„Marean, ăla de stătea la barieră, în casa aia cu gardul verde, îl știi tu, ăla de avea capu mare și umbla și vara și iarna cu căciulă de-aia cu baieri de le înnozi sub bărbie, căciulă de lînă, așa, ăla s-a-nscris la partid, la comuniști. Așaaa, că prost nu era, doar vorbea fonfăit și scuipa vorbele. Și l-a pus partidul să aibă-n grijă tocmai secția unde era taică-tău maistru. Și Marean ăsta, de-i zicea lumea Piticu că era o aschimodie de om, se duce pe secție. Acuma nu mai avea căciulă de-aia de lînă, își luase o căciulă rusească, cu clapete de blană. Acu, nu putea să-și încheie clapetele alea că n-avea șnur la ele sau curelușă cu cataramă și umbla cu ele bălăngănindu-se în sus. Ziceai, cînd venea repede spre tine, că-i un cățel prost și bălos. Și-avea el o ciudă pe taică-tău fiindcă o luase de nevastă pe maică-ta, că el se tot dădea pe lîngă ea dar ea nimic, doar se trăgea mai încolo, cu fetele, la bal, că așa era pe atunci, fetele cu fetele și băieții cu băieții. Doar cînd începea să cînte orchestra, atunci venea băiatul de o chema la dans. Era bal la Surdu, după Obor încolo, acuma nu mai e sala, era și bufet, ce mai!”
Mamaie calcă niște fețe de pernă. Fierul e vechi, cu cărbuni încinși. Cărbunii stau într-un lighean ciobit, cu capac de sită deasupra. Fețele de pernă au brodate în colț un V și un E, inițialele ei.
„E, și Marean ăsta venea pe secție și-l striga pe taică-tău să-i zică el cum să facă planul de muncă. Taică-tău era sub o mașină de-aia mare, Leyland îi zicea la mașină, era murdar tot de unsoare pe mîini și pe față și purta și niște ochelari de sudură, de-ăia rotunzi. „Toarșu Jhipaaa, Toarșu Jhipaaa, une eși?”, striga ăla de mama focului. E, mașinile alea de le repara taică-tău aveau tot felul de țevi, că dacă erai dedesubt și vorbeai într-una, se auzea pe undeva pe sus, la trei metri depărtare. Și taică-tău, mucalit, îi striga că e sus, să vină la el. Marean avea costum pe el, cu cravată de plastic, cum era moda pe atunci.
– Pune, mă, scara aia și urcă-te, îi striga taică-tău.
– Nu poht, hă mă muhdăesc.
– Urcă-te, e curată scara.
– Mai bihne coboaă tuhmneatha, toarșe, că așa zice parhtiul.
– Nu pot, domle, că sudez la țeavă. Hai, urcă!
E, și Marean ăsta urcă, grijuliu să nu se murdărească, ba a mai scos și o batistă din buzunar, ca să se curețe, ca omu. Dar acolo sus erau tot felul de țevi, de conducte, toate murdare de funingine pe dinăuntru. Taică-tău, de jos, de sub mașină, îi tot striga lui Marean. Piticu se tot muta de la țeavă la țeavă, cum auzea el că îi strigă Ionică. L-a tot plimbat pe bietul om pînă l-a năclăit tot, de sus pînă jos, arăta ca o lavetă plină de unsoare, picura, nu alta. Și la urmă i-a suflat prin țeavă cu o pompă de o avea el pentru curățat conductele, toată funinginea dinăuntru. A căzut Marean cu fața la pămînt, lîngă roți. Boscorodea el ceva, nu se-nțelegea decît „umnejeii măși”, atît. Taică-tău ieșise de sub mașină și aștepta ca ăla să se ridice. Numai că Marean, cînd s-a ridicat și l-a văzut pe taică-tău a încremenit.Au început să-i bîțîie picioarele și să scuipe niște gîjîieli. E, taică-tău era negru tot pe față, avea și ochelarii ăia mari de sudură, cu o bască cu moț, și aia neagră, arăta ca Scaraoțchi, ce mai! Piticu a rupt-o la fugă. De atunci n-a mai intrat pe secție.”
Mamaie pune cîte o crenguță uscată de busuioc sau de izmă între fețele de pernă. „Să dormi cu miros frumos, țîncule!”
„Dar știi ce a fost mai frumos? A fost că atunci cînd a dat cu ochii de Marean, taică-tău a rămas și el mut de uimire. Arăta Marean ăla ca dracu, nu alta și cînd fugea i se bălăngănea batista aia mare și murdară din buzunarul de la spate, ca o coadă de drac. Mare figură și Ionică, taică-tău…”
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Top of Form
Facebook
WhatsApp
TikTok
