TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Biserică, Stat, Religie

    Citesc cu o mare satisfacție cartea lui Bronislaw Wildstein, Revoltă și acceptare, apărută la Cetatea de Scaun din Târgoviște. Cartea autorului polonez trebuie citită de multe ori, căci mustește de informații extrem de interesante despre timpurile noastre (subtitlul este chiar acesta, eseu despre timpurile noastre). Nu am să aduc în discuție acum decât o consecință a unor idei cu privire la religie și biserică. Fac acest lucru și pentru că un bun prieten din copilărie „mi-a comandat” un punct de vedere cu privire la Biserică. 

    Autorul menționat se poate încadra extrem de clar în tipul de gândire de dreapta. O dreaptă pură, aș spune. Probabil deja vă este antipatic, căci planeta în întregime este sub semnul mentalității de stânga, al unei stângi care băltește într-o zonă destul de extremă, de factură neo-comunistă, și prin urmare respinge orice ar veni din sfera dreptei. În ce ar consta gândirea de stânga și care ar fi legătura cu Biserica, Statul și Religia în general? Să o luăm sistematic.

    Primul lucru pe care ni-l spune manualul de istorie a ideilor politice atunci când abordează dihotomia stânga-dreapta, privește esența absolută, numitorul comun al tuturor formelor de ideologii și doctrine care se încadrează în această dihotomie. În ceea ce privește stânga, această esență constă în nemulțumirea față de lumea aceasta, față de ordinea lumii. Dreapta, în schimb, este cea care se mulțumește și respectă ordinea lumii, încercând să integreze omul în această lume/natură, fără a produce rău nici lumii, nici omului. De ce aduc în discuție chestiunea de tip politic? Și de ce această esență? Pentru că, istoric vorbind, ideile acestea nu aparțin strict sferei politice, ci celei religioase! Orice religie mare a lumii ați lua, veți găsi în forme diferite ideile de mai sus, dar fără să mergeți atât de departe și să spuneți că religiile ar fi de „stânga” sau de „dreapta”. Asta ar fi o exagerare fără niciun fel de acoperire. Hindușii vorbesc despre Natură ca fiind veșnic învăluită (la fel și egiptenii, în personificarea zeiței Isis), mergând chiar a spune că este o mare iluzie! Lumea în care trăim nu este reală, ci o imensă pânză iluzorie – Maya – care ne înșală continuu. Trezirea înseamnă să te eliberezi de suferințele provocate de această imensă iluzionare. Creștinismul vine ca o alternativă pentru a soluționa problema salvării – lumea aceasta este cea a încercărilor, adevăratul sălaș al sufletelor se află în Împărăția Cerurilor – Ierusalimul ceresc este separat de Ierusalimul pământesc, tot așa cum Puterea Divină este separată de Puterea lumească (Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu). Această formulă ar plasa lumea în centrul său, în atitudinea echilibrată. Nu neglija corpul, căci el este locul unde stă spiritul, pare să spună foarte multe religii, îndemnând astfel la un echilibru. Dar cum de ajungem astăzi la o negare atât de vehementă a Religiei și a Bisericii? De ce asta? 

    Pentru că gândirea politică a transformat anumite idei în programe de acțiune (ideologii) care experimentează și implementează în lume moduri de a fi ale omului. Iluminismul este cea mai mare salvare a lumii și în același timp în el se află și germenii celei mai mari pierzanii! Rațiunea a eliminat iraționalul! Zeul Rațiune a creat o armată de „ființe intermediare” care ar defini realitatea unică: obiectele tehnologice. Omul a înlocuit pe Dumnezeu cu propria sa ființă. Dumnezeu ține de iraționalitate, nu poate fi experimentat și nici nu prea ne ajută efectiv, vizibil, concret, așa cum ne ajută o mașinărie! Dacă Dumnezeu ne-a creat pe noi, atunci noi îi imităm gestul și ne creăm propria lume, după chipul și asemănarea noastră. Nu mai avem nevoie de El, pentru noi Dumnezeu a murit! Omul poate să corecteze lumea, să pună în locul Naturii o altă natură, mai puțin rea și nemulțumitoare. Dumnezeu ne-a dezamăgit, l-am așteptat prea mult și suferim prea tare fără ca el să intervină în vreun fel, de zici că nici nu ar exista! Dar cine ne-a adus aici, să gândim astfel? Religia. Cum? Simplu, ea este cea care ne-a scos din animalitate. Oricum ați căuta originea lui humanitas în trecut, nu veți ajunge în alt loc în afara religiei. Primul om civilizat, primul om care a preferat să gândească și să simtă plăcerea gândului în locul plăcerilor pântecului a fost omul religios. Este cel care a lăsat sapa din mână și a preferat să contemple invizibilul, ființele invizibile. Oricât de imaginare ar fi aceste ființe invizibile, oricât de mult ne-am lega de „opiul” națiunilor, oricât de mult am alunga întreg conținutul religios al lumii în sfera iraționalului și/sau a mitului, nu putem să negăm acest prim gest uman de a ieși din animalitate, iar acest prim gest nu vine ca fiind unul pur rațional, în genul lui Rahan, omul primitiv cu care ne-au hrănit imaginația benzile desenate comuniste (sau de stânga, intrate pe filieră franceză în România), ci vine pe linia omului primitiv care a refuzat să mai plece după vânat și a preferat să se retragă în contemplația de tip imaginar. Acest imaginar care este unul mult mai puternic decât ceea ce numim în mod curent realitate, pare să nu fie chiar lipsit de consistență, ci să fie populat cu ființe care s-ar părea că au puteri mult mai mari decât arcul și săgeata. Omul a ieșit astfel din carnea animalului și s-a ridicat la nivelul de Om. S-a ieșit cu ajutorul religiei. Iar a nega astăzi acest lucru sau a-l considera desuet, chiar lipsit de importanță, înseamnă să te rupi artificial de rădăcini, să-ți fie atât de rușine de tine încât să te transformi mai degrabă într-un monstru aruncător de bombe nucleare decât să respecți imaginea unui sfânt sau a lui Dumnezeu, oricum ar fi el reprezentat într-o religie sau alta!    

