„Chiva nu știa carte, lasă că și io nu știu decît vreo trei litere, îl știu pe vî, pe e și pe gî. Dar Chiva nu știa nici să socotească, îi dădeai o hîrtie de 5 lei și ea credea că e de 100. Nu le știa nici cu numerele, de-aia nu o trimetea bărbatu-su să cumpere ceva. Vasile îl chema, nu erau luați la Sfatu` Popular. I-a făcut doișpe copii, nici unu nu semăna cu altul, nimeni nu știa de ce, că ea nu ieșea din curte, doar venea prin portița de după magazie la mine. Bine, mai ieșea la poartă și ea, ca noi toți, spărgea sămînță și se uita la trenuri. Tare îi plăcea la trenuri, era multe mărfare și mai era cîte un vagon crăpat, de curgea boabe de grîu sau de orz și bucăți de cărbune și ea să ducea să strîngă de pe jos, strîngea în șorț și-și mai lua cu ea și un săcotei de cînepă. Se ducea mult încolo, spre fabrica aia unde lucrează tac`tu, venea după ceasuri întregi, murdară toată dar cu sacu` plin. Erau săraci rău și după ce-a murit Vasile a mai făcut doi copii și s-a oprit.”
Mamaie punea la uscat mărar, pătrunjel, leuștean, izmă, busuioc. Lua niște ziare vechi, de le ținea pentru făcut focul sau spălat geamurile, le așeza pe masa lungă de sub viță, proptea pietre pe la colțuri, să nu le zboare vîntul, apoi așeza verdețurile curățate de pămînt pe ele. Mirosea tare frumos.
„Și-ntr-o zi, numai ce săpa în fundul curții să strîngă napi, se izbește săpăliga de ceva tare, ca de fier. S-a speriat rău Chiva, că mai fuseseră cazuri de au găsit unii și bombe, obuze de-alea de n-au „iesplodat”, de rămăsese oamenii fără mîini ori picioare. Tata lui Săndel, ăla de la Malu, a murit așa, că nu i-au găsit nici capul, Doamne ferește! Cînd s-a uitat mai bine a văzut că era o cutie de tablă și înăumtru era bani, unii mai lucioși, alții mai ruginii. Unii era mari și scria pe ei cu înflorituri, alții mărunței, de le zicea mahmudele sau ichilici sau parale sau știe-i dracu`. Mi-a dat și mie, că de! eram soră-sa, vreo cinci de-alea mici și aurii, de i-am făcut la mătușile tale cercei, maică-ta nu se născuse.
Dacă bătea vîntul sau începea ploaia, mamaie așternea o pătură deasă peste plante. După ce natura își făcea treburile, mamaie ridica pătura și mirosurile alea ieșeau de acolo vii.
„Apoi, dacă Chiva nu știa să socotească, a dat banii ăia pe semințe, ori pe pepeni, ori prune, cînd veneau oltenii cu căruța. A aflat și miliția dar nu i-au mai găsit nimic, n-au avut ce-i face.
A avut o fată, Veronica, s-a făcut profesoară pe la Constanța. Ăilalți s-au dus care-ncotro. A rămas casa goală, singură. La urmă, dăduse-n dambla, săpa prin toată curtea, doar-doar o mai găsi bani. Așa am găsit-o, moartă, cu hîrlețu-nțepenit în palmă.”
Mărarul ăla mare, cu semințe, îl atîrna sub streașină, în mănunchiuri. La fel și leușteanul și izma. Restul le punea în săculeți de pînză.
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
