Tableta de miercuri: Pompiliu ALEXANDRU – Cea mai de jos specie

Bineînțeles că este vorba despre un tip aparte de specie. Este vorba despre specia de politician. Nu vorbesc despre speciile de animale. Nici despre rase umane, nici despre plante etc. Nu vorbesc nici despre meserii – cică ar fi unele mai de „jos”, iar altele mai de „sus”. Trebuie să acceptăm ca pe un fapt această ierarhizare pe care o facem uneori. Ca oameni, ne considerăm o „specie superioară” – nu știu exact dacă acele criterii invocate (rațiunea, în general) sunt cu adevărat unele corecte/reale – în timp ce alte specii ar fi „inferioare”. Mai mult, în cadrul umanității însăși, au existat asemenea ierarhii care au luat în calcul inferioritatea sau superioritatea unor clase sociale, rase etc. De fapt, la nivelul discursului social apare mult mai des și mult mai „îndreptățită” această inferioritate sau superioritate. Niciodată nu am crezut în aceste măsurători. Dar nu trebuie ca eu să cred sau să nu cred în măsurătorile acestea. Ele există, punct. Ca și cum nu aș fi de acord cu măsurarea unui băț sau a unei anumite distanțe geografice. Acestea pot fi măsurate și efectiv există persoane care fac acest lucru. Măsurarea lor – o arată epistemologia matematică – este întotdeauna una care pune probleme. Un obiect măsoară 2 cm nu pentru că ar avea ceva intrinsec lui, ceva de ordinul lui 2 care să fie conținut în obiectul respectiv. Ci este vorba despre ceva adăugat obiectului de către noi, îi suprapunem o metodă de măsurare, o scală sau unitate de măsură cu care o comunitate științifică este de acord sau nu. Așadar, eu pot să fiu de acord, să cred sau să accept această metodă de măsurare. Sau nu! Englezii/nord-americanii acceptă măsurarea distanțelor în mile. Noi, nu! Le preferăm pe cele în kilometri. Le traducem pe unele în altele pentru a deveni acceptabile, adică manipulabile. Ne place să lucrăm cu anumite unități de măsurare în detrimentul altora. Prefer să mi se spună câte grade sunt afară în grade Celsius, nu în grade Fahrenheit. Îmi e mai simplu – sau, uneori, mi se pare „mai optimist” să aud că afară sunt atâtea grade Celsius decât atâtea grade Fahrenheit. În fine, ideea este că avem în mod nativ instinctul de a măsura, de a spune că x este mai mare decât y. Până aici este vorba despre matematică și inteligență (căci este o realizare astăzi să poți identifica un obiect ca fiind mai mare decât altul și să nu le confunzi, iar a le confunda este o dovadă de prostie sau lipsă de inteligență). Următorul pas este spre lumea eticii. De la matematică la etică este de făcut un pas. Pentru unii este un pas imens, pentru alții nu e decât un pârleaz. Se vorbește despre calcul moral (calculezi dacă este mai bine să sacrifici trei inși pentru a salva zece etc.). Acum se atribuie o anumită valoare etică măsurătorilor matematice. Apar jos-ul și sus-ul ca fiind inferioare, minus valorice și superioare, plus-valorice. Faci o alegere, preferi și ieși din neutralitatea matematică. Preferăm ceea ce numim superior în locul inferiorului. Spunem că primul este bun, iar al doilea este rău. Iar în funcție de contexte și obiecte, ceea ce este bine este inferiorul și ceea ce este rău aparține superiorului. No, dar gata cu abstracțiunile! Unde vreau să ajung? La cea mai de jos specie. La inferiorul rău, la ce este jos și mizer, la mizeria umană absolută. Cea care poate fi efectiv măsurată. Cum se măsoară mizeria umană? Asta este cu adevărat o întrebare filosofică. Matematica nu o poate face cu acuratețe. Ea va da doar valori cantitative – X este mult mai mizerabil decât Y, PSD-ul este mult mai josnic, bicisnic, mizerabil decât PNL-ul, de exemplu. Și își spune de câte ori este mai jos față de celălalt, îți dă un număr. Aceste propoziții le auzim tot timpul, în diferite perioade ale istoriei contemporane. Sus-jos – sus cutare, jos cutare, huo cutare, bravo cutare!

