Acum o săptămână vorbeam la Seara de Carte despre Haruki Murakami (În noapte). Cultura asiatică șochează pe alocuri. De fapt, pot spune că mi-am construit un „mecanism” de înțelegere a gesturilor, trăirilor, acțiunilor celor care fac parte din culturi atât de îndepărtate.
Într-un cuvânt, cheia acestui „mecanism” constă într-un singur termen: subtilul. Poetul asiatic, gânditorul, filosoful, artistul – mai ales artistul – este cel care vede lucruri și simte lucruri extrem de delicate, de subtile. Vede infinitezimalul, atât în sens calitativ, cât și în sens cantitativ. Cantitativist vorbind, caută acel minimum de energie necesar pentru a avea o manifestare. Asta cred că este cheia întregii arte a gândirii asiatice. De ce vorbesc despre acest lucru?
Pentru că m-am întrebat de mai multe ori cum s-ar traduce în cultura noastră acest fenomen. Plecăm de la prototipuri. Prototipul artistului/gânditorului european, din modernitate încoace cel puțin, este acela al unui distrat, al unui zvăpăiat chiar, sau excentric, adică un individ în care energiile se ciocnesc violent, care este extrem de creativ și stă sub semnul exploziei. Prototipul artistului/gânditorului asiatic este acela al unui individ extrem de calm, care merge cu mâinile la spate prin grădina de cireși înfloriți și admiră linia fină a petalei de floare de cireș care vibrează în vântul suav al primăverii. Mintea sa urmărește căderea lină a petalei rozalii și se identifică cu acest moment care este plin de sensuri care se desfac în gânduri ce se așază în versuri.
Așadar, care este imaginea europeanului – cel din secolul nostru – care ar savura subtilul vieții, care ar adopta o atitudine de gânditor asiatic, care ar trăi condiția minimă a bucuriei?
Mi-l imaginez a fi cel care citește. Care citește în anumite condiții. În fotoliu sau pe o sofa, la lumina unei lămpi discrete, lumină care cade doar pe carte, având alături un pahar cu vin din care doar își umezește buzele, pentru a savura mii de nuanțe.
Gânditorul nostru este frumos îmbrăcat, ca de sărbătoare, cu lavalieră, mirosind frumos a parfum răcoritor. S-a gătit astfel doar pentru acest moment al lecturii. Din când în când un val de căldură parfumată îi vine în nări, propriul parfum, iar acest lucru îl bucură. Mirosul vinului se combină cu gustul său și trezește multe trăiri. Confortul dat de scaun sau de sofa este acela care te-ar putea îmbia cândva chiar la somn. Dar lectura este atât de pasionantă încât mintea se trezește, nicidecum nu tinde spre somn.
Iar această trezire este potențată de acest mediu. Când mintea simte că s-a transpus în universul cărții, simte nevoia de a scrie, de a crea la rândul său. Așa că întinde mâna spre măsuța de alături pentru a lua acel stilou, care scrie extrem de fin, și mâna se lansează într-o scriere de altădată. Hârtia de scris este ușor colorată, nu absoarbe deloc cerneala albastră sau neagră – uneori sepia – nu scârțâie și nici nu alunecă prea tare. Cândva, la Florența fiind, am intrat într-un magazin numai cu hârtie pentru scris. Un paradis al carnetelor îmbrăcate în piele, al diferitelor texturi de hârtie, adaptată pentru acuarelă, pentru desen în cărbune, în creion sau pentru cerneluri.
Îmi aduc aminte că vânzătorul mi-a deschis un carnet și a pus o filă în lumină. Se ghicea o albină încrustată în textură. Privită normal, fila nu lăsa să se vadă această albină, ci doar dacă era așezată astfel încât să difuzeze și să filtreze lumina. Gândul se așază altfel pe această hârtie. Toată această descriere nu privește pe snob, ci doar pe gânditorul autentic, cel care caută să simtă din plin subtilul vieții. Mă întrebam atunci cum o fi supraviețuind acel magazin. Vânzătorul mi-a spus că există cumpărători de peste tot din lumea asta, iar proprietarul este chiar fabricantul de hârtie, carnete, caiete, albume etc. Și familia sa se ocupă cu această îndeletnicire de 500 de ani. Un magazin al pasionaților de scris, de citit, de savurare a subtilului. Oare în Renaștere un Leonardo sau Rafael știau despre aceste calități ale hârtiei? Minunată nișă, minunată îndeletnicire! Oare nu sunteți curioși să executați acest ritual? 
Lectura făcută în aceste condiții devine ceva cu adevărat transformator. Snobul este cel care se concentrează pe poză și pozare, pune accent exagerat pe aceste condiții și reduce totul la gest. Gânditorul adevărat este cel care se orientează spre exercițiul minții care călătorește în lumile lecturii sau ale scrisului/creației. Mintea nu are nevoie de multe „spectacole”, de atacuri frontale din partea simțurilor. Nu-i place adrenalina și nici îmbuibarea. Mintea umană adevărată, superioară, funcționează cu cantitățile infinitezimale. Cu acele condiții minime care doar mângâie simțurile și suflul calm al respirației pentru a o lăsa astfel să intre într-un ritm cu adevărat creator și dispus înțelegerii și învățării. Mirosul este stârnit, nu violentat; poziția corpului este tonificată, nu încordată sau fleșcăită, ducând la somnolență; auzul se închide fie în liniștea tulburată doar de zgomotul hârtiei sau al sticlei care se ciocnește de lemn, fie uneori, în fundal, în a asculta o muzică care dă ritm sufletului (Vivaldi sau Bach); gustul este vag stimulat de nuanțe, nu de materie brută; văzul se liniștește prin trecerile încete de la lumină la umbră sau chiar închideri ale pleoapelor pentru a lăsa imaginația sau gândirea să preia funcția sa; mișcările sunt calme, calculate, făcând continuu conștiința să fie atentă la ele, ca și cum am fi Regele Lumii veșnic observat de Univers… Omul devine Om doar când este în stare să trăiască intens în ritualul scoaterii la suprafață a subtilului vieții!
Facebook
WhatsApp
TikTok