    Biserica devine o instituție socială, adică o formă politică ce pune în aplicare ideile religioase! Biserica poate fi condamnată, poate fi populată de indivizi dubioși și chiar de criminali, poate să devieze de la ideile sale fondatoare sau la ideea de Bine, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu sau religia sunt de condamnat pentru atâta lucru. „Reprezentantul pe pământ al lui Dumnezeu”, care ar fi Papa sau Chiril al Rusiei (nepunând semnul egal între cei doi, normal!) nu înseamnă nimic altceva decât că ne plasăm într-un alt tip de discurs acum, anume unul lumesc, politic. Răul din Biserică vine de la Om, nu de la Dumnezeu! Răul oamenilor din Biserică aparține strict valurilor influențelor politice care transformă în felul acesta Biserica într-un fel de „stat paralel” (fără să vă gândiți la ceea ce se înțelege astăzi prin această noțiune – deep state), de alternativă politică ce ar depinde în continuare de ideile etice, căci politica în sens comun este cea care s-a rupt la un moment dat de ideile etice. Cu toate acestea, această nemulțumire față de lume dublată de încrederea oarbă în rațiunea umană, cea capabilă să schimbe erorile naturii în realități noi, mult mai de acceptat pentru ființa umană, pare că a pătruns și în mentalul politic bisericesc. De aici această cădere și decădere a sa. Or, a elimina Biserica doar pentru că este coruptă astăzi înseamnă exact același lucru cu a dori să elimini Statul pentru că este extrem de nociv pentru individ. Adică, am fi în mod autentic anarhiști. Anarhia aceasta ar conduce la haos general dacă nu ai să pui în locul acestora imediat o altă structură. În felul acesta vedem că trebuie să ne întoarcem la alternativa încrederii în legile naturii, în respectul pentru tradiții și pentru ideile care par atât de iraționale, mitice și imaginare! 

    Nu vă gândiți că a pleca pe Marte ar fi o soluție! Adică un fel de tabula rasa, prin care am eliminat dintr-un foc atât Religia, cât și Biserica și Statul! Am fugi pe altă planetă doar noi, Oamenii, împreună cu zeul nostru Rațiune, și toate lucrurile vor fi minunate! Până și aerul ni-l vom procura! Fugim de ce anume? Cum să putem fugi de natura noastră? Acolo nu am fi corupți? Păcătoși? Plini de invidii și dornici de a ne elimina adversari? Nu am avea dușmani? Nu ne-am organiza? Nu am folosi un sistem de drept, de legi? Toate acestea ar fi complet noi? Și cine ne garantează că monstruozitățile acestor noi construcții – „de la zero” – nu vor fi cu mult mai cumplite decât toate cele trăite pe Pământ? Stânga extremă, cea care fascinează și astăzi (comunismul) ne-a arătat că acest sistem este cumplit! Și asta numai pentru că am dorit să eliminăm o clasă socială și să ajustăm întreg sistemul naturii pe principiile unei noi ideologii/religii, inventate de om și nefiind în acord cu nimic transcendent! Doar pentru că eram jenați și deranjați de ordinea lucrurilor. Vă dați seama ce ar însemna ca acest experiment să se repete în ceruri? Adică pe altă planetă?