De cînd cu temperaturile astea de-a dreptul meteorologice mă gîndesc la o evadare la munte, la pădure, la o apă frumos curgătoare. Desigur și la mare, la litoral. Aflu că „cel mai răcoare” e la mare. Și mă gîndesc la drumurile mele către apa cea mare.
Ai mei mă luau în fiecare an la mare, cică am fost și pe cînd aveam 6 luni. De atunci mi se trage otita rebelă, probabil. Am făcut baie ani de zile cu cască de înotător, de frica recidivei. E drept, mă bălăceam mult, pînă mi se învinețeau buzele și pielea buricelor degetelor se făcea hîrtie creponată. După ce am învățat să înot, pe la 7 ani, mă legau cu o sfoară de picior, de frică să nu ajung la turci.
Odată am legat sfoara de geamandură și tata a început să tragă disperat. Am ieșit pe furiș și l-am văzut că mai chemase vreo doi oameni să îl ajute. E drept, marea era cam agitată. Trăgeau oamenii ăia de sfoară în timp ce taică-meu se agita mai rău ca marea, pe țărm, căutîndu-mă cu privirea. Apoi s-a băgat în apă urmînd sfoara. Între timp m-am apucat să îi ajut pe oamenii ăia „să mă tragă”. Ei abia veniseră, nu mă cunoșteau. Îl vedeam pe tata cum înota, și înota foarte bine, ca un delfin. Ajuns la geamandură s-a prins de șotie. Cu sfoara în mînă se lăsa tras de mine, ba chiar se prefăcea că se îneacă. Am sărit după el și după ce m-a gîdilat bine a făcut pe trambulina, adică mă ridica pe umeri și eu săream ca Tarzan.
Normal că cei doi oameni au fost cinstiți cu ceva beri și eu cu sirop. Doar mama, care rămăsese la gazdă, că era cam insolată, a avut ceva de obiectat cu două palme după ceafă și una la fund. De atunci am fost cuminte… mă rog, cît poate fi cuminte un copil…
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
