TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Ageamiii cu ifose

Mereu îmi spun că nu mai scriu despre tarele lumii acesteia. Îmi e foarte greu. Cred că scriu terapeutic; mă exorcizez… alung dracii prin scris, ca Cioran. Vă descriu niște evidențe. Deci, cei care v-ați săturat să tot citiți despre lucruri pe care le știți deja, puteți să treceți la altceva. Așadar, subiectul de astăzi este ageamiul cu ifose. Ce specie umană este aceasta?

            Este specia care are o bucurie nespusă să își bată joc de cei care vin la ea în birou. Sau care au nevoie de această specie în vreun fel. E alcătuită din cei care „aplică regulamentul”. Habar nu au nici de principii de drept, nici de meserie, nici de minimum simț moral sau empatic. Specia aceasta pleacă de obicei de jos. De foarte jos. Adică înainte au avut o meserie „nenobilă”. În ochii lor, că nu se pricepeau nici la aia. Le era rușine cu ce făceau înainte. Era sub demnitatea lor și sub nivelul intelectual pe care îl au. Prin tertipuri și frecuș de palme, reușesc să obțină un post oarecare. Probabil fac și Facultatea de Drept. Sau Academia de Științe/Studii Economice. Habar nu au de principii elementare de drept sau de economie, normal. Deci, obțin prin pile și relații sau prin hazard un post călduț – funcționar public – și începe circul. Cine le calcă pragul, sunt supuși Sistemului Birocratic pe care îl interpretează după cum știu ei. Dacă le atragi atenția, se irită. Îți replică tăios: „Ce, știi dumneata mai bine decât mine?!” Și începe bătaia de joc. Te trimite să fotocopiezi pagini albe, să iei aviz de la Suceava și dacă nu scrie cu albastru, du-te să iei aceeași culoare ca să fie ștampila pe timbru. Sunt sufocate aceste persoane de treabă. Mereu se vaietă. Nu le place serviciul acesta. Spun la toată lumea cât e de greu. „E greu să lucrezi cu oamenii!” Își bat joc de clienți, se ofuschează dacă te enervezi și ieși trântind ușa. Că ageamiii sunt „sensibiloși”. Poți să le arăți orice, să vii cu orice argument, ei sunt ficși ca Stânca Gibraltarului. Îți vorbesc din vârful buzelor și sunt aroganți cât Everestul. Căci sunt Ageamii! Că au ifose și au probleme. Toată lumea e proastă, ei sunt deținătorii frâielor instituțiilor. Fără ei, nu obții avizul și dacă ți-l dau, te fac să crezi că ți-au făcut un hatâr, că le ești dator pentru asta. Au găsit ei o „soluție”, iar fără să o fi găsit ei, te lăsau prost și incapabil și nu îți vedeai treaba făcută. Gândacii și oamenii sunt din aceeași specie pentru ei. Trebuie să nu îi deranjezi în afara programului și nici în concediu. Țin la acest lucru, căci s-au săturat să tot consulte pentru tine formulare, legi și regulamente de-a valma.

