Tata Moșu stătea la poartă, pe băncuță și numai seara, cînd se întorceau oamenii de la lucru. Mai schimba o vorbă cu cine se nimerea pe drum, mai spărgea o sămînță, se mai îmbuna din clondirul cu vin și se uita cum apune soarele. Ăla era momentul lui preferat. Cînd aproape că nu se mai vedeau umbre se aprindea felinarul din fața porții. Era singura lumină de pe stradă, în afară de cea de la primărie, din josul așezării. Atîta lumină le dăduse partidul, două felinare pe uliță. Nu canalizare, nu asfalt, nu lumină în case, doar două felinare și un difuzor hîrîit și fonf care s-a oprit a doa zi după ce a fost instalat. Se mai auzea uneori un sfîrîit de vorbă și un țiuit la 10 seara, urmat de „a fost ora 22” și gata.
„Pro`abel că l-au montat pă envers”, zicea Tata Moșu. De cînd se-aprindea felinarul, noi, ăștia micii, ne adunam la băncuță. Nu-i vorbă, veneau și ăi mari, vecinii, or alții de aveau chef de vorbă. La Tata Moșu se discutau toate problemele așezării – zic așezării pentru că nu erau mai mult de 40 de oameni cu totul – și se spuneau povești.
„Mă Ioane, de ce nu-i dai și tu calu` lu` Marin? Dă-i-l, mă și ți-o da și el o baniță de porumb la toamnă. Așa să faci, că nu îi trebe decît fr`o tri ceasuri, nu mai mult. Și tu, Ioană, ce te tot smîrcîi că se-mbată bărbactu. Nu se-mbată, fă, doar că nu ține la beutură, că muncește, prăpăditu` de el, toată zioa și dintr-on șip de țuică cade lat. Mai spune-i și tu o vorbă bună, mai mîngîie-l pă spate, că dacă îl tot sudui i se urcă beutura la scăfîrlie, se `nervează și cum e frînt de oboseală, pac, cade-ntre țoale. Așa să faci, e?!”
Asta era prima parte, partea a doua era cînd intram în horă noi, țîncii. Îi puneam tot felul de întrebări și Tata Moșu ne dădea niște răspunsuri de, uneori, nu mai dormeam noaptea. De pildă, Ionică l-a întrebat dacă el, Tata Moșu, o să ajungă în rai și ce-o să facă el pe acolo. În mintea noastră de copii de la oraș de 5-6 ani, lăsați cîte o săptămînă, două la neamuri, la țară, raiul era ca un fel de cetate mare, unde se ajungea numai cu trenul, departe de tot.
„`poi, ce să vă zic, la rai nu e ca cum ar fi la oraș. Acolo se-mpart oamenii de ajung acolo în mai multe feluri. Ăia de or fost toată viața lor la biserică și la muncă și-au trudit pentru casă, și n-or băut ca Gicu a` lu` Smaranda, îs duși la nește restorante, li se dă numa` mîncări fine, de n-au avut ei parte cît au trăit și le mai dă beuturi de-astea străine, coneac și șampanie, să vadă ce-au pierdut la viața lor. Dar nu le dă mult, le dă cît să le pară on pic rău, iară cînd se întristează numai puțin, iar le dă mîncare și beutură și iar se veselesc oamenii ceia.”
„Dar pe ăia bețivi și puturoși unde-i duce? În iad?”
„Cam așa ceva, dar asta vă zic mîine seară, că iete, e tîrziu și nici nu mai am vin în clondir. Poate v-o fi foame. Hai, zbîr acas`!”
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
