TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Clasele și masele

    Vă întrebați, probabil, ce se petrece astăzi în lume? Ce este acest spectacol absurd? Care să fie rădăcina răului care ne înconjoară în fiecare zi? Cum de am fost și suntem păcăliți în fiecare zi de tot și toate? Cum de nu mai putem trăi laolaltă? Cum de am devenit lupi înverșunați unii cu ceilalți? Ce s-a petrecut, undeva în timp, de a declanșat coșmarul zilei de astăzi? Unde se află punctul geometric al acestui haos care se întinde peste tot? 

    Răspunsuri ar fi multe și de multe ori avem impresia că am picat pe acel lucru care ne luminează cu adevărat calea. Dar de cele mai multe ori ne dăm răspunsuri iluzorii sau care ratează identificarea corectă. De exemplu, a spune că Bill Gates este cauza a tot! Sau covidul! Sau războiul, economia etc. Nu, toate acestea sunt efectele acelui punct geometric, acelei „singularități” care ne-a aruncat în toată această tevatură. Mulți cred că toate cele de astăzi sunt rezultatul unui grup foarte isteț care a premeditat totul, ca după un manual. Ceva de genul lui Klaus Schwab, sau Alexandr Dughin… Iluzii! Acestea sunt efecte sau pași dintr-un scenariu mult mai mare. Unul care nu are nimic de-a face cu vreo individualitate sau rațiune discursivă. Trebuie căutat în altă parte. Și găsim elemente destul de interesante dacă ne ducem la istoria ideilor. Mai ales la istoria ideilor politice. 

    Să o luăm sistematic. Plecăm de la H. Arendt, cea care rămâne unul dintre cei mai mari filosofi politici ai secolului al XX-lea. Aceasta face o analiză extrem de minuțioasă a comportamentului social și politic al indivizilor aflați în totalitarism. Din capul locului ar trebui să subliniez faptul că sistemele politice nu sunt deloc atât de simple pe cât ni s-ar părea nouă la o primă vedere. Nu se pot reduce la elemente simple, identificabile imediat de orice om care citește ziarele sau se uită la televizor. Nici măcar de omul care are o oarecare preocupare politică, fiind membru al vreunui partid. A merge la rădăcinile unor fenomene politice înseamnă mult mai mult. Disecarea acestora ține de niște capacități deosebite, iar rezultatele pot părea de multe ori cel puțin ciudate! 

1. Arendt analizează, așadar, totalitarismele. Întrebarea de la care ea pleacă ar fi: cum este posibilă o societate totalitară? Cum apare și cum se menține un totalitarism? Ea distinge extrem de mult acest termen de alți termeni care sunt legați – uneori chiar confundați – precum „despotism”, „tiranie” sau „dictatură”. Pentru ea, totalitarismele au fost două și doar două, identice în esență: nazismul german și stalinismul URSS-ului. Ce înseamnă acest totalitarism? Ce presupune el?
2. Totalitarismul este cel care a introdus instituții politice noi
3. A distrus toate tradițiile sociale, juridice sau politice ale țării
4. Totalitarismul transformă întotdeauna – oriunde ar fi el, în orice națiune și în orice regim politic s-ar afla – clasele în mase!
5. Creează un partid de mase (indiferent câte denumiri ar avea, am adăuga noi astăzi)
6. Deplasează centrul de putere de la armată la poliție (înțelegând aici și securitate sau alte forme polițienești care dețin „monopolul violenței”, după formula lui Max Weber)
7. Vizează prin politica externă în mod evident o dominare a lumii; un război total!