            Dincolo de această descriere pe care o știți cu toții, să vedem ce se află în spatele acestui fenomen inuman. Statul! Acesta este. Adică acea entitate abstractă pe care nu o poți trage la răspundere. Echivalentul lui Dumnezeu, dar în iad. Putem să îi spunem Mamona. Sau Scaraoțchi, totuna! Îmi spunea un prieten că un profesor român care predă de ani de zile în SUA, revenind în România, vedea clar de ce suntem atât de rău. Veșnic rău. Oricât de bine ne-ar merge, e rău. Spunea profesorul că a identificat sursa. Numai prin comparație și-a dat seama. Ce are România diferit? Ce ne face să fim atât de ageamii și cu ifose? Modul în care Statul a creat această specie. Căci el a creat Homo Ageamius ifosatus. Cum a făcut? Prin atitudinea pe care o are față de cetățean. Adică una de a-l vedea infractor. Poți să creezi infractori, antisociali etc., doar prin atitudinea pe care o ai față de ei. Îmi aduc aminte de un experiment care s-a făcut cândva într-o pușcărie din nu știu care țară. Experimentul consta în a nu judeca și pune etichete niciunui pușcăriaș. Din partea personalului la început. Toți gardienii erau instruiți să nu spună nici cel mai mic lucru care să trimită la vreo etichetare a infractorului – drept „criminal”, „hoț”, „violator” etc. S-a constatat că în foarte scurt timp pușcăriașii deveneau cât se poate de „normali”. Nu se mai simțeau judecați, acuzați tot timpul, nu mai duceau povara unei imagini de care ei doreau să scape. Puteau să „înceapă de la zero”. Puteau să se reinventeze. Aveau parte de un început. Erau tratați ca oameni și atât. Faptul că cei mai mulți dintre ei redeveneau cetățeni corecți, cu spirit social, moral etc., arată că această atitudine a celuilalt față de aproape determină linia conduitei.

            În cazul nostru, Statul ne consideră pe toți infractori, criminali, vinovați de ceva sau încercând să păcălim la tot pasul demersurile democratice. Când intri într-un birou și ai acte la subraț, imediat ești suspectat de ageamiul cu ifose că acele acte sunt false. Abia, abia le acceptă. Dacă sunt prea uzate sau prea… plastifiate, ceva nu este în regulă. Dacă îți lipsește și piesa cutare, deși el ți-a spus că trebuie să o ai la dosar, devii suspectul numărul 1. Încerci să păcălești. Trebuie să fii îmblânzit. De aceea, pentru a construi ceva efectiv, efortul este minim pe lângă acela de a fi în regulă în fața ageamiului cu ifose. Aproape ai o bucurie dacă duci până la capăt un astfel de dosar. Ești la fel de bucuros ca atunci când ai făcut un gard. Sau ai ridicat un zid. Sau ai scris o carte. A face dosarul e mai greu decât a face proiectul propriu-zis. În alte țări se pleacă de la premisa că ești bine intenționat. Cetățenii unei țări sunt bine intenționați. Și asta contează în ochii Statului. Chiar dacă îți lipsește ștampila pe timbru, funcționarul trece cu vederea sau îți găsește o soluție efectivă prin care să nu te simți prost sau dator pe viață că ți-a „salvat viața”! Te-a ajutat! Nimeni nu îți scoate ochii că „te-am ajutat când aveai nevoie!” Acei funcționari știu că asta e menirea lor acolo, nu să își bată joc de cei care intră în birou. Cred că își freacă mâinile când văd că nu ai aia, nu ai ailaltă, ca să poată să te trimită la dracu în praznic să faci rost de merele de aur. Treci prin încercări mai mari decât Hercule. Asta e diferența dintre ageamiul cu ifose și funcționarul autentic. Adică de oamenii statului. Cei care dau „tonul” și „măsura statalității”. Legea este pentru infractori în mintea lor. Lege, regulament intern, formular și decizie sunt totuna. Astea sunt Sfânta Sfintelor. În mod egal. Nu știu cum funcționează și cum sunt create – ei știu că trebuie să fie respectate