Au apărut înjurații și înjurătorii. Societatea este ruptă în două: cei care înjură și îi consideră pe cei care încalcă regulile impuse de la Centru a fi necivilizați, rebeli, anarhiști etc., și cei care sunt înjurați sau înjură la rândul lor Centrul și se răscoală împotriva regulilor. Nu are rost să ne punem întrebarea cine are dreptate și cine nu, cine este legitimat să înjure și cine să fie ținta înjurăturilor. Nu are rost să facem asta pentru că aici vorbim despre fapte sociale. Adică, din moment ce se manifestă un comportament social, în mod automat acesta are o cauză anume. A vorbi despre cauze nu înseamnă automat a vorbi despre îndreptățirea lor, deși interpretările în acest sens apar în mod necesar.
Ceea ce este mult mai important este că acum se vorbește despre libertate din nou, căci ea este motorul și cauza principală a acestor manifestări sociale. Tot în contradictoriu se vorbește, desigur. Ceea ce este, în schimb, destul de evident, este faptul că libertatea suferă, altfel nu ar fi adusă atât de des în discuție și, mai ales, nu s-ar discuta atât dacă nu ar determina aceste manifestări. Mai mult, se pare că iese la suprafață o variantă destul de gravă cu privire la libertate; adică nu se revine, ca de atâtea ori în istorie, la formula liberté, égalité, fraternité, ci la aspectul care părea uitat de ceva vreme, tot prezent în cadrul Revoluției Franceze: la liberté ou la mort ! Acțiunile sociale de acum par a sta sub această formulă mai mult decât sub prima. Formula aceasta, uitată de cele mai multe ori, pare a fi un fel de „cod roșu”, care se impune atunci când situația pare cu adevărat gravă. Liberté, égalité, fraternité se enunță „la foc mic” și constant (până la sațietate chiar, determinând așadar chiar o oarecare pierdere de sens), atât cât este nevoie pentru a ține sub un control constant guvernele. Dar să vedem cum arată aceste cauze și ce fel de efecte determină, concret.
Am să fac apel la ideile unui mare teoretician, John Rawls, care rămâne până în acest moment vocea primă în ceea ce privește relația dintre dreptate și politică. El pune problemele într-un mod cât se poate de particular, și caută în acest sens argumentele cele mai adecvate fiecărei idei expuse. Astfel, elementul de noutate pe care îl propune în teoria sa (A Theory of Justice – 1971), s-ar prezenta în felul următor: nu individul este cel care produce și suferă actul dreptății; dreptatea nu este atât o chestiune individuală, cât o calitate a societății în ansamblul ei. Adică, sub alte cuvinte, am spune că ceea ce contează cu adevărat este să „diagnosticăm” o societate dacă este sau nu dreaptă. Teoria sa aduce argumente (pe care nu putem să le reluăm în detaliu aici) care să precizeze care sunt criteriile și condițiile conform cărora putem desemna că o societate este sau nu dreaptă. În acest sens, el pornește de la identificarea câtorva principii. În mod necesar trebuie identificate acele elemente principiale pe care se sprijină întreg edificiul acesta al dreptății sociale. Astfel, aceste principii care ne ajută să identificăm dreptatea socială sunt aceleași care stau la baza societății însăși, în măsura în care ea este una bine-ordonată. Ce ar însemna în acest caz că „avem o societate”? Ar însemna că avem o seamă de indivizi asociați într-o relație de cooperare în vederea atingerii unui avantaj reciproc. În mod natural, orice societate este caracterizată de două acțiuni polare: conflictul și interesul comun (sau identitatea de interese). Cooperarea servește la câștigarea și realizarea acestui interes, care se dovedește a fi mai productiv, stabil și echilibrat dacă se realizează în comun decât dacă se realizează la nivel individual. Conflictul se declanșează în momentul în care apar deosebiri de opinii cu privire la distribuirea bunurilor obținute prin cooperare. În acest context se impune respectul absolut față de bunurile sociale primare. Acestea sunt: libertatea, venitul, șansele