…după șase luni de luptă. Dar fără echipaje și în stare destul de proastă și doar ca piese în cadrul expoziției organizate cu ocazia Zilei Naționale a Ucrainei.
De cealaltă parte, Rusia a găzduit Forumul Internațional de Tehnică Militară „Army 2022” și jocurile militare internaționale, în deschiderea cărora președintele Putin a salutat pe „numeroșii aliați și parteneri ai Rusiei, oameni care au aceleași idei pe diverse continente. Acestea sunt state care nu se închină în fața așa-zisului hegemon. Liderii lor arată un adevărat caracter masculin și nu se supun” (15 august). Probabil numeroșii aliați erau țările care au trimis reprezentanți și au participat la jocuri, precum: China, Coreea de Nord, Iran, Siria, Sudan, Mali, Zimbabwe, Camerun, Venezuela, Vietnam, câteva foste republici sovietice etc. Impresionanta expoziție de tehnică militară a inclus sute de realizări ale industriei de armament rusești de la avionul stealth Suhoi Su-57, la câinele robot „M-81 Fyodor”, prezentat ca o „revoluționară mașină de ucis”. Cel din urmă s-a dovedit a fi o jucărie în valoare de c.5000 dolari ce poate fi achiziționată de pe unele site-uri chinezești, iar contribuția cercetătorilor ruși a fost montarea unui lansator de grenade RPG-26… deși, cel mai probabil, fragilul cățel va deveni nefuncțional după primul foc.
M-81 Fyodor
De la invazia rusă din februarie SUA au trimis Ucrainei ajutoare militare și nemilitare de 54 miliarde de dolari (USD) și promit să trimită în continuare. Deci, de ce ucrainenii nu au câștigat deja războiul? Dar ce înseamnă de fapt acest ajutor și ce include el?
Din start trebuie să precizăm că 9 miliarde USD sunt alocate pentru înlocuirea stocurilor de arme și muniții ale SUA, ca urmare a ajutoarelor militare acordate sau ce urmează a fi acordate Ucrainei. Deci, acești bani sunt destinați de fapt Armatei SUA. O altă parte semnificativă, 8,1 miliarde USD, este alocată serviciilor de informații ale Armatei SUA implicate în sprijinirea forțelor ucrainene, dar și pentru finanțarea trupelor americane, „US Military Response” (10 500 soldați), detașate în statele est-europene ce fac parte din NATO (3,9 miliarde USD). 4 miliarde USD au fost alocate pentru cumpărarea de armament pentru armata ucraineană de la firme americane ca Lockheed Martin și Raytheon Technologies. Dar aceste comenzi vor fi onorate în luni de zile.
Alte 16,8 miliarde USD sunt alocate în scopuri nemilitare: 8,8 miliarde USD pentru sprijinirea economiei Ucrainei și 8 miliarde USD pentru ajutoare umanitare (alimente, medicamente etc.). Aceste fonduri sunt absolut necesare pentru că războiul a dus la o scădere economică de 45%, iar prăbușirea economiei Ucrainei implică și prăbușirea militară. Deci circa 34 de miliarde USD nu au legătură cu tehnica de luptă necesară rezistenței contra invadatorului. Conform declarație ministrului Apărării din Ucraina, Volodimir Karpenko, ajutorul internațional nu acoperă decât 10-15% din necesarul armatei ucrainene: „avem nevoie de mașini de luptă, tancuri, absolut necesare pentru un contraatac”. Toate acestea lipsesc însă de pe lista cu tehnică militară acordată de americani. Nu sunt alocate tancuri sau mașini de luptă ale infanteriei, ci doar 200 transportoare blindate M113, model din anii 1960, cu putere de foc redusă și capacități ofensive foarte limitate. Vechile transportoare vor reduce costurile de întreținere ale Armatei SUA, fiind oricum programate să fie înlocuite în cursul anului. Tot pe listă se regăsesc faimoasele lansatoare de rachete HIMARS… 16 vehicule din necesarul de 100 solicitat, în condițiile în care artileria rusă are o superioritate numerică în guri de foc de 8 la 1. În esență, lista include tehnică de luptă necesară pentru a împiedica noi câștiguri teritoriale rusești sau, cel puțin, a le face foarte costisitoare așa cum s-a întâmplat în Donbas în perioada mai-august.
De ce această politică în livrările de armament? Probabil că principalul motiv este dorința de a evita un război NATO-Rusia, tensiunile putând escalada astfel în cazul unei mari ofensive ucrainene de succes. Nu trebuie uitate nici temerile că armament american de ultimă generație ar putea cădea în mâinile rușilor (la fel cum s-a întâmplat în Irak și Afghanistan). Plus, acest armament necesită pregătire și întreținere specială, iar americanii nu pot trimite întreg personalul necesar. Dacă mai menționăm și faptul că doar anul trecut, Ucraina era considerată a doua cea mai coruptă țară europeană și, pe 18 iulie, președintele Zelenski i-a demis pe șeful serviciilor secrete ucrainene (Ivan Bakanov) și pe procurorul general al Ucrainei (Irina Venediktova) înțelegem rezervele Washingtonului.