și sunt create pentru a pedepsi. Legea e o pedeapsă în mintea lor. Nu sunt cadre și reguli care să coordoneze acțiunile, ci sunt interdicții. Toate! Așadar, există state care nu privesc așa indivizii. Pleacă de la ideea că nu încerci să fraudezi. Al nostru, invers. De ce? Pentru că ageamiii au ajuns acolo prin fraudă. Printr-o strecurare la limita legii sau chiar peste ea. În cealaltă parte se pleacă de la bunul simț. Cei care vor să falsifice, să profite și să facă o ilegalitate sunt prinși asupra faptului. Aici, înainte de orice…. ești un infractor și un criminal. De aceea ți se adresează cu atâta aroganță; precum gardianul de la gratii. De aceea, dacă te enervezi și ridici tonul, ifosele explodează și îți arată că asta e dovada clară că ești un infractor ordinar. Nu le tulburi lor liniștea atât de fragilă! Soluția? Presiune, amenințare, bătut cu pumnul în masă, mită, pus cuțitul la gât! Nu neapărat în ordinea asta. Așa ajunge românul să fie slugă și când nu trebuie. Chiar dacă a rezolvat ceva fără să i se ceară ceva, el tot dă, că așa e „frumos”. Nu contează că omul acela și-a făcut datoria. E ca și cum porumbul sau găina trebuie să îți mulțumească că le-ai cules și dat de mâncare. Serviciu contra serviciu. Nu contează că ai plătit prin impozite salariile acestor ageamii cu ifose. Nu contează că au ei salarii imense și caută să nu facă mai nimic, să tragă chiulul. Nu contează că se comportă ca argații cu slugile. Nu contează că își educă aroganța și ifosele. Contează doar ca tu să te simți dator pentru orice. Să te uiți la ei ca la Stat! Dacă greșesc, scuza lor este mereu: „eu sunt doar un funcționar. Nu eu, Sistemul/Statul e de vină!” Dacă e ceva strigător la cer de aberant și absurd ce îți cer, iau o mină „umană”, și spun acel „te înțeleg!”, care te face să explodezi până în tavan. Ageamiul „înțelege și empatizează”. Are și sentimente. E capabil de iubire. Are și familie. Își și etalează pozele cu nepoțeii sau copiii lor prin birou, ca să îi aibă alături în acele momente grele prin care trec la serviciu – pardon, „scârbici”, cum spun ei cu mândrie. Sau „servici”. Iubirea lui și-o revarsă și asupra ta, dacă știi cum să te comporți. Să nu te enervezi! Să nu ridici tonul, indiferent cât de gravă e situația. Ține-ți firea! El e acolo pentru tine și doar pentru tine. Rezistă bătăii de joc, că nu ai ce face și, mai mult, nici el nu are ce face mai mult decât să te „ajute”. Adică știe că ești într-o situație de boală socială, că apelezi la el. Te afli la ananghie. El d-aia e acolo. E un fel de medic social. Când te întreabă „ce problemă aveți?” este la fel ca la cabinetul medicului: „ce problemă/boală aveți?” „Ce vă doare?” Dacă te zbați, nu îți mai dă medicamentul acela amar. Știe că e amar, dar nu are ce face. E legat de mâini și de picioare. „Dar, nu se poate! Nu se poaaate!” Astea sunt legile, regulamentele… Mulțumește-i că e alături de tine în aceste momente grele. Suportă-i inepțiile, suportă-i prostia și aroganța. Suportă-i ființa și totul va fi bine. Te pune pe tine să alergi, deși știe că multe ar trebui să le facă chiar ei. Se comportă cu tine cât mai mizer posibil, dacă îl enervezi. Nu se potolește decât dacă un superior îi dă un ordin, și atunci îți zâmbește și îți arată că te ajută! Așadar, acești indivizi – mulți, legiuni – sunt tentaculele Statului. Entitatea abstractă numită „stat” capătă chip. Ei sunt expresia pură a acestei entități abstracte. Când aceștia îți spun că ei sunt doar „simpli angajați”, spun cea mai mare minciună a umanității. Asta pentru că și ei cred acest lucru, atât de ageamii sunt. De aceea, când ei se comportă cu tine ca și cum ai fi din start hoț, pungaș, tu ești nevoit în timp