TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Cârtirea națiunilor

    Principală avuție a națiunilor pare să rămână cârtirea. „A cârti” înseamnă a-ți exprima nemulțumirea în mod constant, a critica sau a te plânge constant de tot felul de lucruri. De obicei se face asta în absența destinatarului principal. Adică este vorba despre un fel de lamentare cu obidă. Soldatul cârtește față de deciziile generalului. La ruși am văzut de curând asemenea secvențe incredibile. Sigur vor sfârși cu sinucideri sau îmbolnăviri cu plutoniu! Doar este în sângele rușilor să stingă astfel asemenea accese de cârtire. Elevul sau studentul cârtește față de „tratamentele inumane” la care este supus de către profesor (aceste tratamente presupun de cele mai multe ori să citească vreo carte sau să scrie trei sau patru pagini). Pacientul cârtește în fața comportamentului medicului sau a modului în care este tratat (față de primul aspect uneori e îndreptățit, iar față de al doilea aspect de cele mai multe ori nu este îndreptățit). Angajatul cârtește față de modul de comportament al angajatorului – de cele mai multe ori îndreptățit! 

    Ce să însemne acest fenomen din punct de vedere social? Se adună tensiuni care trebuie să explodeze, desigur. Iar explozia nu poate fi decât violentă. Cârtim și ne zbuciumăm de peste 100 de ani – comunism plus neo-comunism – față de tot ce ține de politică. Nu mai spun despre acel „ei, și ce?!” pe care îl tot auzim; sau acel „cârtim degeaba!”. Nu este chiar degeaba, căci această cârtire a societăților are ca efect o întărire a destinatarului. Sau o adaptare, mai degrabă. Politicul s-a adaptat perfect la acest fenomen. A găsit și găsește în continuare modalități de contracarare a oricărei forme de cârtire. În principal folosindu-se de mijloace din ce în ce mai violente. Mârâim unii la alții cu putere de peste doi ani, de când ne-a năpădit pandemia. Cei vaccinați la cei nevaccinați, cei nevaccinați la guvernanții care obligă, profesioniștii din sănătate la industria farmaceutică, iar industria farmaceutică la întreaga planetă. La toate gardurile națiunilor nu auzi decât mârâit de cârtitori, iar unii s-au apucat deja să muște și din gard. Explozia este iminentă. Explozia de violență! Spiritul ultimilor ani este clar pus sub semnul jecmănirii aproapelui. De la marile corporații până la marile guverne, totul funcționează după logica jecmănirii. Norma juridică sau norma etică sunt complet șterse. Legea se inventează exact după nevoia de a atinge un scop. Iar eticul este strivit complet sub bocancul indiferenței sau al unor neo-marxiști-cu-viziune-a-viitorului. Până și Trump dorește să fie un președinte anti-sistem. Unii cârtitori mai vechi vor spune că este o sămânță de anarhism în Trump, dar nu este vorba despre așa ceva. Este vorba doar despre o cârtire în zadar, fără finalitate și fără sorți de izbândă. În final, omul cârtește în fața lui Dumnezeu. Cu ricoșeu, lovind mai întâi în Biserică sau în reprezentanții săi. Bine, pot face asta îndreptățit, căci o mare masă – critică, de altfel – a acestor reprezentanți se află în poziția de jecmănitori, de aceea „îndreptățirea” în a lovi în instituție este imensă. Dar Dumnezeu? Cârtim că stă și doar privește la suferința noastră! 

    În toată această imensă cârtire, cine o duce bine? Cine este ferit de fenomenul ăsta? Mâna invizibilă, cea care mișcă totul ca într-un scenariu extrem de rațional și conștient. De aici apar în societate grupuri de cârtitori care sunt considerați a fi conspiraționiști. Ei văd acțiune rațională și planuri ascunse peste tot – uneori se înșală, alteori, nu. 

    Acum, problema pare a fi următoarea: cârtirea are sorți de izbândă în a se metamorfoza în ceva care să aibă eficiență sau va sfârși ca de fiecare dată, istoric vorbind, în violență pură? Cum ar arăta o eficientă acțiune politică, socială, civică, profesională, individuală în care s-ar transforma tot acest tsunami de cârtiri? Toată planeta pare a fi complet blocată în acest sens. Marii optimiști ai raționalității și ai civilizației par a lucra doar la încurajarea lâncezelii, iar ca maximă acțiune… doar cârtirea! „I-am zis-o șefului!”, iar individul pleacă acasă mulțumit. Am auzit pe mulți prieteni că în urma unor procese intentate și, mai ales, câștigate, nu au obținut mai nimic în afară de această „câștigare pe hârtie”. Cred că o colegă dintr-o altă universitate este campioană la asemenea câștigări de procese. „Și? întreb eu. Ți-au dat despăgubiri? Sau: dacă ai câștigat, ți s-a pus la dispoziție cutare lucru cerut?” „Nu!” Atunci? „Am pus în ramă hârtia care îmi dă dreptate în urma procesului și basta! Dacă vreau să obțin mai departe și lucrurile ce rezultă de aici, trebuie să încep alt proces, pentru executare etc.” „Și? Nu cârtești măcar?” „Nu!” „De ce?” „Pentru că așa merge lumea!” 

    Nu contează că este vorba despre un simplu proces pentru accesul la informații publice sau despre căderea unei rachete peste doi oameni, cădere care ar putea duce la un nou război. Nu contează aceste lucruri în sensul că ambele pot fi deturnate. Prima – cea la nivelul individului – prin ignorare și trimitere de la biroul A la biroul B până când cedează, iar a doua – cea de la nivelul social – pentru că întotdeauna evidențele pot fi negate oficial, iar discursul oficial pare a fi deținătorul absolut al adevărului, ca atare el și numai el poate și trebuie să fie urmat. Exact ca în perioada pandemiei. Îți cade o bombă în cap? Cârtești? Bravo! Poți să o faci! Putem să te chemăm și la televizor să povestești pățania ta. Putem chiar să declanșăm articolul 4 sau chiar 5 al NATO. Putem chiar să băgăm întreaga țară în război pentru asta. De ce? Pentru că totul poate fi un motiv întemeiat pentru a face acest lucru și…. în același timp…. totul poate fi redus la fel de bine la un fapt banal. Depinde de ce interese ies la suprafață și cui îi ajută fie un război, fie o aplanare a războiului! Ție îți rămâne doar să cârtești. De ce? Pentru că doar așa poți să declari că te mai simți liber! Halal libertate, dar… asta este! Așa merge lumea!