 

    Punctul al treilea ni se pare a fi cel mai important. Asta pentru că aici se află punctul nodal al problemei noastre. Cum de am ajuns unde am ajuns? Răspunsul ar fi: pentru că nu suntem o națiune sau un Stat care să funcționeze pe baza metabolismului claselor sociale care îl alcătuiesc, ci suntem o națiune-pseudo-stat care funcționează conform altui tip de metabolism social, anume acela al maselor. Aristotel numea asta ochlocrație (despre care am mai vorbit). Clasele sunt organe sociale, adică grupuri structurate, având un anumit statut și identitate, scopuri clare la care membrii aderă în mod deschis. Masele sunt grupuri destructurate, amorfe, gata să ia orice formă sau să vizeze orice scop conform unor criterii și împrejurări care țin evident de hazard și mode. Cel mai important lucru ține de o observație extraordinară a H. Arendt, anume că mișcările totalitare, care au masele la putere (sau puterea masei se manifestă cu preponderență) nu țin deloc de vreun grup minoritar care ar fi pus mâna pe putere folosindu-se de propaganda mincinoasă. Și Hitler și Stalin au ajuns la putere datorită unei încrederi din partea maselor. Nu s-a profitat deloc de prostia sau ignoranța maselor. Masele știau exact ce doreau și aprobau în mod evident, printr-un mare număr, actele politice. Se spune chiar: „Atracția pe care o exercită răul și crima asupra mentalului social nu este nouă. Mereu s-a verificat ca masele să salute „actele de violență” cu mare admirație. Nu conta că respectivele acte nu erau frumoase, ele trebuiau admirate pentru că exprimau forța.”  (Sistemul totalitar) 

    Problema revine, așadar, la a identifica de ce numeroase populații – iar astăzi vorbim chiar despre întreaga planetă – ajung în starea de spirit propice aprobării violenței (războiului/războiului civil) și crimelor sau nedreptăților evidente. 

    Prima cauză o constituie chiar manifestarea aceasta a masei. Societatea este un organism – poate fi asociată sau pusă într-o analogie de tip biologic – iar asta înseamnă că are niște granițe și limite bine definite. Înseamnă, totodată, că are anumite instituții – „organele interne” – care definesc niște direcții de acțiune bine conturate, stabilite și întărite de tradiție. Dacă tradiția este distrusă, instituțiile încep să se clatine. Când clasele sociale – ca sisteme de organe – își pierd funcționalitatea, cedând locul maselor, indivizii vor migra de la o pseudo-clasă la alta, trăind iluzia că ar aparține unui organ oarecare. Membrii societății nu aparțin niciunei clase particulare. Proletarul se amestecă cu țăranul, burghezul, intelectualul – totalitarismul a beneficiat din plin de membrii marcanți ai acestor categorii de indivizi – chiar dacă aparent se vorbește despre o „luptă” sau reformare. În țările dezvoltate – Germania – totalitarismul a apărut ca urmare a unui șoc economic. Anume industrializarea, cea care a fost extrem de bine identificată a sta la baza năruirii lumii atât de Hitler (Mein Kampf), cât și de Marx și chiar de Arendt. Diagnosticul celor trei este identic. Așadar, în țările dezvoltate, totalitarismul s-a impus pe fondul unor perturbări puternice ale societății – în general pe baza unei ruperi a tradițiilor (migrarea spre oraș a proletariatului, degradarea culturii, educației, moravurilor), iar în țările sărace – Rusia – s-a datorat distrugerii țăranilor care au fost uniformizați, adică structura socială a satului a fost de-structurată. 

    O altă caracteristică a individului care se identifică sau participă la mase este aceea că este complet inadaptat. Nu se poate integra în nicio organizație socială care vizează un scop comun. Individul maselor urmărește un scop exclusiv personal, niciodată nu vizează binele comun cu adevărat; doar simulează asta. Fie că vorbim despre partide politice, fie că vorbim despre consilii municipale sau organizații profesionale, totul este dictat de un egoism feroce, iar „instituția” sau apartenența la o astfel de structură este eminamente vidă. Conștiința politică slabă sau indiferentă face loc manifestărilor maselor. Indivizii nu se simt deloc responsabili pentru problemele țării. Toți declară, atunci când simulează că fac parte dintr-o clasă sau devin reprezentanți ai unei „clase”, că au „conștiința împăcată” în legătură cu deciziile pe care le iau; răul sau proasta activitate nu se datorează lor, ci celorlalți! Atașamentul lor nu ține deloc de umanitate, ci doar de un câștig imediat și personal. Fundamentul sau „benzina” acestui tip de comportament individual este dat de glorificarea unei singure valori sociale: banul/bunul material! 