Deci, cum aș măsura mizeria umană? Karl Popper are o carte minunată, se numește Mizeria istoricismului. Poate fi măsurată mizeria istoricismului (se pleacă de la premisa că ea există, că este un fapt)? Dar a umanității? A individului? Ce măsori de fapt aici? Un prim răspuns, care nu este și cel mai reușit, căci pare mai complicat decât la prima vedere, așa cum procedez aici, tăind prea abrupt problema, ar fi acela că totul ține de fapte/acțiuni. Or, domeniul exclusiv al acțiunii sociale aparține strict unei științe/arte – politica. Așadar, cum măsori fapta politică? Prin efectele sale, ar spune un utilitarist – prin ceea ce generează. Ceea ce face un politician provoacă mai mult bine sau mai mult rău celorlalți. Iar de aici începe aventura calculării faptelor, a calculului moral. Tehnocratul este oarecum „izbăvit” de vreo vină, căci se presupune că acționează pur, rece. Caută efecte care să genereze mai mult bine pe termenul cel mai lung cu putință, iar acesta apelează la o metodă cât mai apropiată matematicii. Cifrele vorbesc, asta ar spune un tehnocrat, iar scopul vizat contează mai mult decât efectele colaterale atingerii acestui scop. Dar vedem că nu prea ne plac acești tehnocrați, ci politicienii puri, cei subiectivi, cei care își asumă sau se declară responsabili pentru faptele lor, cele care se doresc a fi bune. Dar ce observăm în lumea faptelor? Că provoacă rău mai mereu. Rele cumplite chiar. La nivel social în întregul său. Responsabilitatea lor se dizolvă în ceva indecis și de neînțeles, dar asta este o altă discuție. Altundeva caut cea mai de jos speță/specie de politician. Acesta e de găsit în acțiunea care afectează indivizi, nu mase mari de oameni. Aceasta este convingerea mea acum. Desigur că un Hitler sau un Stalin (mai degrabă Stalin, căci după un calcul rece și corect matematic, acesta din urmă este „mai rău” decât primul, căci a ucis mai mulți și a chinuit și mai mulți!) sunt personaje care au provocat un rău imens societății în ansamblul său. Sunt de o joasă specie, desigur! Dar am convingerea că vedem această josnicie, mizerie, atunci când fapta politicianului se răsfrânge la nivel individual. Asta pentru că este imediat identificabilă și vizibilă. Aici ai parte de un exemplar, de o situație mai „clară” – vezi în eprubetă ceea ce se întâmplă. Cum? De exemplu, ai parte de cea mai de jos specie de politician în momentul în care acesta face un abuz extrem de putere fără să depună un efort prea mare. Atunci când unul se căznește, cheltuie energie pentru a produce o faptă care provoacă răul – vezi Stalin, Hitler – lucrurile sunt evidente, îl studiezi ca pe un caz patologic, ajungi chiar să vezi o anume „normalitate” aici, așa cum descriu rece istoricii. Mai rău pare a fi răul făcut din vârful bocancului și gratuit. Este vorba despre răul făcut fără pic de efort, cel care vrea să arate că îndepărtează pe individul indezirabil așa cum alungi o muscă. Este răul provocat doar pentru a-ți da „o mostră” din ceea ce ar putea să facă dacă și-ar pune efectiv mintea cu tine. Precum ursul care se freacă de un copac pentru a se scărpina; în urma lui vezi doar rădăcinile și așchiile, iar el pleacă plictisit mai departe. Orice politician aflat în cea-mai-de-jos-specie este cel care poate fi oricând un Stalin, dar nu are chef pe moment să depună efortul pentru a se transforma astfel.

Așadar, cea mai de jos specie de politician este cea care provocă un rău imens depunând un efort minim. Ca atunci când, dacă este deranjat de un cutare cu un mizilic, el îi transmite că va fi dat afară de la locul de muncă. Din vârful bocancului acest cutare este aruncat în stradă că a bâzâit la urechile ursului care poate, care are puterea de a schimba complet cursul vieții acestui cutare redus la statutul de muscă. Ursul merge la serviciu a doua zi fără nicio remușcare, a uitat chiar „incidentul”. Asta în timp ce musca a ajuns în stradă, nu mai are niciun venit, caută să mănânce ceva de pe jos, dar nu are niciun ajutor de nicăieri. Cea mai de jos specie de politician este cea care îți spune: „Lasă că îți arăt eu ție! Dacă îmi pun mintea cu tine, te reduc la nimic!” Dă un telefon și musca este imediat strivită. Și câți urși d-ăștia încântați de ei cunosc…. Care fac rău din plictis și ușor, ca o boare… Arde-i-ar focul!


Valeriana heidelbergcement
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro