Marea cultură rusă este văzută fie mai mare decât este, fie exact cât de mare este. Numai proștii o văd mai mică decât apare în realitate. Noroc că ăștia sunt puțini și nu contează. Oricum, toate națiunile au o cultură care contează în economia ideilor, a produselor creatoare la nivelul umanității. De fapt, doar cultura ne dă dimensiunea humanitas-ului. Are cultura rusă ceva special? Adică are ea ceva „mai” special decât au toate celelalte culturi ale lumii? Nu, în măsura în care toate se situează la acest nivel. Atunci, de ce este ea adusă mereu în discuție de… ruși? Pentru că raportarea la această cultură se face deosebit de către ruși în primul rând. Cei care și-au bătut joc cel mai mult de oamenii de cultură ruși sunt tocmai rușii. Chiar ceea ce restul lumii numește „cultură”, rusul consideră că aparține unui fel de ilic colorat pe care îl îmbracă mujicul pentru a camufla, pentru a păcăli o victimă. Cultura, pentru rus, motiv de mândrie mare, nemăsurat de mare, în realitate ocupă locul unui fel de „tutuiacă” pe care o folosesc vânătorii pentru a striga rațele, ademenindu-le ceva mai aproape, pentru a intra în bătaia puștii lor. Românii încearcă de ani de zile să-i imite pe frații ruși în a-și bate joc de propria cultură și de reprezentanții acesteia. Nu știu dacă reușim mai bine decât ei la capitolul ăsta. În fine, de ce spun astea? Mai întâi, nu o spun eu, o spun chiar rușii – cei puțini, dizidenți… Iată!
Ce face rusul acolo unde pune piciorul pentru prima dată în istorie? Distruge cultura de baștină. Cum? Șterge limba. Și o înlocuiește cu cea rusă. Apoi cultura locului este înlocuită cu cea rusească. Apoi urmează îndoctrinarea continuă – „cultura rusă este cea mai mare din lume!; cel mai mare savant care a descoperit rădăcina de păpădie este rusul X; cel mai mare pod din lume se află la Moscova, și a fost făcut de rusul Y…” După ce o ții tot așa vreo câțiva zeci de ani, începi să crezi că nu există decât o unică formă culturală care merită apreciată. Mai mult, singur îți arunci la gunoi tradiția și îți ceri scuze pentru primitivismul din care ai făcut parte. Apoi urmează o perioadă în care trebuie să mulțumești poporului rus, care cultură și libertate ți-au adus. Rusul este convins că te-a civilizat, că te-a scos din comuna primitivă. Apoi vine emanciparea, începi să nu mai suporți binele rusesc și te revolți. Dacă reușești să te rupi de Mama Rusia, atunci ești cu adevărat tare. Rusul pleacă, dar la plecare el îți bate obrazul și-ți spune cât de nerecunoscător ești pentru tot binele pe care ți l-a făcut. „Bine, să nu zici că nu ți-am spus!” Și pleacă la el acasă. Vorba vine că pleacă… el nu pleacă niciodată, dar îți dă impresia că a plecat. Industria tot la el rămâne. Se preface că te lasă să vorbești din nou limba ta, că revii la valorile tale culturale ș.a.m.d. Dar semințele puse de rus cândva încolțesc acum. Vei merge mai departe pe linia respectivă, astfel încât, într-o zi, când rusul revine, îl iei în brațe de fericire. Unii se revoltă pentru asta. Și se apucă să facă tâmpenii. Adică să îl scoată pe Ceaikovski din sala de concerte, să-l elimine pe Dostoievski din literatură. Ăștia nu au priceput nimic. Ei cică așa se rup de invazia culturală rusească. Cum să faci așa ceva? În fine, nu despre cazurile astea este vorba. Ci, cum s-a format cultura asta rusească?
Simplu, prin împărțirea în două, cum spune Oleg Panfilov, a celor care s-au ocupat cu fabricarea culturală de stat și a celor care au fugit cât mai departe de suferințele și umilințele trăite sub același stat. Oamenii de cultură s-au împărțit în cei care cântă numai ceea ce Statul spune, aceștia fiind plini de decorații afișate precum generalii pe piept, decorații de tinichea care exprimă doar gradul de obediență și lipsa crasă de libertate de creație, și cei care fug, care caută să creeze în afara Rusiei, departe de bătaia de joc a Statului. Vă gândiți că în istorie lucrurile au stat altfel. Că Dostoievski, Ceaikovski, Tolstoi… adică cei atât de emblematici pentru cultura rusă și pentru care Putin plânge acum de sare cămașa de pe el, au fost niște răsfățați naționali? Nicidecum. Dar cum?
