„Hai, mamă, scoală-te! Hai, că e 5 și nu mai apucăm.” Mama se trezea la 4, îmi făcea cafea cu lapte și pîine cu unt și măsline feliate cu grijă. Făcusem o obsesie pentru combinația asta. Dacă era coadă la măsline, mergeam sigur. Acum era vorba de măsline și pui. Puii se vindeau afară, indiferent de vreme, din camion.
Tanti Florica, o rudă îndepărtată care stătea lîngă „Complex”, ne ținea locurile de la 4. Era o toamnă plîngăcioasă și vedeam de departe o navă din umbrele în bătaia ploii. Luceau umbrelele în lumina puțină și aburoasă. Luasem cu mine „Moby Dick”, poate prindeam streașina din dreapta, era un bec chior acolo și puteam citi. Nu era loc acolo, ne-am așezat la umbrele deschise. Încă nu veniseră vînzătoarele. Era o lege a cozii de cartier: cine vine după șase fără un sfert, chiar dacă are locul ținut de altcineva, se așează la capăt. Ploua din ce în ce mai tare. Mama ținea umbrela să pot citi. N-am mai citit, cartea era de la bibliotecă. Îmi plăcea Ahab. Și Queequeg. Dar mai tare îmi plăcea Ishmael, știam că va supraviețui, așa credeam.
„Du-te, mamă și ia un chil de orez, pentru sarmale. Ai timp pînă descarcă ăștia puii.” Înăuntru se deschidea la 6. La cassă era Doamna Dora. Toate cele care lucrau la „Complex” erau Doamne, numai o Doamnă îți strecura o cafea, o lămîie, o igienică în plasă. Și plăteai dublu. Orez încă se mai găsea. Iau pachetul, mai pun două mentosane și mă duc la cassă. Doamna Dora era certată cu mama, lucraseră mai demult în același loc, și Doamna Dora făcuse ceva aiurea pe acolo, la contabilitate. Mama o apărase dar Doamna Dora a plecat. Credea că mama era de vină. Casa de marcat scrîșni ascuțit. „4 lei.”; îi întind suta. „N-am rest, abia am deschis, du-te de schimbă!” N-aveam unde. „Maică-ta e la coadă? Du-te la ea, să-ți dea mărunt!” Aveam și eu niște bani dar nu voiam să îi scot, aveam alte socoteli. M-am întors la coadă, era freamăt mare, se zvonea că se dă numai la prima sută de oameni, atîția pui aveau. Nu m-au mai primit în rînd, era cam bătăioasă situația. Degeaba le spuneam că am lipsit doar cîteva minute, mă cunoșteau, ce naiba. Nimic.
M-am întors în magazin. I-am întins Doamnei Dora suta de lei. „Nu te-au mai primit, ai?” Avea un rînjet ciudat, parcă era rîs, parcă era grimasă. Îmi închipuiam că o să zică ceva de mama. Eram ud, am împrăștiat cîțiva stropi cînd am dat din cap că nu. „Dă-mi plasa!” Nu era nimeni în magazin. S-a dus în spate și s-a întors repede. „Spune-i lui Marieta că mai are să-mi dea 50 de lei. Fac eu cinste cu orezul și mentosanele.” Plasa era grea, era o plasă de rafie, mare, galbenă.
Afară era dezastru, se împingeau, cădeau, blestemau, înjurau. Am reușit să o scot pe mama. Era disperată. „Cu ce-i mai fac eu parastas lu taică-tu, cu ce?” Plîngea, sau ploaia… nu știu. I-am arătat ce am în plasă. I-am șoptit:„Doamna Dora”. Mama a înhățat plasa și s-a dus glonț spre cassă. Era furioasă, clar. Dar Doamna Dora i-a zis ceva mamei, n-am auzit ce, nu apucasem să intru. Mama s-a oprit, a scos o hîrtie de 50 din buzunar, i-a dat-o. Au mai vorbit puțin, apoi mama a ieșit. Am mers tăcuți pînă acasă. A fost un parastas frumos.
A venit și Dora la parastas.
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