în viață, proprietatea, respectul de sine etc. Orice om își dorește aceste bunuri primare într-o măsură cât mai mare. Rawls spune că toate aceste bunuri sociale primare „trebuie distribuite egal în toate cazurile cu excepția celor în care distribuirea inegală a vreunuia dintre aceste bunuri este în dezavantajul celor mai puțin avantajați” (p.303) „Principiile lui Rawls” sunt două: 1. Libertatea (fiecare persoană are dreptul egal la sistemul de libertăți similar pentru toate celelalte persoane); 2. a) Bunurile primare de venit și avere se distribuie în funcție de cel mai mare beneficiu al celor mai puțin avantajați și b) șansele de a ocupa o poziție socială se plasează într-un mediu echitabil de egalitate. Ceea ce nu pune probleme aici este egalitatea. Problemele apar atunci când vorbim despre legitimitatea inegalităților. Inegalitățile acestea trebuie neapărat justificate, trebuie arătat că sunt sau nu drepte. Iar aici intervine același principiu al avantajării maximum posibil pentru cei mai puțin avantajați. Cea mai mare problemă o constituie, pentru Rawls, ordinea respectării acestor principii. Adică, în momentul în care ai de ales între acțiuni care să ofere o maximizare a averii, a libertății și a șanselor de a ocupa o anumită funcție în societate, pot apărea dezechilibre, accentuând pe un avantaj, și pierzând un altul. Or, spune Rawls, în toate cazurile, principiul care primează și care trebuie prezervat absolut este libertatea! Nu există o justificare a restrângerii libertății pentru niciun fel de avantaj economic sau social. O restrângere a libertății se justifică doar dacă este acceptată de cei care se vor bucura cel mai puțin de libertate. O altă regulă de prioritate este cea care vizează dreptatea. Dreptatea este și ea prioritară eficienței, bunăstării etc.
Ce ne spune, așadar, teoria în fața practicii? Avem astăzi o societate supusă unei presiuni care lovește în bunul social primar care este libertatea. Dar există o justificare aici; sănătatea publică. Ciudată turnură a sorții, căci sănătatea și siguranța individului par să devină un bun social primar care se dorește a fi pus pe același palier cu libertatea și dreptatea. Dificilă alegere! Cum să fim liberi dacă suntem bolnavi? Cum să mai cârtim în fața reducerii libertății dacă acest lucru justifică însănătoșirea. S-ar părea că sănătatea și integritatea individului sunt deasupra oricăror altor valori. Asta pare o descoperire de dată recentă; sau, mai degrabă, un caz special care poate dărâma întâietatea libertății. Până unde se întinde libertatea? Care îi este limita absolută? Siguranța socială și sănătatea! Omul este liber doar dacă este sănătos! Sănătatea devine astfel o condiție a libertății. Gândim altfel decât societatea de la 1789 care ar fi preferat să moară decât să-și piardă libertatea; Liberté ou la mort ! Acum s-ar părea că la liberté peut nous apporter la mort. S-a creat acest efect pervers în care libertatea ne poate aduce moartea! Ce fel de grupuri sociale se bat în acest moment? Înjurătorii și înjurații par a fi din două timpuri diferite; unii, pentru care libertatea este mai importantă decât orice argument – bâlbâit sau nu – în favoarea sănătății și cei care așază sănătatea la temelia libertății.
Oricât de mult ne-am gândi la aceste cauze ale actualelor mișcări sociale – fie ele realizate de cei mai puțin avantajați, marginalizați, violenți, anti-sociali etc. – ajungem la alegerea cumplită dintre libertate și sănătate. Oricum ar fi, dacă se invocă justificările de orice fel, ca să dea seama de dreapta inegalitate sau dreapta inechitate în numele salvării de vieți, problema tot rămâne în picioare, căci:
- Restrângerea de libertăți – în numele protecției sanitare etc. – a durat peste un an de zile. „Masa critică” a fost atinsă nu atât din cauza timpului „care nu mai are răbdare”, cât din cauza bâlbâielilor și ineficiențelor măsurilor luate, căci se pare că efectele acestora nu se arată.
