E o lume care doare. E o lume care doar e.
Adevărul e că nu m-am gîndit la asta. Eram un trecător prin lume, visător, curajos cît să sfidez normele. Așa credeam și nu-mi pare rău. De fapt nu cred că am fost așa, era imaginea pe care mi-o făceam despre mine. Cu adevărat sînt doar în ceea ce cred alții despre mine. Sau nu.
Am văzut pe stradă o cutie metalică, din acelea în care se pun senviciuri pentru copii, la școală. Era stricată, strivită, de nefolosit. Avea un desen cu un supererou de film. Am trecut nepăsător, încă un gunoi pe care îl va arunca cineva la coș. Filosofam amar asupra inutilității și perisabilității amănuntelor: copilul ăla s-a bucurat cînd a primit cutia, s-a gîndit că dacă mănîncă senviciurile va ajunge ca supereroul zugrăvit, că va învinge răul, că va fi prețuit. Oare ce stătea în spatele distrugerii cutiei? Mi-au trecut prin minte o mulțime de scenarii, vi le puteți închipui și voi, nu o să le enumăr.
Am intrat în clasa întîia după vreo două săptămîni de la începerea cursurilor, așa a fost să fie. În prima zi m-a mirat că în pauza mare colegii mei mîncau ceva: sendvici, plăcintă, fructe. Eu n-aveam, chestie care m-a cam supărat. Doamna învățătoare mi-a dat o ciocălățică „Pitic” și așa am intrat și eu în rîndul lumii. Ajuns acasă, i-am spus mamei. Știu că a fost încurcată pentru că a zbughit-o la vecina care avea copil într-a doua. De atunci, cel puțin în clasele primare, am avut pachețel: pîine cu unt și măsline, pateu de ficat cu ardei gras, margarină sau unt, lebăr cu murături, salam. Ai mei nu o duceau strălucit cu banii, dar pachețelul trebuia să fie consistent. Mai adăugau și o fructă de sezon. Alteori cîte un dulce, biscuiți sau ciocolate mici.
Am avut și eu o cutie de tablă, cu un peisaj de munte, „moștenire” de la o verișoară. N-a rezistat mult, balamalele i se stricaseră, o ținea mama în cămară pentru flori de ceai de tei. Apoi a dispărut, nu-mi mai amintesc ce s-a făcut cu ea.
M-am întors din drum, am luat cutia și am aruncat-o la coș. Nu știu de ce am avut impresia că m-am întors în timp și doamna învățătoare mi-a întins o ciocolățică „Pitic”…
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Top of Form
Facebook
WhatsApp
TikTok