Pe câmpul de luptă, cam tot ce a trimis occidentul nu a permis ucrainenilor decât să constituie o puternică rezervă în Donbas, la sud Kramatorsk, de unde pot fi trimise întăriri către sectoarele amenințate (Izium în nord, Bakhmut în sud etc). De aproape două luni, după pierderea Luhanskului, situația armatei ucrainene nu s-a îmbunătățit. În Lisihansk au fost pierdute în luptă sau abandonate sute de vehicule de toate tipurile, de la tancuri, la camioane. A fost anunțat un program britanic de pregătire a soldaților ucraineni în Marea Britanie, dar acesta estimează optimist un ritm de 10 000 de oameni antrenați în patru luni. Ucraina pierde însă 10 000 de militari (morți, răniți, prizonieri) în două săptămâni. În paralel, 140 de soldați din Garda Națională a New York-ului au plecat în Germania pentru a pregăti un număr nespecificat de militari ucraineni. De la jumătatea lunii iulie puternica ofensivă ucraineană pentru eliberarea Hersonului – în mod destul de bizar anunțată de toată presa – nu s-a materializat. Mai mulți experți au vorbit despre concentrarea forțelor ucrainene în regiunea amintită, fiind retrase mai multe unități din Donbas. Ce-i drept, au existat câteva câștiguri teritoriale, iar faimoasele HIMARS au dat lovitura decisivă și extrem de precisă (8 lovituri într-un cerc cu diametrul de 20 m!) podului Antonovski (27 iulie), care a trebuit înlocuit cu două poduri de pontoane, ușor de reparat și care nu merită țintite de costisitoarele rachete americane.
În replică, poate cel mai mare eșec al Rusiei din acest război l-a constituit faptul că nu a putut opri fluxul de armament greu către Ucraina, după patru luni de bombardamente. Infrastructura strategică a Ucrainei, cum ar fi podurile de la Odesa, Zaporijia și Dnipro, a rămas în mare parte funcțională, permițând armelor vestice să ajungă pe front. Infrastructura sovietică s-a dovedit extrem de rezistentă la loviturile cu rachete Kalibr: podul de la Odessa ca și rafinăria de la Kremenciug au rămas funcționale după mai multe lovituri cu rachete.
Revenind la probleme armatei ucrainene, lunile iulie și august au adus noi câștiguri rusești în Donbas – de cele mai multe ori, teritoriul pierdut neputând fi recuperat prin contraatac. Forțele Republicii Populare Donețk anunțaseră că au ocupat importantul centru de la Siversk, dar o lună mai târziu, ucrainenii încă dețineau pozițiile înalte ce controlau orașul din vale. Mai la sud, Soledar a fost atacat de Regimentul 6 Cazac, iar Pokrovske a fost ocupat de mercenarii Wagner, ceea ce a permis reluarea atacurilor spre Soledar și Bakhmut.
Pe 24 iulie, în ciuda diverselor păreri emise de experți, rușii au reluat ofensiva: către satul Niu York și către Avdiivka, localitate puternic fortificată, care fusese disputată începând cu primul an de lupte în Donbas (2014). Linia Avdiivka – Pisky rezistase excelent în primele cinci luni de luptă și beneficia de fortificații puternice. Bazându-se pe acestea, comandanții ucraineni au trimis o parte din trupe și bateriile de artilerie către Herson, pentru sprijinirea ofensivei mult așteptate. Fără artilerie, infanteria rămasă a fost pradă facilă pentru forțele ruse și separatiste și întreg frontul din Donețk a fost penetrat. Poziția fortificată Avdiivka a fost învăluită, atât pe la nord dinspre Krasnoborivka, cât și pe la sud, dinspre Pisky și Vodiane. Mai la sud, s-a încercat o străpungere către Marinka cu sprijinul aviației. Bombardat timp de două săptămâni cu toate tipurile de artilerie, inclusiv cu muniție termobarică, Pisky a fost redus la câteva imobile ruinate și cucerit (13 august). Privind harta este un avans de 3,5 km în două săptămâni, iar în acest ritm rușii vor ajunge la Nipru în 4 ani și jumătate.
Satul Pisky lovit de rachete termobarice
În acest moment devine tot mai clar că ofensiva către Herson a eșuat și că a fost dictată din considerente politice. Mai grav, concentrarea forțelor pe frontul din sud, a permis rușilor străpungeri importante în Donbas. Pe lungul front din estul Ucrainei, întins de la Harkiv la Zaporizjia luptele grele continuă, pozițiile cheie de rezistență fiind, de la nord la sud: Harkiv (putem considera un front în sine, apărat cu succes de la începutul invaziei), Izium (controlat de ruși – rezistența ucraineană fiind la sud și vest de localitate), Mikolaivka, Siversk, Soledar (disputat din 15 august), Bakhmut (disputat din 9 august), Avdiivka (pe cale de a fi învăluită începând cu 16 august), Marinka, Vuledar (amenințat din 19 august), Velika Novosilksa.
Războiul s-a mutat însă, tot mai mult și în inima Rusiei. HIMARS au distrus constant depozite de muniție din interiorul Rusiei, zonele ocupate de ruși în Ucraina (baza aviației de la Saki, centrul mercenarilor Wagner de la Popasna) au primit lovituri nimicitoare, iar în noaptea de 20 august, o bombă pusă sub mașină a ucis-o pe Daria Dughina – fiica politologului Aleksandr Dughin (adevărata țintă a atentatului). Dughin, supranumit „Rasputinul lui Putin” este faimos pentru lucrarea Foundations of Geopolitics (1997), în care prezintă ideologia conservatoare, ultranaţionalistă şi neo-fascistă a eurasianismului. El a elaborat în 2013 conceptul „Novorossiya” (Noua Rusie), considerat inspirația lui Putin în acțiunile din Ucraina.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…