    Acestea ar fi unele din ideile expuse de H. Arendt în Originile totalitarismului. Ceea ce pare extrem de ciudat este faptul că ea identifică totalitarismul doar cu dubletul nazism-bolșevism. De exemplu, în prefața ediției din 1971, Arendt spune despre China comunistă că nu aparține exact acestui model – nu cade strict sub termenul de totalitarism. Apoi, chiar în legătură cu URSS-ul, ea deosebește din nou între „dictatura” leninistă și „totalitarismul” stalinist. Aici ni se pare că lucrurile devin cu adevărat interesante. 

    Asta pentru că așa putem face trecerea spre zilele noastre. Dacă urmărim ideile H. Arendt, precum și a altor gânditori care au studiat problema totalitarismelor, vedem că încep nuanțările. Nu putem să vorbim despre „totalitarism” sau „tiranie” în condițiile în care suntem atașați de ideile democrației. Oare? Totalitarismul – mai ales cel comunist sau în extensiile marxiste – a pus în dificultate chiar și pe Arendt, dovadă că încearcă să atribuie în mod teoretic un anumit câmp semantic acestuia, căutând decupări în faptele social-politice care să intre sub denumirea aceasta. De aceea astăzi avem tendința de a deosebi sau respinge identificările politicilor momentului cu totalitarismul nazist-bolșevic. UE nu este un totalitarism! Rusia lui Putin nu este un totalitarism! China nu este un totalitarism! NATO/SUA nu este un totalitarism! OMS nu este un totalitarism! După criteriile de mai sus ale H. Arendt, vedem clar că nu avem de-a face cu așa ceva. Atunci de ce senzația noastră este puternică cum că „am avea de-a face cu un totalitarism totuși”? Pentru că avem elementele care să-l facă posibil. În primul rând manifestarea evidentă a puterii maselor. Fie că vorbim despre UE/NATO, fie că vorbim despre Rusia lui Putin sau China, peste tot aici există ingredientul perfect pentru a declanșa ororile unui totalitarism pur, în forme noi, căci condițiile sunt noi. Industrializarea s-a transformat în tehnologizare, ca atare în mod evident avem de-a face cu aspecte noi în metabolismul social-politic. Masa și puterea acesteia este prezentă în mod evident, comportamentul indivizilor este pur specific maselor. Chiorul râde de orb! Rusia lui Putin a atins și punctul 6 de mai sus; deci UE vede în Rusia putinistă un totalitarism pur, în timp ce Putin și rușii văd în UE un mai vechi dușman, nazismul! Vedem cum majoritatea rușilor se exprimă în favoarea unui război, a unei violențe care se și pune în practică. Mai nou, o prezentatoare TV emblematică se exprima cât se poate de clar cu privire la înmormântarea reginei Marii Britanii: „De ce nu atacăm acum, căci îi avem pe toți la un loc?!” (cu referire la faptul că mulți lideri ai lumii s-au adunat acolo). Apoi vorbim și despre o repunere în practică a celorlalte puncte menționate de Arendt. Cu adăugiri noi, cu aspecte noi, căci este evidentă „evoluția” față de secolul trecut. Oricum, toate drumurile vor duce spre același deznodământ: totalitarism/comunism cu „chip uman”, adică din nou…„nou”, căci dacă Mein Kampf  și formele rasiale ale totalitarismului nazist au fost eliminate, neo-marxismul este extrem de plăcut urechilor și ochilor indivizilor maselor. Ce poate fi mai seducător astăzi decât o asemenea doctrină?! Uitând chiar că în mod esențial cele două sunt identice!