Constantin Noica, în cartea sa Povestiri despre om, face un exercițiu de vulgarizare științifică, adică „traduce” pe înțelesul tuturor Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Nu am să intru în miezul cărții. Am să mă refer la un fragment extrem de interesant din punct de vedere sociologic/social.
Spune Noica: „Pe scena lumii se ridică un personaj nou: domnul Fiecare.” Acest lucru se petrece după Renaștere. Adică în momentul în care rațiunea devine o facultate a „bunului simț”, cum spunea Descartes. Rațiunea aceasta – care este prezentă în fiecare individ – este capabilă să emită legi care să guverneze, să țină în stăpânire generalul uman și nu numai. Marea Rațiune aparține fiecăruia. Oricare ființă individuală umană poartă în cutia craniană energia pură a Rațiunii capabile să pătrundă, să observe lumea, să acționeze asupra ei și, mai ales, să emită legi. Dar, adaugă Noica, dacă acesta este într-adevăr un salt imens în istoria umanității, aceasta vine la pachet și cu reversul medaliei, adică cu „efectele adverse” ale sale. „Nu cumva Fiecare este Nimeni?” se întreabă Noica, interpretându-l pe Hegel. „Prostia umană, nepriceperea și incultura sunt totuși undeva inteligență, pricepere și cultură, în măsura în care poartă cu ele rațiunea”. (pp. 135-136) Până și prostul care nu se pricepe la nimic, prostul egal cu altul până la aneantizare, lipsit de personalitate, de individuație, este depozitarul unei cunoașteri, culturi, priceperi. Este, cu alte cuvinte, cel ridicat în slăvi în toate politicile actuale. În politicile comunicaționale, culturale, educaționale, politica pură…. În orice domeniu mergi, cu cât urci mai mult pe scara ierarhică, dar peste un nimeni care se crede cineva și ca atare emite niște legi despre fiecare. Aceste legi ale prostului sunt cele care sunt pline de truisme: „Fiecare trebuie să își facă treaba!” (care, de fapt, spune că „nimeni nu își face treaba”), „Fiecare trebuie să fie moral!”, ce spune: „nimeni nu este moral!” ș.a.m.d.
În acest siaj se vede, totuși, urma autentică a Rațiunii. Cum? „Un elev prost știe totuși perfect să judece un profesor bun; un public, în sânul căruia fiecare nu știe nimic, recunoaște sau respinge pe drept operele celor care știu totul.” (p. 136) Ei, ia-o p-asta! Nu astfel funcționează societatea? Pe acest prinicpiu paradoxal? Și nimeni nu se revoltă, nimeni nu se dă peste cap. Românul, are o vorbă cruntă care sistematizează perfect ce spune Noica aici: când îi spui românului că este imoral cutare lucru, că un nimeni a făcut ceva revoltător, acesta, românul, nu te aprobă, ci va veni cu propoziția-scuză perfectă: „așa este peste tot, ce te miră!” Adică, „nimeni nu e de vină!” Sau, cei optimiști, spun: „fiecare dintre noi este de vină!”, dar formula, cum am văzut mai sus, este de fapt un ricoșeu al lui „nimeni nu este de vină!” Ce este de făcut? Foarte interesantă soluția lui Noica, sociologic vorbind, la aceste atitudini/manifestări. „Nu e nimic de făcut decât să lași acest persobnaj, numit Fiecare, să se urce pe scena lumii. Dacă vrei să-l învingi, trebuie să-l lași să învingă.” (p.136) Se epuizează. Se consumă doar acționând astfel. Rațiunea va învinge doar după ce fiecare ca nimeni estă lăsat să-și facă numărul. Atunci mai tragem ceva nădejde că vom reuși.
Dar ce se petrece astăzi? Vedem că fiecare ca nimeni persisită. Tot urcă pe scară; nu se întrevăd speranțe de izbândă a Rațiunii. Pare să nu se mai sfârșească înflorirea lui Nimeni. Orice individualitate este ștearsă din start, iar noua generație (numită și Z), pare să încheie definitiv nu numai alfabetul, ci și o formă ontologic-umană. Citeam de curând că această generație nu are nicio aspirație îndreptată spre a fi cineva, a se detașa de mulțime. Nici măcar în adolescență, adică în perioada cea mai separatoare din ciclul vieții. Scopul lor este să fie una, să fie nimeni, fără ambiții, fără dorințe mari. Doar ca fiecare să fie parte a unui Borg și doar atât. Se simt bine doar în banc, precum peștii. Acesta să fie numele dat aceluia, care se cheamă „Legiune”?
Facebook
WhatsApp
TikTok
