Oboseală. Pașii se mișcă greu. Ochii nu. Vînt. Se ridică în aer zeci de pungi de plastic. Se rostogolesc pahare de carton. Trotuare îmbîcsite de lături, scuipați, pișați. Coșuri de gunoi ale diverselor guvernări, murdare, ca și guvernările, căzute, asemenea lor.
Un copil aruncă pe jos un ambalaj de suc. Maică-sa aruncă un șervețel. Coșul, la un metru. Îi strig, să arunce la coșul de gunoi. Mă trimit la dracu`. Îi știu din vedere. Stau aproape de bulevardul cu castani. Sînt bine îmbrăcați. Puștiul mai aruncă o hîrtie pe jos. Rîde.
Pe „șanț”, care aflu că e monument istoric de rangul I, nu sînt coșuri de gunoi. E un podeț care face legătura între Liniștii și Tudor Vladimirescu. Sub podeț, infecție. Nu riveranii (deși…) ci mîncătorii de șaorma de la fast-food-urile de pe Vladimirescu. Tineri, elevi de liceu. Pe „străduțele” ce mărginesc „șanțul” nu e asfalt, nu-i coș de gunoi. Acolo Primăria moare. Primăria nu se murdărește, Primăria are dureri în c… E de ajuns un coș de gunoi. Mare. Golit zilnic.
Curățenie se va face doar primăvara. Apoi iarba și bălăriile vor acoperi noua mizerie. Mirosul rămîne. Un miros de Primărie încremenită pe lîngă coșul de gunoi.
De șapte ani e la fel!
Facebook
WhatsApp
TikTok
