TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Un bulevard cu castani

Am copilărit lîngă un bulevard cu castani, în alt oraș, destul de aproape. Acum îmbătrînesc lîngă un alt bulevard cu castani. Asta nu mă face să fiu mai de-al locului, nici n-am fost vreodată al unui loc. Pe bulevardul copilăriei și adolescenței știam tot, fiecare arbore, fiecare tufiș, fiecare plantă. Nu era doar un bulevard cu castani, erau și alți arbori sau pomi. Era un parc. În bulevardul de aici mă simt cumva străin și totuși de-al locului. Sînt multe case, unele adevărate monumente. Sînt locuri de-a dreptul istorice, chiar trecute în cartea de istorie recentă.

Obișnuiesc să iau cîte o castană și să o păstrez în buzunar pînă în toamna următoare. Apoi o pun într-un vas sau o uit pe undeva sau o dăruiesc cuiva.

Mă opresc uneori pe cîte o bancă, așa, fără motiv. Pe metalul băncii scrie Primăria Târgoviște. Și nu înțeleg de ce. Oare nu știe toată lumea că e în Târgoviște? Din loc în loc, înfipte în castani, sînt niște tăblițe pe care scrie, în latină și în română, castan. Un copil de cîțiva ani nu știe să citească, i se spune. Ceilalți, de peste cinci ani, știu. De ce oare să-nfigi cuie în copacul, oarecum simbol, al orașului?

Merg des pe bulevardul cu castani. Merg din ce în ce mai greu. Înainte vreme, știu asta sigur, era loc de promenadă, de etalat ținute, de salutat cunoștințele, de bîrfit, de socializat. Merg greu pentru că trotuarele sînt pavelizate oribil. Structura de rezistență a slăbit, pavelele nu mai stau netede sub picior, întunericul le face prietene cu secția de ortopedie. Instalările de conducte le-au desperecheat, le-au amestecat și mersul pe jos, cu privirea musai în jos, e jalnic.

E drept, nu mai vezi monștrii recent construiți, dintre care unul cîș pe axul străzii și celălalt lăsat în părăsire ca o măsea cariată dar poleită cu o culoare, ca a băncilor mai sus amintite, de tristă amintire. A, și coșurile de gunoi portocaliu-căcăniu, alea cilindrice, montate uneori în locuri în care n-ai cum să ajungi (intersecția Carol I cu Brătianu).

Dar, tot pe bulevardul cu castani, e o clădire, de fapt un spațiu al miracolului, un spațiu care ajuns la 18 ani, la majorat cum s-ar zice, are dreptul să voteze pentru cultură, pentru amintire, pentru viitor, Teatrul „Tony Bulandra”.

Azi m-am așezat pe o bancă. În 12 minute au trecut 4 bărbați, 9 femei, 3 copii, 12 adolescenți și 3 (trei) cerșetori. Nu scria nimic pe ei.

PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…