să te aperi împotriva acestui Leviatan, căutând sabia în dulap și îți faci singur dreptate. Nu mai dai doi bani pe legi, pe instituții ale acestui Stat. Aceștia sunt dușmanii pe timp de pace. Românul se dezvoltă doar pe conflict cu statul. Călcăm de două ori într-un loc, facem trei pași în față și doi în spate deoarece avem această piedică cumplită care se numește „stat”. Veți spune că soluția ar fi dizolvarea lui, așa cum spuneau comuniștii? Sau anarhiștii? Nicidecum. Este o problemă de educație și reformă profundă. Ageamiul trebuie zburat într-o secundă. Execuție pe loc. Când vezi că un astfel de angajat face erori majore, ca de exemplu, jurist fiind, să nu știe că o lege organică este deasupra unui regulament interior sau alte chestiuni ce țin de principii ale dreptului, când încalcă cea mai mică conduită morală, țipând sau ofuscându-se și burzuluindu-se în fața oricui, când îi pute serviciul pe care îl are, trebuie eliminat. Funcționarul public este dușmanul absolut al oricărei evoluții. Birocrația pe care o încarnează și în care crede mai abitir decât în Dumnezeu este piedica oricărei dezvoltări a unei nații. Dacă un cetățean a furat o hârtie, nu dai o lege sau impui un regulament ca toți oamenii să facă zece flotări, ca să pedepsești pe acel hoț, ci faci demersuri să ușurezi efortul celor cinstiți și să vânezi doar pe hoți! Logic! Numai brutele din armată pedepsesc tot batalionul când le e lene să caute pe acel individ care a pus rahat pe clanță! Sistemul abstract politic, social nu funcționează după modelul lacătului pus pe gratiile de la bancă. Ideea nu este să „aperi” o comoară pe care și-ar dori-o toți. Nu toți în societate se comportă ca niște hoți sau salivează cu poftă în fața unei bănci lăsată cu porțile deschise. Aici nu este vorba despre așa ceva. Aici este vorba despre o coordonare a acțiunilor sociale întru construire. O canalizare a acțiunilor pe care trebuie să le facilitezi, să ajuți individul să construiască „o casă”, să ducă la bun sfârșit un proiect pe care îl are în minte. Nu piedică și sufocare. Nu este supus la proba de o sută de metri garduri… dacă o trece, atunci e apt să își implementeze și proiectul. Nu poate să pună două cărămizi la o fundație iar pentru asta să muncească un an să scrie raportul a ceea ce a făcut și să depună dosarul la trei etaje! Pentru că dacă faci acest lucru, într-adevăr individul se va apăra căutând să ignore, să eludeze și să încalce orice vine din partea statului. Pentru că e normal să facă asta. Se apără. Se miră apoi ageamiul cu ifose că toată lumea nu mai dorește să plătească impozite, tva, că există economie subterană etc. Viața indivizilor nu reprezintă un satelit în jurul ageamiului cu ifose care bea cafeaua la birou și îți vorbește în scârbă.

            Specia asta, ce spuneți, nu trebuie eliminată fizic, nu-i așa? Adică cum, sar ageamiii, vreți să spuneți că vreți să ne ucideți? Să ne omorâți? Ce, noi nu suntem oameni? Normal că nu pricepeți că nu uciderea e soluția, căci sunteți și analfabeți funcțional cras! Eliminarea fizică înseamnă altceva, înseamnă să fiți puși să spălați pe jos și să dați la târnăcop. Că acolo este locul vostru! Acolo e munca repetitivă ce vă este atribuită. Nici măcar roboții viitorului nu trebuie să facă munca asta, ci voi, ageamiii cu ifose. E o cură socială asta, e o limpezire a minții și o cizelare de caracter. Poate, poate, după un asemenea stagiu de o viață, veți da naștere unor progenituri care vor atinge un pic umanitatea. Nu, nu sunteți ființe umane acum, oricât de mult semănați cu o hominidă. Nu sunteți nici măcar animale. Sunteți altceva, poate mult mai apropiate de ființele infernului. Și nici măcar nu știți asta….