TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Cine sunt votanții României?

„Tăcerea înspăimântătoare a României. Două treimi din populația cu drept de vot au lipsit de la urne. Uriașul partid al absenteiștilor a decis totul. Cu cine să mai construiești o țară modernă? Cu cine să mai consolidezi democrația? Pot înțelege când un om își dă votul celor ce-i vor răul, e treaba lui ce face cu el, dar nu pot în ruptul capului să-nțeleg un om care nu-și folosește marele privilegiu al votului, arma lui politică de bază și una dintre marile cuceriri ale civilizației. S-a murit și s-a-ntors lumea pe dos pentru ca fiecare om să aibă drept de vot. Nu pot înțelege, indiferent de circumstanțe, de emoții, de frici și de orice. Un om care nu votează e un mort civic și politic.” Cele spuse aparțin lui Mircea Cărtărescu. Mă uimește foarte tare cum de există atâta cecitate în lumea celor care „gândesc”. Am să dau un câteva argumente pentru ideile vehiculate de domnul Cărtărescu, idei care exprimă concentrat și clar ideile celor revoltați pe cei care „nu votează”!

Am să o încep de departe și printr-o analogie. În Franța anilor 2004-2016 (am ales perioada aceasta ca fiind „de glorie”) s-a ridicat la rangul de putere politică un partid naționalist. Cel al lui Jean Marie Le Pen (candidat de cinci ori la președinția Franței), partid continuat apoi de fiica acestuia, Marine Le Pen. Partidul acesta – Frontul Național – a intrat la un moment dat în Parlament. Mass-Media au luat foc! Decimare și lapidare publică ar fi termeni delicați pentru a exprima furia francezilor îndreptată spre această „gâlmă” politică, așa cum ar fi numit-o astăzi Cristian Tudor Popescu. (Domnul CTP s-a exprimat astfel zilele acestea despre AUR, noul partid intrat la guvernare și care ar semăna cu echivalentul său francez). Invitată într-o emisiune televizată, Marine Le Pen devine din nou centrul atacurilor din toate părțile. „Cum este posibil?” „Dar este o rușine pentru patrie…”, „Nu puteți să existați…”. „Nu aveți voie să guvernați cu aceste idei…” Doamna în cauză dă un răspuns devastator tuturor acestor acuzații. Acest răspuns ar fi fost următorul: „Stimabililor, așa este, suntem cum ne descrieți dumneavoastră. Avem idei inacceptabile din punctul dumneavoastră de vedere. Mai mult, suntem dispuși să le punem și în practică pe aceste idei. Iar în Parlament vom lupta pentru ideile noastre. Vă rog să nu uitați nicio secundă că noi reprezentăm, totuși, peste 6 milioane de alegători care fac și ei parte din țara asta și au dreptul să aibă aceste idei, căci democrația ne dă libertatea de a exista. Dacă suntem o rușine, atunci rușinea aceasta aparține în fapt țării! Exterminați-ne dacă doriți să nu mai auziți de noi, dar până atunci exprimăm o realitate pură!” Inutile sunt calculele și analizele lui „cum de s-a ajuns aici”. Realitatea se manifestă și nu ai cum să faci nimic altceva decât să te adaptezi la ea. Dacă te adaptezi, vei putea ca în viitor să modifici ceva. 

Revenim la situația noastră. Aceasta pleacă de la concluzia de mai sus, expusă abrupt de doamna respectivă. Nu se poate spune că nu are dreptate. Aparține țării sale și alegători de-ai săi, buni, răi, doresc să fie și ei reprezentați și își doresc punerea în practică a ideilor, ideologiilor la care aderă. „Jocul” politic le permite existența. Deci, de unde atâta negare a realității? Data trecută am vorbit despre ideea de sistem. Nu reiau argumentele. Le-am epuizat. Vedeți și forma plastic-artistică sub care acestea sunt prezentate – aș spune chiar magistral – de către Celentano într-un mic „interviu” care circulă pe net! Dar să revenim la noi și la miezul problemei. Cine sunt alegătorii și, mai ales, cine alege de facto într-un proces electoral? Structura logică a distribuirii puterii într-o democrație, de cel puțin 2000 de ani încoace, funcționează astfel: 1. Există alegători, care sunt cetățenii. A fi cetățean înseamnă în mod automat a fi implicat în treburile cetății. A nu fi cetățean înseamnă a fi în afara oricărei acțiuni politice. Iar acțiunea politică se definește prin acea manifestare care produce un efect asupra tuturor indivizilor dintr-o societate, Echilibrul dat de rezultatele acestor acțiuni definesc până la urmă forma sau înfățișarea social-politică a națiunii. 2. Cetățenii nu pot guverna în mod direct (cel puțin în cea mai mare parte dintre democrațiile contemporane), așa că au nevoie de reprezentanți. Montesquieu este cel care a pus bazele guvernării reprezentative, arătând aici avantajele și dezavantajele sale, lucruri care se adeveresc până astăzi. Așadar, pentru a-și alege reprezentanții, aceștia intră într-un proces de votare. Logic vorbind, procesul de vot sau al alegerilor urmează mai mulți pași: a) se poate exprima votul pentru unul sau altul dintre cei care se prezintă la vot; b) te poți abține de la a vota, adică absentezi (iar aceasta este tot o acțiune politică); c) poți anula votul, căci nu ai încredere în niciun reprezentant care se oferă. 3. Condiția primă pentru ca un proces de votare să fie valid și cu adevărat reprezentativ este aceea de a avea o majoritate care să se exprime într-un fel sau altul în acest proces. Deci, în condițiile în care ai un rezultat sub 50%, ca în cazul nostru de acum – și din alte dăți – adică 37% din întregul grup de cetățeni cu drept de vot, înseamnă că rezultatul este lipsit de legitimitate. 