- 13 noiembrie 1849, Comisia juridică militară condamnă pe inculpatul Dostoievski Feodor la „degradare civică și pedeapsa cu moartea prin împușcare”! De ce? Pentru că a citit și „nu a denunțat difuzarea scrisorii criminale a literatului Belinski despre religie și guvern”. Dar tot Statul rus a fost milos cu nemernicul de Dostoievski: nu l-a mai omorât, i-a comutat pedeapsa cu moartea în patru ani de ocnă. Vedeți? Cum să mai spuneți că rușii nu își apreciază valorile culturale?
- Cazul lui Lev Nikolaevici Tolstoi: 1901. Excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă! Biserica era la guvernare atunci! (Acum cică nu mai este! Sic!) Sfântul Sinod Cârmuitor, la 22 februarie 1901 anunța: „contele Lev Tolstoi nu mai este membru al Bisericii Ortodoxe, deoarece convingerile sale – expuse în public – sunt incompatibile cu o atare calitate de membru”. Tolstoi a recidivat și mai puternic, mai ales când a murit. Astfel, în 1910, colonelul von Kotten, șeful Poliției Secrete din Petersburg, întocmește următorul raport ministrului Afacerilor Interne al Imperiului Rus: „Întru completarea informărilor din 8 noiembrie curent raportez Excelenței Voastre unele date despre tulburările tineretului studios ce s-au produs pe 9 noiembrie curent… cu prilejul funeraliilor răposatului Lev N. Tolstoi. La ora 12 ziua au fost oficiat la Biserica Armenească parastasul răposatului L. N. Tolstoi, la care au fost prezenți circa 200 de persoane care s-au rugat, preponderent armeni, și o parte neînsemnată a tineretului studios… Preoții armeni a oficiat [sic!] încă o dată parastasul la sfârșitul căruia biserica a devenit neîncăpătoare pentru toți cei care se rugau, o parte considerabilă a cestora stăteau în pridvor și în curtea Bisericii Armenești. După încheierea parastasului, toți cei aflați în pridvorul și în curtea bisericii au cântat „Veșnica Pomenire”…” (apud O. Panfilov – Istorii antisovietice, 2021, p. 233).
- Adăugați acestor două cazuri care reprezintă emblema culturii ruse pe marii scriitori ruși și căutați să vedeți cauza morții fiecăruia sau să vedeți motivele emigrării lor. O să fie amuzant.
Așadar, această mare cultură stă pe o bază imensă de rezistență, de opoziție față de autoritatea statală rusească. Aceeași autoritate se plânge astăzi, prin vocea lui Putin, că Occidentul caută prin orice mijloace să atace și să nimicească marea cultură rusă! Eh, așa, da! Acum se ia apărarea culturii! Bravo! Se repară lucrurile… Sau, nu! Încă o dată, cultura este târâtă într-o mizerie de interes politic, căci este tare bună ca scut în aceste momente. Cum Putin nu prea poate să folosească scut uman, care era atât de bun cândva (poate nu i-a dat nimeni ideea, iar el a uitat de această metodă), se folosește de cultură. O vede amenințată, nedreptățită, plânge pentru ea, căci este atacată din toate părțile. Ce să mai vorbim, tâmpenia socialist-marxistă, cea care a început prin SUA, declanșată tot de emisarii comunismului rusesc, cea care dărâmă statui ale unor personaje istorice, precum Columb sau Lincoln, și care apoi scoate din universități pe Shakespeare și Heidegger, dar dezvelesc statui de-ale lui Lenin prin Germania, acum s-a întins și la Dostoievski și Ceaikovski. Iar pe rus îl miră asta! Mai mult, rusul este revoltat că ăsta este Occidentul, cultura occidentală depravată care face aceste mizerii! Normal că sunt niște mizerii, dar nu tot rusul, prin emisarii săi socialiști-marxiști-neo-marxiști sunt cei care au început povestea asta? Naziștii ăștia care trebuie stârpiți atentează la cultura rusă! Până aici! Pe cultura rusă numai Statul Rus are voie să o umilească și să o ponegrească! Sau să o înalțe! „Și Lenin e atât de tânăr!” sună titlul unui cântec patriotic rusesc din minunatul secol al XXI-lea, cântat de o mare vedetă de la Moscova!
Facebook
WhatsApp
TikTok
