Cînd au cumpărat ai mei televizor, prin 1961, a fost sărbătoare în cartier. Nu mai avea nimeni așa ceva. Rusesc, Rubin 102, cu radio, cu ceva ca telecomanda și cu o antenă pe care au montat-o într-o săptămînă fiindcă nu avea cablu care să facă legătura cu televizorul. În „caietul program” al aparatului scria în rusește și avea niște desene de cam 2 cm pătrați. Nimeni nu pricepea nimic, nici tata, nici mama, nici nea Mitică, electricianul de la etajul III, nici grecul Gingis, care văzuse televizor în Grecia, cu 2 ani în urmă, nimeni, nimic. Eu, nici atît, aveam 3 ani și, pînă să funcționeze măgăoaia, mă strîmbam în ecran și-mi puneam degetele lipicioase pe sticla lui, de ajunsese maică-mea să-l acopere cu o cîrpă uriașă.
Pînă la urmă, tot nea Mitică a deslușit cum e treaba: Bre, acilea e ca la radio, trebe sîrmă de-acolo pînă acilișa, în găurili-astea! Și numai ce se duse să facă rost de sîrmă. Îi cam trebuiau vreo 12 metri. N-avea dintr-o bucată, așa că s-a apucat să înnoade bucată cu bucățică, cu bucățoaie, mai de cupru, mai de inox, mai de aluminiu, ce mai, o sorcovă-ntreagă. Noroc că a venit tata de la serviciu mai repede și a adus niște schițe și ceva cărțulii, plus un dicționar rus-român.
Mai adusese și cablu de antenă, vreo 25 de metri. Se luase de ăia de la magazin și le-a zis că l-a trimis tovarășul Vlad de la partid. Ăia, cînd au auzit de tovarășul Vlad, au îngălbenit și i-au dat lui tata dublu cît a cerut, poate îl mutați în altă cameră, poate tăiați greșit, lasă, să fie acolo. Tovarășul Vlad fusese coleg de armata cu taică-meu, în război și rămăseseră amici, mai ieșeau la un șpriț. Vlad a știut ce acte îi trebuie și ajunsese mare sculă la Securitate, bătea tot ce prindea, ridica oamenii de acasă, în puterea nopții, mă rog, era cunoscut ca un cal breaz. Culmea e că tata nu îl mai văzuse de ceva vreme, dar știa că Vlad nu l-ar fi „trădat” pentru minciună. Așa că ăia de la magazin i-au mai dat și niște șurubele și cîteva siguranțe. Pe deasupra, i-au făcut cadou și un letcon mic, lucru rar, aparatele astea de lipit erau mari și butucănoase de obicei.
Booon! Vine tata acasă, vede isprava lui nea Mitică, îl concediază, adică îl trimite după vin și țigări și într-o jumate de oră vedeam pe ecran dungi mișcătoare, nu doar purici. Așa a-nceput marea aventură a reglării antenei, aventură care m-a urmărit ani de zile…
Va urma…
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
