Despre fericire era vorba? Cel mai ușor e să spui că ești fericit cînd ai burta plină, cînd ațipești tihnit, cînd oamenii din jur te apreciază pentru ceva bine făcut. Se poate demonta tot. Ești cu burta plină. Dar ce ai mîncat? Dacă n-aveai ce mînca și ți-a venit o pomană din cer și te-ai săturat, e bine. Ai mai amînat o foame. Dacă aveai de toate dar a fost bine gătită mîncarea, e altceva, e mulțumire. Deci, unde e fericirea?
La partea cu ațipitul e simplu. Ațipești pentru că așa vrei. Și e bine, e fericire. Dar dacă ațipești și stau treburile peste tine? Tot e bine, ai mai obținut un răgaz. Deci, unde e fericirea?
Ai făcut ceva bine, bun, așa crezi tu. Dar dacă altuia nu i se pare bine? Dacă standardele tale sînt mai mici decît ale celor ce te judecă? Oare contează? Da și nu. Limita lucrului bine făcut stă în ceea ce crezi tu, nu în ceea ce cred alții. Totuși, unde e fericirea?
Cînd am intrat la facultate am crezut că asta e fericirea. Cînd am început cursurile s-a năruit totul. Credeam că a fi actor e fericirea supremă. Greșit. Am aflat că a juca un personaj e cea mai mare nefericire, atît de mare încît doar „a fi” cu adevărat acel personaj te mai scapă de angoasă. Truda de „a fi”, drumul spre „ a fi” n-au importanță, important e drumul. Iar cînd reușești nu te poate judeca nimeni, orice ar însemna asta.
În ziua în care s-au dat rezultatele admiterii la facultate am dat un telefon la secretariat. Pînă să îmi comunice secretara rezultatele, am terminat fisele de telefon. Am mai apucat să aud: „e un Jipa admis, însă mai e o listă cu neadmiși în care Jipa…” și s-a întrerupt. Eram la Ploiești, vorbisem de la telefonul de la Poșta Mare, depărtișor de casă, nu mai aveam nici un ban. Am făcut blatul pe autobuz, am ajuns acasă, mama tocmai făcuse un antirabic în burtă și-i spun ce am auzit la telefon. „Mergem la București”, zice. Zis și făcut. Ajungem, ne uităm la listă, admis. „Asta trebuie sărbătorit”, spune mama, abia înghițîndu-și lacrimile. „Mergem la… Caru cu bere”, îngaim eu. Și ne-am dus. Nu știam nici unul din noi unde e Caru cu bere. Ne-a spus un nene. Se intra printr-o ușă batantă, circulară. Ne-am învîrtit de vreo trei ori pînă să reușim să pătrundem, nu mai avuseserăm parte de asemenea uși pînă atunci.
Cînd, în sfîrșit, am intrat, s-a întîmplat ceva ciudat pentru mine: fericirea! Nu că am intrat la Teatru, ci că am intrat în locul ăla despre care citisem atîtea lucruri. O altfel de fericire decît celelalte. La fel și mama. „Deci, așa arată?” .
A fost cea mai fericită bere din viața mea. Oricît de multe alte beri au trecut de atunci.
PUIU JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