- A spune că aceste măsuri nu își ating scopul pentru că societatea nu le respectă este echivalent cu zero, căci gradul de nesupunere socială este extrem de mic (sau, cel puțin, era mic);
- În momentul în care societatea de astăzi este una care are o încredere mare în raționalitate – cel puțin la nivel declarativ, chiar dacă masele tot iraționale rămân – atunci știința, care este privită ca vârf sau etalon al acestei raționalități, nu ar trebui să se prezinte atât de scindată prin reprezentanții săi – probabil nu în spațiul public, pentru că acest lucru va genera efecte. De ceva vreme se văd oameni de știință puși în dezbateri publice care fac să iasă la suprafață unele deziluzii sociale cu privire la imuabilitatea științei. Societatea nu cunoaște de obicei decât rezultatele muncii științifice – materializată prin tehnologia de vârf sau descoperirile teoretice unanim acceptate – și uită „munca de cercetare” care presupune multe schimbări și verificări, chiar renunțări la ipoteze și teorii întregi. Societății nu-i place să devină subiect de experiment științific; dorește să fie doar beneficiar sau client al rezultatelor științifice.
- Singurul fapt care susține și justifică măsurile care duc la restrângerea libertății este dat de sufocarea secțiilor ATI ale spitalelor, dublat de numărul îmbolnăvirilor. Acest fapt are niște efecte perverse la nivelul societății căci dă senzația din ce în ce mai mult că este… măsluit. Nu în sensul că secțiile respective nu ar fi pline sau bolnavii nu ar exista, ci în sensul în care Mass-Media și Politica are în mod natural tendința de a prezenta faptele într-un mod care să privilegieze sau să escamoteze anumite aspecte. Or, cu această ocazie, foarte multe persoane au început să compare datele și informațiile primite. De la Mass-Media și informările oficiale până la experiența personală sau cea povestită de cei apropiați (spitale în care condițiile și comportamentul unora sunt strigătoare la cer, moartea suspectă a unor pacienți, refuzul de a se face autopsii, chiar dacă știința numai astfel ar putea să descopere cauzele reale și să facă ceva, presiunea economică sub forma avantajului deghizat al marilor companii farmaceutice etc.), toate acestea împing societatea spre a reacționa într-un fel sau altul.
Revenind la Rawls, ceea ce vedem astăzi în stradă pare a fi un fel de „speță”, o situație problematică ce pune la încercare teoria acestuia. Cine sunt cei mai puțin avantajați? Bolnavii care pot muri – și foarte mulți mor! Care este acel maximum de limitare a libertății pe care îl poate accepta societatea? Ar fi dată de limita pe care o poate suporta și care avantajează această zonă a celor dezavantajați. Omul, în egoismul său, își dorește o maximizare a profitului și a avantajelor personale. Acest lucru ține de un utilitarism feroce, teoretizat de Adam Smith cândva, când punea bazele științei economice. Dar, spune Rawls, omul are tot în genele sale înscrisă tendința de a acționa și în vederea atingerii unui bine general. Sciziunea aceasta se poate vedea astăzi direct, în stradă. Nu în sensul că cei care se revoltă ar fi cei egoiști, iar ceilalți altruiști, ci în sensul că cele două dimensiuni umane sunt oferite concomitent în acțiunile politice. În ce sens? Când în pauza de publicitate între două discuții care condamnă sau susțin revolta împotriva restricțiilor care îngrădesc libertatea se introduc în jur de 98% reclame la medicamente deghizate în „suplimente alimentare”, atunci ai de-a face cu un fenomen „2 în 1”, ca la șampon. Aici este vorba despre punerea pe primul loc a profitului economic în fața oricăror altor argumente sau valori. Apoi, când vârful tehnologiei medicale îți oferă în premieră un vaccin – chiar o suită de vaccinuri – revoluționare, iar nici după câteva luni apar tot felul de coincidențe ciudate (morți, infectări puternice sub vaccin etc.), iar acestea sunt imediat trecute la rubrica „coincidențe nefericite”, statisticile nu își mai au rostul. Sinceritatea ar fi fost mult mai productivă! Nu se poate să măsurăm cu unități diferite același obiect, în funcție de „preferințe”. Dacă procentul celor dezavantajați de boală este etalonul acțiunilor politice, atunci dezavantajații – care ar putea fi și unul singur – care par a fi victime ale restricțiilor sau efectelor perverse ale științei sunt și ei la fel de îndreptățiți să se revolte sau să își ceară protecția și siguranța. Sentimentul unei „nedreptăți” sociale se instalează și el din ce în ce mai mult la nivelul marilor grupuri, dublând efectele perverse.
Facebook
WhatsApp
TikTok