Așadar, a spune că „cei care nu au votat nu au dreptul apoi să se plângă sau să aibă ceva de obiectat”, este cel puțin un sofism ieftin. Ca cetățean ai dreptul să votezi, deci dispui de acest drept în deplină libertate. Asta înseamnă: a) să alegi în mod direct un A sau un B; b) să anulezi votul, adică nu ești de acord nici cu A, nici cu B; c) nu te prezinți la vot, iar asta înseamnă tot o acțiune politică, și speri să nu se realizeze acel procent care să asigure legitimitatea. Deci este destul de inept să acuzăm pe cei care au ales un A sau un B – care oricum se înjură între ei pentru „răul” produs – și să îi eliminăm practic din viața civică pe cei care au ales să nu voteze. A nu vota înseamnă de fapt a alege ceva. Rezultatul de acum care este? Nimeni nu a câștigat din aceste alegeri! Niciun PSD, PNL, USR sau alții. Să nu spuneți că AUR, nou intrații în joc. Aceștia habar nu au ce le-a picat. Este pur hazard acolo, sau vot de blam, sau de ură, sau chiar de credință, ca în cazul francez. Oricum ar fi, aceștia sunt de luat în seamă fără cârtire, chiar dacă acei reprezentanți ai grupului respectiv nu prea au habar ce să facă mai departe, căci le-a picat „norocul” ca o pleașcă! Este rău? Este cumplit ceea ce a rezultat? Nu mai înjurați pe cei care nu s-au prezentat la vot sau pe cei care au votat altfel decât v-ați fi așteptat voi! Schimbați de urgență regulile de calcul ale votării, căci acestea sunt logice. Macron, în confruntarea cu Vestele Galbene – până să fie confiscate politic – a luat în calcul ca toate variantele acestea de mai sus să fie luate în considerare pentru următoarele alegeri (totul a căzut căci oamenii sistemului și-au dat seama că dacă aici se acționează, totul se pierde pentru o anumită categorie care uită să mai existe în afara politicii). Nouă ni se prezintă astăzi doar cât la sută au votat și cu cine au votat. Se spune mai rar câți dintre alegători au votat – fără a vorbi despre legitimitate – și apoi se trece la acuze sau comentarii deșarte. Nimeni nu dă un procent al voturilor anulate! Acestea, împreună cu cei care refuză să se prezinte la vot reprezintă totuși o manifestare care se ia în calcul, căci vedeți efectele concrete ale absenteismului! Nu ar fi mai bine ca în viitor să se țină cont de asta și formal? Deci contează și ei, nu doar în sensul că sunt arătați cu degetul sau că fac „jocul” unui partid sau altul. Dacă sunteți puși să alegeți între a muri asfixiați sau arși nu înseamnă că aveți de ales doar între aceste două variante. Există și varianta în care nu alegeți deloc – și aceasta este tot o alegere – plus varianta în care le respingeți pe amândouă! Uneori „răul cel mai mic” devine atât de nociv încât acționezi astfel încât să nu mai ai parte nici de el! A nu schimba sistemul de vot înseamnă a juca același joc stupid în care piesele nu pot fi mai bune sau mai rele decât în măsura dată de regula inițială, căci regulile le vor așeza în pozițiile specifice pentru a se comporta conform lor. Țineți minte cum un jurnalist vocal spunea că dacă intră în politică în 24 de ore elimină pensiile speciale? Chiar credea omul în ce spunea. Doar că piesa măruntă care era, odată întrat în joc, a văzut cât de neputincios era. Se deplasa pe tabla de joc doar conform unor reguli. Regulile fac jocul să fie interesant, mizerabil, nedrept, palpitant, benefic doar unor piese și complet nociv pentru altele etc.