TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Ca să suportăm realitatea, ne trebuie un vis

Se pare că Freud ar fi spus acest lucru: ca omul să suporte realitatea, îi trebuie un vis. Acest lucru aruncă în aer toată creația. Asta pentru că, în fond, urâtul, suferința și răul domină detașat în Univers. Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, tot ar fi fost bine. Încăpea optimismul în lume și își avea și rostul. Numai că și visele – inclusiv visurile – pot fi infestate de realitate. Ei, în acest moment totul este pierdut. Ce ai să faci când vezi o lume prăbușindu-se? Ce ai să faci când oriunde privești nu vezi decât suferință? Și Prinți ai Întunericului care fabrică vise și visuri pe bandă rulantă? Lucifer este prințul de drept al acestei lumi. Lui i se închină peste trei sferturi din suflarea omenească. Și prosperă. Mult! Sărăcia cruntă ne adâncește sufletele în nămol. Vorbele înveninate duc o duhoare a sufletelor care se țin ascunse în corpuri de plastic și silicon. Banii cu duiumul se câștigă ușor de adulatorii Prințului Întunericului, și foarte greu de cei care încearcă visuri și vise mărunte și mici. Unde să ieși pe piață cu două lulele, două surcele? Grija de a-ți pierde locul de muncă aparține celui care știe lucruri, care visează. Cel care habar nu are de nimic, acestuia nu-i pasă unde va fi mâine, căci banul îl urmează. Strivești aproapele fără nicio urmă de remușcare, așa cum calci pe furnici și alte lighioane mărunte și tu habar nu ai că ai luat mii sau sute de vieți într-o simplă plimbare prin iarbă. Cioran este cel care a descris cu adevărat realitatea dezbrăcată de orice vis. Citiți-l până îl veți înțelege! Iar cei care visează, fie visează atât de adânc încât le-au amorțit simțurile, fie au făcut pact cu Prințul acestei lumi, cel care le livrează vise la cheie. Unde mai găsim năduful lumii? Unde mai găsim un erou care să se ridice din visare și să pună stăpânire pe realitate cu ajutorul visării sale? Acțiunea a murit în lumea asta! Vita contemplativa a cucerit definitiv vita activa. Toți suntem fixați într-un scaun și avem ochelari și manete în mâini cu care conducem un vis în care nici măcar nu pătrundem în el. Jocul virtual este cel care definește lumea asta. Jocul virtual ne-a smuls din vita activa și ne-a țintuit definitiv în vita contemplativa. Mă rog, într-un surogat de vita contemplativa, căci nici măcar gândire nu se poate spune că este exersată acolo. Totul este un joc pervers al visării ademenitoare a Prințului. Atât! Imbecilul și scursura umană capătă titluri înalte, devenind chiar maeștri abilitați în a educa tinerele generații. Oameni de carton care trăiesc doar în bezna unei realități modificate de un vis sau o visare. Drogatul este un om adâncit cumplit în această visare defectuoasă, antiumană. La capătul visului se află realitatea – o altă realitate. Omul nu este capabil să viseze în jurul realității pentru a și-o face pe aceasta trăibilă, ci merge până la capătul visării, acolo unde modifică realitatea și mai mult, făcând-o și mai de netrăit. De aceea spulberi semenii pe lângă care treci și tu nici măcar nu observi. De aceea sfidezi orice lege a gândirii și orice lege a naturii. Se droghează toți în mediul virtual al jocului Mass-Media unde analizează cum de a explodat o țară întreagă de la o butelie de gaz. Și merg pe fire care îți arată că visarea este imensă. Unde nici gândul nu s-ar fi dus! Acolo mergi… și vezi din nou politicieni și securiști care au o realitate de granit! Prinții acestei lumi! Și te lași dus de nas că butelia a explodat pentru că nu au existat avize și hârtii. Dosare și aprobări. Asta când totul se reduce la o logică măruntă, de gâgă: nu descarci baritai magazia cu gaz și ai țigara în gură! Poți fi instruit și la Harvard, poți să treci și prin furcile caudine, că tot vei ține astfel țigara dacă ești imbecil adâncit în drogul visării. Mai mult, când dintr-un miliard de butelii, doar una bușește, nu pentru că metalul și șurubul erau defecte, ci pentru că tot tu aveai țigara în gură, nu te apuci să distrugi toată realitatea pentru a impune visarea ineptă! Vine Marele Plăvan și ne spune că Statul a eșuat, după ce realitatea i-a arătat câte spitale a făcut de la ultimul incendiu, câtă corupție a stârpit, câtă sărăcie a eliminat, câtă carte a băgat în mintea imbecililor… Apoi vine și spune că Statul nu a eșuat, că vedem prea în negru realitatea. Adică o cotește din nou spre visare. D-aia adâncă! Oricum ar fi, nu uitați că vom fi cu toții plonjați cât de curând în Marele Vis al Schimbării! Adică vin alegerile și trebuie, adică trebuie să ieși la vot, ca nu cumva cineva să vină să ți-l ia și îți mai ia și minunata șansă de a-ți autentifica dreptul de a suferi din nou o realitate de care vrei să scapi într-o nouă visare! Nu ai scăpare! Dacă nu votezi, faci jocul cuiva! Dacă votezi, nu ai cu cine! Dacă votezi pe X, e totuna cu Y! Na, cum scapi din jocul ăsta? Cum dai game over? Cum ieși de aici? Cum adică „cum”? Visând altceva!