Nu contenesc în a atrage atenția că a fi profesor și a fi elev/student înseamnă, la un anumit nivel, la cel profund, esențial, același lucru. Separarea se face doar instituțional, administrativ și didactic-pedagogic. Această separare se face pentru ca mecanismul educațional să funcționeze bine. Societatea vede uneori, eronat sau nu, ca fiind vorba chiar despre o concurență sau entități opozabile, ca și cum profesorul ar fi „dușmanul” elevului/studentului, iar unii profesori își percep elevii/studenții ca fiind „dușmanii” lor. Adică există uneori o doză de dezgust reciproc. Și nu vorbesc aici despre dezgustul pe care ți l-ar stârni un anumit profesor sau un anumit elev/student. Vorbesc despre cazurile numeroase care percep pe profesori sau pe elevi în general a fi demni de dispreț.
Am să mă refer, așadar, la nivelul profund al relației acesteia umane. Ce anume îi leagă pe cei doi poli? Acțiunea pe care ei o pun în practică. Profesorul predă, elevul/studentul învață! Uneori se spune doct și împăciuitor, chiar înțelept, că „învățăm toată viața, și deci și profesorii încă mai au de învățat”. Formula rămâne goală de cele mai multe ori, căci extrem de mulți profesori rămân pietrificați în sfera unor cunoștințe acumulate, exersate și antrenate de-a lungul anilor. Nici măcar stilul de predare nu îl schimbă… A fi profesor pietrificat înseamnă a fi profesor care aplică o aceeași rețetă an de an, în orice împrejurare și prezentând aceleași informații. Apoi vine și spune că „învață toată viața”. Oare? Formula rămâne goală, așadar, de multe ori. Dar ea păstrează în sine un adevăr subtil.
A preda și a învăța înseamnă același lucru! Cum vine asta? Am să mă folosesc de un aspect mai puțin cunoscut pentru a susține teza de mai sus. Este vorba despre un argument de natură lingvistică. Poporul care de 3000 de ani și-a alfabetizat indivizii și i-a pus să învețe a scrie și a citi, apoi a gândi și interpreta cele citite și scrise este poporul evreu. În ebraică, a preda și a învăța se exprimă printr-un același cuvânt. Pentru a sublinia sau a trimite efectiv la sensul „predării” sau al „învățării”, cuvântului de bază, rădăcinii, i se adaugă sufixe și prefixe. לָמַד (lmd, lamad) este rădăcina primară despre care spuneam. El are trei forme atunci când i se adaugă sufixe și prefixe. De exemplu, qal – a învăța; piel – a preda; pual – a fi învățat, a fi exersat, antrenat. Vorbim astfel de un același lucru în sens filosofic. Asta pentru faptul că semnificația profundă, rădăcina actului predării coincide cu cel al învățării. Probabil nu întâmplător este și faptul că în piramida învățării, a capacității de a reține și stăpâni cât mai bine un conținut de cunoaștere, psihologic vorbind de astă dată, cel mai bine se fixează cunoștințele (90%) prin…. predare! Dacă lecturăm o carte reținem între 5 și 10% din informație, dacă ascultăm o lectură, 20%, dacă punem în practică, „manufacturăm” cunoașterea, 40-50%…. iar cel mai bine lucrurile se stăpânesc prin predare. De aceea se impune ca ceea ce am numi astăzi a fi evaluare a cunoștințelor să capete forme de predare. Elevul/studentul trebuie pus și el în situația aceasta. Cel mai bun îndemn de a învăța temeinic constă în a încuraja elevii/studenții să vorbească, să discute, să își prezinte cunoștințele în fața prietenilor, colegilor, profesorilor. De la aceste mici antrenamente se poate ajunge, pentru cei care doresc să devină profesori, printr-o sistematizare și structurare a discursurilor și tehnicilor didactice la a se profesionaliza. Iar povestea reîncepe, de pe alt nivel de astă dată!
Facebook
WhatsApp
TikTok
