Îl văd deseori în micuța terasă fără gard, de la intersecție. Vară, iarnă, ploaie, zăpadă, e acolo, înșurubat în scaunul de tablă, cu paharul de 200 în față. Un lichid tulbure, culoarea vîntului turbat, îi mîngîie măruntaiele și gîtlejul. Are, n-are interlocutor, le zice dogit, semeț și fără replică.
„Că dacă nu știți nimic, eu ce să fac? Lumea e proastă fiindcă nu știe, nu se informează. Adevărul e în Biblie, scrie acolo tot. Că s-a trimis boală peste om, care nu mai era om, animal era și Dumnezeu știa ce făcuse, că tot El l-a pus pe om să păcătuiască. Omul e după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și asta înseamnă că și Dumnezeu e om. Și orice om e supus păcatului ca să primească boală.”
E îmbrăcat curățel dar se simte că e singur, că undeva, în oraș, are o camera care nu îi vorbește, o cameră la fel de singură ca el. Are undeva între 51 și 73 de ani, riduri de 73 și vivacitate de 51. Fumează ritualic, cu palma deschisă și stinge țigarea vîrtos, apăsat. Tot timpul are ceva pe cap, căciulă cu urechi, șapcă sportivă. Are multe, cred că în asta constă „ce”-ul său. Nu face dezacorduri, lungește uneori silabele și nu privește pe nimeni în ochi, parcă ar privi dincolo de orice, de oricine.
„Așa e și cu Djokovici, așa e! A păcătuit, Dumnezeu i-a dat pedeapsă să nu se antreneze, să stea singur în cameră și să piardă turneul. Ăsta e sîrb, domnule! Ăștia sînt ca noi, românii, n-au mamă, n-au tată. E greu să fii orfan… Dar e degeaba, că rușii l-au pus pe Djokovici pe scandal ca să nu se bage lumea pe ce fac ei în Kazahstan. Că rușii nu mai au Dumnezeu, Dumnezeii mamii lor de bolșevici.”
Se duce la ferăstruică, barmanul îi umple paharul și îi aprinde țigara. Se-ntoarce la masă și privește cerul. Stau în fața terăsucii, în stradă, prefăcîndu-mă că aștept pe cineva. Îl privesc pieziș, nu mă vede. Pare că vrea să mai spună ceva. Soarbe jumate din lichid și-și drege vocea.
„Asta e, trece iarna, vine vara, floricele pe cîmpii, ducă-se dracului! Pe cine păcălim noi? Azi ești, mîine adio. N-a ști nimeni că te-ai dus. Djokovici e mîntuirea, român de-al nostru!”
Plec. Mă gîndesc să îmi cumpăr o șapcă nouă. Și-o căciulă. Cu clape.
PUIU JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
