kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Și peste mască, mască

E din ce în ce mai greu să dai bună ziua, să zici mulțumesc. Oamenii poartă o mască sub mască. Nesimțirea devine cult și obiect de studiu la tot felul de facultăți, universități obscure. Absolvenții acestora, mulți nici n-au trecut pe la cursuri, „… ni vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteț de oaie creață…” Deschiderea atîtor „instituții” de învățămînt postliceale a dat naștere unor fabrici de diplome. Ghiolbani care habar n-au de scris-citit devin în 5-6 ani licențiați și doctori în „te miri ce”. Unul n-ar ști cu ce se mănîncă ce a absolvit. Dar sînt doctori în ceva. Și mulți intră în politică.

Dar nu despre asta ar fi vorba. E vorba de incompetență. La toate nivelurile. Toți vor să fie șefi, să stăpînească ceva, să fie stăpîni peste cineva, peste un om măcar. Să dea ordine din haosul îngust al minții sale. Dar se-covoaie de frică în fața șefului său, care șef, la rîndul lui, se-ncovoaie în fața sau la picioarele… Incompetența există peste tot. De cînd cu pandemia, toți au făcut Medicina la facultatea fără frecvență a ignoranței. Un astfel de „doctor” e în stare   să-ți taie capul cînd îl rogi să-și pună masca în magazin. Te face „retardat, spălat pe creier, boșorog vîndut(?)…” Dacă-l întrebi dacă e prost mai că nu te scuipă bălmăjind că de ce-l fac prost. Dacă-i spui că doar ai întrebat, te-njură, face bale, urlă, te dă pe mîna poliției.

Și nu, nu sînt oameni în vîrstă. Au 30-40-45 de ani. Au văzut în media cum se poartă mare parte din politicieni și vor să le semene. Pe politicieni îi cunosc doar după porecle. Nasol am ajuns, să ne cunoaștem „vîrfurile” doar după porecle.

Pe vremuri, doar hoții și călăii purtau mască. Îi puteai deosebi de restul lumii. Acuma…

PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media