Se urcase pe gard, n-avea chef să-i dea paznicului bani de bilet, nu că n-ar fi avut, dar îi era lene să înconjoare tot terenul pînă la intrare. Și-apoi, dacă îl vedea cu bere la el trebuia să-i dea și lui una. Nu se făcea, din trei să rămînă cu două… La birt închiseseră, toată suflarea era pe stadion, doar la nonstop mai era o duduie care stătea de pomană, așteptînd să cumpere careva ceva. Îi cumpărase el patru beri, ultimele, nu se știe de cînd stăteau pe raft, duduia zicea că acolo le apucase cînd se angajase cu juma de an în urmă. Sticlele erau prăfuite, aveau urme de degete pe ele, se vede treaba că mai încercaseră unii să le ia. Cînd a ieșit din nonstop începuse să plouă subțire, se simțea că n-o să dureze mult, într-o parte, spre deal, se zărea un petec de cer care se mărea cu fiecare clipă. Așeză sticlele pe bordură, să se spele de praf, apoi desfăcu „capac la capac”, una. Era bună, făcea spumă măruntă.
De departe se făcea simțit un murmur înfundat, chiote și, parcă, niște fluierături. O fi vreo nuntă, își zise. Dar ce nuntă să fie marțea, la ora asta? Văzu doi localnici pe biciclete ieșind de pe o uliță în strada mare. Ar fi vrut să-i întrebe ce e cu gălăgia, petrecerea aia care se auzea, dar unul îi strigă celuilalt: „Hai, bă, mai repede că dau ăștia gol fără noi””. Aha, e meci carevasăzică, își spuse și bău îndelung pînă la ultima picătură. Aruncă sticla într-o curte plină de bălării, speriind un cîine aciuat acolo. Uite-al dracului, drept în sticla mea s-a pus, își zise, rîgîind ușor.
Urcat pe gard, cu fundul pe stîlpul de la îmbinarea plăcilor de beton, mai desfăcu o bere. Fotbaliștii „arau” gazonul, de fapt numai gazon nu era, o iarbă galbenă cu smocuri și scaieți printre balegi de vaci. Mai mult pămînt decît iarbă și 19 băietani, da, numărase bine, 10 în albastru-mov și 9 în roșu-roz fugăreau o minge uluitor de albă. Parcă nu se lipea nici o murdărie de mingea aia, strălucea și, cînd vreun flăcău o izbea mai cu sete, lăsa în urmă o dîră strlucitoare. „Hă, parcă aș fi la play-station” chicoti, „să vezi că apare și Messi!”.
„Messi, bă, Messi, ia-o prin mijloc!” se auzi de pe partea cealaltă a terenului, de pe banca de rezerve. Urcat pe gard, omul nostru avu impresia bizară că s-a intoxicat cu berea aia veche. În faîa băncii de rezerve, fără nimeni pe ea, era un tip cărunt, îmbrăcat la costum, cu bască neagră pe cap, învîrtind în mîini o sticlă de plastic, de doi litri, plină pe jumătate cu un lichid roșu. Și da, deasupra numărului 10 de pe un tricou albastru-mov-decolorat scria Mesi, cu un singur s. Puștiul era înalt și ciolănos, se izbea mingea de el ca de gard, mai mult cădea decît alerga. La un moment dat s-a dus la tipul cu bască, i-a luat sticla din mînă și a tras un gît. Apoi și-a șters gura cu tricoul și a strigat ascuțit: Dă-i la oase, morții mă-sii!
În clipa aia a sunat telefonul. „Da. Mă uit la fotbal. Nu știu, unii și Messi. Aha. Cînd? Vin acuma, am luat două beri.” Coborî de pe gard și porni spre deal, spre cimitir. Pe stîlp rămase sticla de bere, aproape plină.
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Top of Form
Facebook
WhatsApp
TikTok
