! Ah, ba este o reacție. De înjurătură și de concluzionare: „Asta este societatea românească, ce să-i faci!” Plescăim de indignare ca și cum noi nu suntem părinți de asemenea copii, părinți care pot să smulgă capul unui profesor că nu știm cum a jignit odrasla, i-a dat o notă mică și vrea în felul ăsta să-l facă de rușine. Sau de indivizi pe care scuipă un străin, dar încercăm să rămânem mioritici, adică plecăm capul și spunem împăciuitori… „Lasă!” Oare ce merită o asemenea națiune? Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Are rost să spunem câtă ură de sine am acumulat și cât de previzibil va fi rezultatul? Îți dorești, din patriotism – ăla care a mai rămas – să se ajungă la cenușă mai repede – ăsta este scenariul optimist și cu adevărat patriot! Da, la cenușă, căci poate de acolo mai există o șansă să mai răsară ceva frumos, să ajungem să mai spunem „dulce Românie” abia după aceea.
Până atunci ne rugăm, mioritici, să ni se curme chinul cât mai repede. Poate va face asta Statul-ciudățenie, căci în el am încrederea deplină că poate să ne aneantizeze ca la carte. Să ne desproprietărească, să ne sărăcească și mai mult, să ne jecmănească, să ne interzică și să ne spună el când este bine să dormim și cu cât să mărim salariile. Chiar am cea mai mare încredere în Statul-ciudățenie! Hai, că poți!
Facebook
WhatsApp
TikTok
